Conducerea Salvării demontează dezinformarea de pe reţeaua de socializare: „NU AM CUMPĂRAT ADITIVI FURAJERI ŞI PRODUSELE VETERINARE PENTRU PACIENŢI, CI GLUCOZĂ ŞI ALTE SOLUŢII PERFUZABILE”

Opinia publică a fost consternată zilele acestea, după ce pe o reţea de socializare a apărut informaţia că Serviciul Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi ar folosi în tratamentul pacienţilor produse veterinare şi aditivi furajeri cumpăraţi de la un depozit cu sediul în Cluj-Napoca.

Povestea a generat reacţii dintre cele mai virulente în spaţiul public, din partea celor care au citit această postare:

"Transmiteţi ministrului Sănătăţii să vadă!" Sau "Ministrul Sănătăţii trebuie executat pe loc, fără drept de apel, nu se poate aşa ceva"!

"Trăim în 2018 să fim trataţi ca nişte vite! Păcat... Ministerul Sănătăţii ar trebui urgent sesizat şi luate măsurile de rigoare... Inadmisibil".

„Bă, eşti nebun, păi oamenii sunt animale, frate? Nu e posibil aşa ceva!”

Acestea sunt doar câteva dintre comentariile generate de postarea respectivă, ca dovadă că oamenii care au citit-o au rămas consternaţi, ceea ce era şi absolut normal. Numai că, deşi în materialul prezentat se induce ideea, cu subiect şi predicat, că produsele cu destinaţie pentru tratamentul animalelor s-ar folosi pe oameni, pe factura postată mai jos, pe reţeaua de socializare, dacă cei care au vizionat materialul ar fi citit cu atenţie, ar fi observat clar că „produsele veterinare şi aditivii” achiziţionaţi nu sunt altceva decât glucoză fabricată de unul dintre cei mai mari producători de medicamente din lume. Pe factura respectivă scrie clar ca lumina zilei că este vorba de „Glucoză”, flacon de 500 de ml şi soluţie „Ringer”. Dacă despre glucoză ştie cam toată lumea că se foloseşte în tratamentul uman, iată în continuare pentru ce se foloseşte această soluţie „Ringer”: Substanța activă: Clorură de sodiu, clorură de potasiu, clorură de calciu. Clasa ATC: Sânge și organe hematopoetice. Substituenți de sânge și soluții perfuzabile. Afecțiuni: echilibrul hidric si electrolitic trebuie menţinut prin administrarea unei cantităţi potrivite de soluţie Ringer direct în sânge, în special dacă aveţi un nivel scăzut al clorurii, dacă sunteţi deshidratat şi pierdeţi apă şi săruri, dacă aveţi pierderi de clorură (în urma stărilor de vomă), dacă aţi pierdut sânge şi necesitaţi înlocuirea lui pe termen scurt. Aşadar, nicidecum un produs cu destinaţie pentru tratamentul animalelor.

Conducerea SJA Mehedinţi vine cu precizări în ceea ce priveşte dezinformarea

În urma acestei situaţii, care a dezonformat într-un mod periculos opinia publică şi a pus într-o situaţie delicată cea mai importantă instituţie de urgenţă din judeţ, conducerea SJA Mehedinţi a ţinut să vină cu precizări pentru a lămuri situaţia. „Acestea sunt produsele care au fost cumpărate de la firma respectivă, după cum se vede este vorba de glucoză. Aceste flacoane de glucoză sunt produse de societăţi farmaceutice de renume şi sunt efectiv pentru uz uman, nu şi pentru uz veterinar. Produsele au fost achiziţionate prin Platofrma de achiziţii electronice a produselor farmaceutice. Există documente care arată că au fost cumpărate doar flacoane de glucoză şi nu produse furajere cum s-a spus pe reţeaua de socializare, iar pe de altă parte, am un document care arată că această firmă care comercializează produse furajere are ca obiect de activitate şi comerţul cu ridicata al produselor farmaceutice”, a decratat doctorul Marin Iorga, directorul medical al SJA Mehedinţi.

Cu precizări suplimentare a venit şi medicul Doina Leuştean, managerul SJA, care a declarat: „Fac apel la populaţia judeţului Mehedinţi pentru dezinformarea că Serviciul Judeţean de Ambulanţă ar folosi medicamente pentru tratamentul pacienţilor, altele decât cele pentru uz uman. Serviciul Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi asigură că au fost achiziţionate şi se vor achiziţiona în continuare doar medicamente cu uz uman, pentru tratarea pacienţilor, medicamente cu certificate de conformitate şi calitate corespunzătoare”.

Conducerea ambulanţei mai spune spune că a relatat întregul incident la Direcţia de Sănătate Publică Mehedinţi şi Ministerul Sănătăţii şi că va cere o anchetă şi din partea organelor de poliţie, în acest caz pe care îl consideră deosebit de grav şi care poate avea consecinţe cu privire la încrederea populaţiei în ceea ce priveşte activitatea Salvării.

Declaraţiile medicilor din conducerea SJA Mehedinţi le puteţi urmări în filmările video ataşate acestui material.

Citit 2504 ori Ultima modificare Sâmbătă, 06 Octombrie 2018 11:43
Etichetat cu
Mihai Bădescu

„Oamenii buni nu au nevoie de legi pentru a acţiona responsabil, iar oamenii răi vor găsi întotdeauna o modalitate de a le ocoli.” - Platon

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…