LIBER LA FURAT! RECIDIVIST LĂSAT ÎN LIBERTATE, DUPĂ CE FURAT O ARMĂ LETALĂ

Individ de doar 18 ani, recidivist, cu mai multe dosare penale la activ, lăsat în libertate de magistraţii din Vânju Mare, după ce poliţiştii s-au chinuit mai bine de opt luni să-l trimită după gratii. La începutul anului bărbatul a spart locuinţa unui italian din acest oraş, de unde a furat o armă de vânătoare şi mai multe bijuterii.

Pe 24 ianuarie anul acesta, poliţiştii din Vânju Mare erau sesizaţi de o persoană din localitate, că în perioada sărbătorilor de iarnă locuinţa unui bărbat de naţionalitate italiană, care domiciliază în oraş, a fost spartă. Oamenii legii se deplasează la locul infracţiunii şi constată că, între altele, din locuinţa respectivă lipsea o armă de vânătoare. „La data de 24.01.2018, ora 18.30, Poliția orașului Vînju Mare a fost sesizată de o persoană de 57 ani, din localitate, cu privire la faptul că în perioada 24.12.2017 - 24.01.2018, persoane necunoscute au pătruns în locuința părții vătămate, din orașul Vînju Mare, județul Mehedinți, de unde i-au sustras mai multe bunuri. La fața locului s-a deplasat echipa operativă formată din polițiști de la Formațiunea de Investigații Criminale a Poliției orașului Vînju Mare împreună cu specialiști ai Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, stabilind că ușa de acces în imobil prezintă urme de forțare. Întrucât partea vătămată nu se afla în țară, polițiștii nu au putut stabili natura bunurilor sustrase și valoarea prejudiciului, însă aceștia au observat că dintr-un rastel metalic, care prezenta urme de forțare, lipsește o armă de vânătoare, calibrul 12 mm, pe care partea vătămată o deținea legal”, se arăta în comunicatul Poliției.

Arma furată, abandonată după o lună în faţa Postului de Poliţie din Vânju Mare

Aproape o lună de zile poliţiştii s-au dat de ceasul morţii, încercând să afle unde este arma care fusese sustrasă. Speţa şi situaţia erau foarte grave, deoarece o armă de calibu 12 mm, letală, era pe mâinile unui individ iresponsabil, care o putea folosi oricând, în cine ştie ce scop. În baza unor probe găsite la locul infracţiunii, anchetatorii şi-au cam dat seama cine ar putea fi suspectul, mai ales că individul avea la activ mai multe dosare penale. După ce au pus cap la cap mai multe probe au cerut un mandat de percheziţie de la Judectoria Vânju Mare. Numai că, ce să vezi, judecătorii au respins cererea anchetatorilor, deşi un individ care comisesere o infracţiune avea în continuare la dispoziţie o armă pe care o putea folosi! Şi ca povestea să aibă o continuare şi mai tragi-comică şi greu de imaginat, într-o dimineaţă de martie a acestui an poliţiştii din Vânju Mare au descoperit arma de vânătoare în faţa Postului de Poliţie din localitate, după ce a fost abandonată de autor, noaptea şi a rămas până dimineaţa acolo.

Tânărul prins abia după ce au sosit probele ADN

Din locuinţa care a fost spartă, poliţiştii au prelevat mai multe probe, care trimise la Institutul „Mina Minovici” au dovedit faptul că autorul este chiar tânărul de 18 ani care era bănuit de oamenii legii. Cu probele în faţă, poliţiştii şi procurorul de caz l-au reţinut pentru 24 de ore pe autor şi l-au trimis la instanţă cu propunere de arest la domiciliu, pe care chiar el a acceptat-o. „Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au reținut un tânăr de 18 ani, din orașul Vînju Mare, județul Mehedinți, bănuit de sustragerea unei arme de vânătoare, cal. 12 mm, de la locuința unui bărbat de 57 ani, din aceeași localitate. În baza de ordonanței de reținere pentru 24 de ore, bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Mehedinți. De asemenea, polițiștii au recuperat mai multe bijuterii sustrase cu ocazia săvârșirii faptei, bărbatul fiind cercetat sub aspectul infracțiunilor de „furt calificat și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor. Față de tânărul de 18 ani nu s-a dispus nicio măsură preventivă”, se precizează în comunicatul de presă transmis de IPJ Mehedinţi. Aşadar, din nou decizia judecătorilor contrariază. Bărbatul care a spart o casă, a furat din ea o armă şi mai multe bijuterii, a păstrat mai bine de o lună arma şi apoi a abandonat-o în faţa Postului de Poliţie nu prezină pericol. Deci, liber la furat, am putea trge concluzia!

Citit 2227 ori Ultima modificare Marți, 18 Septembrie 2018 12:36
Etichetat cu
Mihai Bădescu

„Oamenii buni nu au nevoie de legi pentru a acţiona responsabil, iar oamenii răi vor găsi întotdeauna o modalitate de a le ocoli.” - Platon

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…