Panică în blocul de locuinţe sociale de lângă fosta piaţă a sârbilor din Drobeta-Turnu-Severin. Întregul imobil, 80 de locatari, au fost evacuaţi în această dimineaţă în urma unui incendiu izbucnit la o magazie amenajată pe casa scării.

Locatarii, între ei bătrâni şi copii, au ieşit din case din cauza fumului şi au fugit care încotro, cu ce au avut pe ei. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale şi au reuşit să stingă incendiul, înainte ca focul să se extindă la garsonierele locatarilor.

Focul a pornit dintr-o boxă de la parterul imobilului, în care unul dintre locatari avea amenajată o magazie. Acolo depozitase două scutere, mai multe biciclete, dar şi provizii pentru iarnă. Proprietarii sunt convinşi că focul a fost pus intenţionat, deoarece nu este pentru prima dată când magazia ia foc din senin.

Din cauza pericolului, pompierii au evacuat întregul bloc. 80 de oameni au fugit care cum au putut, cu copii şi braţe şi cu ce au avut pe ei. „Detaşamentul de pompieri Drobeta a intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un bloc de locuinţe din Drobeta-Turnu-Severin, când am ajuns la locul intervenţiei incendiu se manifesta cu violenţă la casa scării doi, acolo unde sunt amenajate diverse bunuri ale proprietarilor, cu degajare foarte mare de fum. A existat pericol de electrocutare şi am evacuat şaptezeci de persoane, şaizeci de adulţi şi zece copii”, a declarat Daniel Moţi, plutonier major în cadrul ISU Mehedinţi.

Poliţiştii au demarat o anchetă şi încearcă acum să dea de urma celui care ar fi pus focul.

Citit 2702 ori Ultima modificare Duminică, 23 Octombrie 2016 14:45
Etichetat cu
Mihai Bădescu

„Oamenii buni nu au nevoie de legi pentru a acţiona responsabil, iar oamenii răi vor găsi întotdeauna o modalitate de a le ocoli.” - Platon

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…