Într-o zi cu o semnificație majoră pentru marinarii români, militari și civili, o zi deopotrivă sfântă și înălțătoare, prezent la manifestările dedicate Zilei Marinei, din Portul Drobeta Turnu Severin, primarul Marius Screciu susține un discurs limpede și bine articulat. Edilul-șef depășește platitudinea obișnuită an de an a oficialilor locali și atacă problema Portului Drobeta, administrat de cei de la Giurgiu.

Este doar un exemplu cât se poate de elocvent a ceea ce înseamnă un discurs responsabil, rostit într-o zi cu semnificații majore nu numai pentru marinari, ci și pentru Portul Drobeta, prin comparație cu aruncarea unor fraze cu substrat politic subliminal, fără vreo noimă și fără să corespundă cu semnificația momentului. Marius Screciu vorbește liber, abordează situația delicată a Portului Drobeta și dovedește că vrea să lupte pentru ca acesta să revină acasă. Vedem, cu acestă ocazie, că în PSD mai există și oameni care fac administrație locală și care o pun mai presus de politică.

Întregul discurs, în materialul VIDEO, aflat deasupra textului!

Citit 3016 ori Ultima modificare Miercuri, 15 August 2018 15:41
Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…