IARNA A ADUS CU EA ŞI DRAME PRODUSE DIN CAUZA UNOR SURSE DE ÎNCĂLZIRE DEFECTE. Un copil de zece ani a murit intoxicat cu monoxid de carbon pentru că soba din camera în care dormea avea coşul defect, iar de la începutul lui noiembrie şase incendii au izbucnit din cauza coşurilor de fum necurăţate.

Prima victimă a surselor de încălzire a acestei ierni, sperăm să fie şi ultima, a fost înregistrată în această dimineaţă într-un cartier mărginaş al oraşului Drobeta Turnu Severin. La Gura Văii, un copil de numai zece ani a fost găsit fără suflare în camera în care dormea, cel mai probabil intoxicat cu monoxid de carbon de la fumul degajat de soba cu care se încălzea. Autorităţile au fost alertate de învăţătoarea lui, care când a văzut că nu vine la şcoală a trimis acasă după el.

„A făcut focul azi noapte, cum l-o fi făcut şi azi dimineaţă, când văzură că nu ajunge copilul la şcoală, a sărit o femeie gardul şi când intră în casă îi găsi mort, pe bietul copil. Săracul, era un copil atât de bun”, a spus un bărbat martor la incident.

„De la sobă, de la coş. Nu a desfundat coşul şi a făcut aseară focul şi a ieşit fum în casă. Eu am văzut că nu a ajuns la şcoală şi am sărit gardul şi m-am dus, că m-am întrebat ce e cu el de nu vine la şcoală. Şi când am strigat el deja era mort. Sunt sobe vechi şi defecte, din cărămidă, este fum şi acum, este un miros de nu se poate sta în casă”, spune o altă vecină.

Vecinii au alertat şi ambulanţa, în speranţa că Andrei David va mai putea fi salvat, dar medicii nu au mai putut face nimic pentru viaţa lui, deoarece copilul era mort de câteva ore.

„S-a deplasat un echipaj medical de tip „C”, dar din nefericire colegii mei au constatat decesul copilului. Era decedat de aproximativ câteva ore şi este posibil ca decesul să fie din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon”, a declarat Zenaida Zugravu, purtătorul de cuvânt al SJA Mehedinţi.

Andrei David era un copil cuminte şi bun la învăţătură şi stătea în prima bancă a clasei a III-a de la Şcoala Generală din Gura Văii. Din păcate, pe banca în care învăţa micuţul colegii săi au pus astăzi o lumânare care să-i lumineze drumul către ceruri.

Alte şase case afectat de foc din cauza surselor de încălzire defecte

Avertismentul pompierilor din Mehedinţi este să nu ignoraţi pericolul surselor de încălzire din locuinţele dumneavoastră. Improvizaţiile electrice sau folosirea unor sobe defecte sau care nu au coşurile de fum curăţate, pot avea efecte din cele mai nefericite. O demonstrează şi bilanţul evenimentelor înregistrate de pompieri de la începutul lunii noiembrie, din care reiese că mai multe case au fost afectate de incendii cauzate de folosirea necoresunzătoare a surselor de foc. De la începutul lunii noiembrie şi până acum, pompierii mehedinţeni au intervenit pentru stingerea a unui număr de şase incendii care au izbucnit ca urmare a nerespectării măsurilor de prevenire în ceea ce priveşte mijloacele de încălzire şi coşurile de evacuare a fumului.

Purtătorul de cuvânt al ISU Mehedinţi are şi câteva reguli care trebuie respectate cu sfinţenie, în cazul în care vreţi să evitaţi evenimentele nedorite: „Este bine să cureţe, să verifice şi dacă este cazul şi să repare coşurile de evacuarea a fumului. Este bine să nu părăsească locuinţa şi nici să adoarmă cu focul aprins în sobă. Sobele trebuie folosite cu uşiţa închisă, iar în faţa acestora trebuie amplasate tăviţe metalice, iar copiii trebuie să nu fie lăsaţi nesuprevegheaţi în locuinţe, atunci când focul este aprins în sobă sau mijloacele de încălzire electroce sunt în funcţiune”, a spus reprezentanta ISU:

Cum mai bine de 90 la sută din locuinţele din mediul rural din judeţul Mehedinţi folosesc lemnul şi sobele ca sursă de încălzire, riscul producerii unor incendii este destul de ridicat, aşa că este obligatoriu ca regulile de mai sus să fie respectate.

Citit 808 ori Ultima modificare Luni, 26 Noiembrie 2018 23:14
Etichetat cu
Mihai Bădescu

„Oamenii buni nu au nevoie de legi pentru a acţiona responsabil, iar oamenii răi vor găsi întotdeauna o modalitate de a le ocoli.” - Platon

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…