CE ȚEAPĂ MAI E LA MODĂ: MAȘINI DE LUX RULATE ÎN ROMÂNIA ȘI VÂNDUTE ÎN GERMANIA

Mare atenție când vă cumpărați o mașină din afara țării! Mulți români care credeau că au făcut o afacere și și-au luat cu bani grei mașină din Germania, au avut surpriza să constate că autoturismul fusese vândut în această țară, după ce fusese deținut ani buni de un proprietar român, care circulase cu el pe șoselele românești.

O mașină cumpărată din afara țării, în special din Germania, este alegerea multor români. Cu un buget prea sărac să facem o investiție într-un autoturism nou, cei mai mulți dintre noi apelăm la mașinile aduse din import care, din păcate, nu întotdeauna se dovedesc a fi o alegere bună. Românii preferă, în special, mașinile aduse din Germania, motivul principal fiind că, în această țară, drumurile sunt foarte bune, iar uzura suspensiilor, pivoților, planetarelor, etc. nu este una mare. Pentru că într-un fel se comportă acestea pe drumurile din România, unde șocurile gropilor sunt puternice și altul este impactul unor drumuri de pe care denivelările lipsesc cu desăvârșire.

Sunt însă tot mai mulți mecanici din autoservice-urile românești care spun că mitul autoturismelor bune aduse din Germania se cam destramă. Nu pentru că autostrăzile nemțești s-ar fi stricat, ci pentru că românii, inventivi din fire, au adoptat o nouă strategie. Astfel, autoturisme în special de lux, cu care au circulat ani buni în țară, românii nu le mai vând în ţară, ci la urcă pe platformă şi le transportă în Germania.

Sub protecţia anonimatului, proprietarul unui autoservice din Drobeta-Turnu-Severin a acceptat să ne spună tactica celor care conduc mașini scumpe în ţară și care atunci când renunță la acestea, le vând în showroom-uri second din Germania: „Cei care fac acest lucru, sunt proprietari ai unor maşini din gama de lux, precum Mercedes, BMW, Audi, în general maşini de capacitate cilindrică mare. Dacă ţi-ai cumpărat o maşină în urmă cu doi-trei ani din Germania, un Mercedes, spre exemplu, şi vrei să-l vinzi în România, nu vei mai lua niciodată banii pe care îi vrei pe el. Pentru că una dintre primele întrebări pe care o pune un cumpărător când îşi ia maşină second este cât timp a rulat în România şi preferabil este să nu fi rulat în ţară. Aşa că proprietarul respectiv nu mai vinde maşina aici, ci o duce în Germania, eventual printr-un samsar care îi cunoaşte foarte bine pe proprietarii marilor showroom-uri. Cei care acceptă un astfel de târg sunt în general patronii turci. Aceştia preiau autoturismul, apoi îl pregătesc pentru vânzare, ca el să arate impecabil şi îi falsifică kilometrajul. Înmatriculată pe numele unei persoane cu cetăţenie şi domiciliu în Germania, sau pe o firmă germană, maşina primeşte şi documente noi, inclusiv cartea tehnică, în aşa fel încât un eventual cumpărător să nu poată bănui din ce ţară provine maşina şi nu poate afla decât dacă verifică datele legate de cartea de identitate. Apoi, şansele ca ea să ajungă din nou la noi sau la bulgari sunt destul de mari, deoarece împreună cu vecinii noştri suntem cei mai importanţi achizitori de autoturisme second de pe piaţa germană. Tu îţi doreşti o maşină din afară, cauţi un samsar sau pleci singur după ea, ajungi într-un showroom din Germania şi ţi se arată oferta. Nu-ţi spune nimeni că maşina e rulată ani buni în România ci ţi se vinde povestea frumoasă că a fost condusă de soţia sau mama unui patron neamț, care a circulat cu ea numai prin oraș. Mașina are peste 400.000 de km, tu vezi la bord până în 200.000. O cumperi și pleci mulţumit că ți-ai luat mașină din Germania, fără să bănuiești vreo clipă că ea a rulat ani buni pe drumurile proaste de la noi. Am să vă spun chiar povestea pe care a trăit-o un prieten apropiat din Timișoara. Băiatul, cu dare de mână, dar nu atât de bogat încât să-și permită un Mercedes nou a plecat în Germania și și-a găsit un autoturism pentru care a plătit aproape 30.000 de euro. A venit cu el în țară și cum l-am văzut foarte încântat, l-am îndrumat să meargă la un distribuitor autorizat Mercedes, să-l pună pe tester pentru că doar aşa putea să afle dacă şi-a luat sau nu o mașină bună. Omul a făcut ce i-am spus, numai că atunci când a auzit ce cumpărase i s-au înmuiat picioarele. Mașina pe care o luase, cu aceeași serie de caroserie și de motor, fusese la reparat cu nici o lună înainte în aceeași reprezentanță din Timișoara, pentru că avusese probleme la instalația electrică. A aflat, astfel, că își cumpărase mașină din Germania, dar care rulase mai mulți ani în România, iar fostul proprietar o vânduse pentru că avusese numeroase probleme, dar o vânduse în Germania. Mai știu un client, om de afaceri din Tr. Severin care după ce a circulat vreo doi ani cu un Audi în România nu l-a mai vândut în țară ci tot în Germania. Și mașina respectivă a ajuns tot în România şi tot la Timișoara”.

Practica, confirmată şi de samsari, dar şi de angajaţi ai RAR

Tot acest circuit nu este neapărat un fenomen, dar este o practică destul de frecventă. Ea este confirmată de samsarii de maşini, care spun că o astfel de situaţie se întâmplă de regulă la autoturismele scumpe.

„Dacă îţi cumperi în România un BMW X 6, cu o capacitate cilindrică de 3000 de cmc, va fi foarte greu să mai iei un preţ bun pe o astfel de maşină scumpă în ţară. Ăsta-i motivul pentru care proprietarul preferă să o vândă afară, unde maşinile puternice sunt mai scumpe. Şi da, sunt şanse destul de mari ca după ce a fost măsluită şi pregătită pentru vânzare, cu acte nemţeşti, maşina respectivă să ajungă din nou în România. Chiar mie mi s-a întâmplat să cumpăr din Germania o maşină care fusese achiziţionată în leasing la noi şi apoi a fost vândută în Germania. Era o maşină scumpă, iar proprietarul o vânduse acolo pentru că probabil a luat un preţ mai bun, iar eu am adus-o şi am vândut-o din nou în ţară”, a spus bărbatul, fără să-şi decline identitatea.

Şi un angajat RAR a confirmat că există şanse destul de mari ca un român să cumpere din Germania o maşină rulată în ţară şi că această practică este frecventă în cazul maşinilor scumpe. „Nu face nimeni asta când vorbim de o maşină ieftină, pentru că nu merită. Dar când vorbim de autoturisme de capacitate cilindrică mare, e mai convenabil să vinzi afară, pentru că în România e greu să găseşti cumpărător şi să şi scoţi banii pe care i-ai dat. Dacă maşina a mai fost înmatriculată în România poţi să afli, dacă ai seria şi numărul ei şi atunci când suni la RAR să faci programarea dacă dai datele autoturismului ţi se spune dacă el a mai avut carte de identitate în România. Doar că trebuie să faci acest lucru înainte să dai banii şi nu ştiu dacă poţi obţine seriile maşinii, înainte să o cumperi”, spune inginerul angajat la Registrul Auto Român.

Nu cumpăraţi maşini second din showroom-uri turceşti

Ca să evitaţi să fiţi înşelat la modul acesta, sfatul celor care cunosc fenomenul este ca atunci când cumpărați o mașină, să nu o luați sub nicio formă din showroom-uri second, şi mai ales de la cele deţinute de proprietari turci. Sunt şanse foarte mari să cumpăraţi o maşină care are kilometrajul dat înapoi şi care este pregătită pentru vânzare. Dacă vreţi o maşină bună, o găsiţi cel mai sigur la proprietarii nemţi, care nu-şi permit să-i falsifice kilometrajul. Dacă plecaţi cu autoturismul pe roţi şi nu pe platformă, în cazul maşinilor de lux, dacă au fost falsificate, autorităţile germane descoperă imediat falsul. „Mai am un client care şi-a cumpărat o maşină dintr-un showroom turcesc. A luat numerele provizorii, a plecat cu ea spre ţară, dar pe drum a fost oprit de poliţiştii germani care i-au spus că din acel moment trebuie să retragă autoturismul din circulaţie, şi să nu mai meargă niciodată cu el în Germania. Risca şi o amendă drastică. Omul le-a arătat documentele şi le-a spus că el abia cumpărase autoturismul de bună-credinţă şi nu are nicio vină că i-a fost falsificat kilometrajul. A scăpat de amendă, pe care au plătit-o cei care l-au tras pe sfoară, dar a rămas cu autoturismul, pe care a trbuit să îl aducă în ţară pe platformă. De aceea este bine să cumpăraţi maşini care sunt înmatriculate cu unic proprietar şi cu care acesta încă circulă. Un neamţ nu-şi va permite niciodată să falsifice maşina, pentru că dacă este prins plăteşte amendă de nu se vede” spune proprietarul service-ului.

Maşinile germane cu kilometri puţini, doar un mit

De altfel, nici mitul maşinilor germane cu kilometri puţini nu prea stă în picioare. Un neamţ circulă de două ori mai mult cu maşina decât un român, pentru că acolo sunt foarte multe autostrăzi, iar oamenii îşi găsesc job-uri în alte oraşe, la depărtare de casă. Fac zilnic şi 150 – 200 de km. Cine spune că îţi vinde o maşină germană de zece ani cu 100.000 de kilometri la bord, clar nu spune adevărul. Kilometrajul acelei maşini a fost dat înapoi. Ea are cel puţin dublu, dacă nu mai mult. Când vezi un număr mic de kilometri la bord şi ţi se mai serveşte şi povestea frumoasă că maşina a fost condusă de un bătrânel care a circulat foarte puţin cu ea, acesta trebuie să fie primul semn de întrebare că autoturismul are kilometrajul falsificat şi e preferabil să ceri să pui maşina pe tester, înainte să o cumperi. Asta nu înseamnă că nu există şi excepţii, însă una peste alta, achiziţionarea unei maşini bune mai poate ţine şi de norocul cumpărătorului.

Citit 1510 ori Ultima modificare Marți, 24 Iulie 2018 14:39
Etichetat cu
Mihai Bădescu

„Oamenii buni nu au nevoie de legi pentru a acţiona responsabil, iar oamenii răi vor găsi întotdeauna o modalitate de a le ocoli.” - Platon

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…