DISCURS EXCEPȚIONAL AL PRIMARUL MARIUS SCRECIU, DE ZIUA NAȚIONALĂ! A făcut apel la responsabilitate și eficiență, la nevoia de fapte, prin care să arătăm că ne iubim țara! A fost singurul oficial local care a vorbit liber la manifestările dedicate Marii Uniri, iar discursul său a pus punctul pe i. Nu a vorbit în vânt și nici cu ipocrizie, ci a subliniat concret cum trebuie să dovedească aleșii acestui popor că își iubesc poporul: PRIN FAPTE, NU PRIN VORBE! Vezi întregul discurs, în materialul video!

Discursuri multe și colorate la ceremonia de 1 Decembrie, din fața Monumentului Eroilor Primului Război Mondial, de la Severin. Toți demnitarii și aleșii locali au vrut să spună câte ceva și să dea impresia unei iubiri de țară nemăsurate. Au făcut recurs la istorie și și-au adus aminte de destinul acestui neam. Au citit discurile de pe foaie sau de pe smartphone și au crezut că emoționează asistența. Unul dintre discursuri a fost, însă, diferit! Ieșit din tiparul ceremonios și empatic, scurt, cuprinzător și plin de forță! Un discurs simplu și la obiect, despre patriotismul care de dovedește prin fapte, nu prin discursuri creionate de consilieri de imagine! A fost discursul primarului municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu!

Primarul le-a spus celor prezenți vorbe pline de înțelesuri și poate chiar de subînțelesuri! Le-a spus că faptele aleșilor vorbesc în fața poporului și nu vorbele, iar a-ți iubi țara înseamnă că trebuie musai să și faci ceva pentru ea.

Un discurs în stil american: „După câteva zile înnorate, a ieșit soarele! Dumnezeu ne zâmbește, Dumnezeu iubește România!”

„Nu vreau să vorbesc despre dumneavoastră, cei care lăcrimați când ascultați Imnul României sau –Treceți batalioane române Carpații!- Vreau să vorbesc despre noi, cei pe care ne-ați ales să vă conducem. A iubi țara însemnă pentru mine să fac ceva pentru acest oraș. Faptele trebuie să vorbească pentru noi, cei pe care ne-ați ales. Avem obligația, ca politicieni, să ne dăm mâna, să ducem mai departe idealurile pentru care au murit români, să creăm condițiile pentru a se putea trăi decent în această țară, să construim autostrăzi, să ne aducem copiii înapoi din străinătate, să le creăm condiții să poată sta și munci aici acasă. Asta înseamnă să îți iubești țara, asta înseamnă o Românie Mare și unită!”, a spus, printre altele, primarul Severinului, Marius Screciu, în discursul său.

Vizionați întregul discurs, scurt și la obiect, emoționant și direct, al primarului Screciu, în materialul VIDEO atașat deasupra textului!

Citit 500 ori Ultima modificare Duminică, 02 Decembrie 2018 12:13
Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…