Vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ionică Negru și șeful Serviciului Contabilitate, Doru Argintoianu, responsabil cu implementarea „Programului pentru școli” în județul Mehedinți au participat miercuri, 17 aprilie 2019, la o acțiune de plantare de pomi fructiferi, în localitatea Corlățel, acolo unde prin această măsură, elevii Școlii Profesionale din comună, Specializarea Horticultură, au înființat o adevărată livadă.

Publicat în Educatie
Sâmbătă, 13 Aprilie 2019 21:30

Polițiștii mehedințeni, în dialog cu elevii

O nouă etapă din cadrul Proiectului „Strategii de atenuare a fenomenului de bullying„ s-a desfășurat la Izverna. Polițiștii mehedințeni s-au întâlnit cu elevii, în cadrul proiectului finanțat prin Programul Erasmus +, în care IPJ Mehedinți este partener alături de Asociația Elevilor Mehedințeni.

Publicat în Educatie
Sâmbătă, 16 Martie 2019 20:49

„PARTENERI DE DIALOG”

Ofițerii specialiști din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, au participat la o activitate instructiv-educativă în cadrul Proiectului „Strategii de atenuare a fenomenului de bullying”. Proiectul este finanțat prin programul european Erasmus+ și se derulează în parteneriat cu Asociația elevilor mehedințeni.

Publicat în Educatie

Vrei să fi arhitect? Facultatea de Arhitectură şi Urbanism din Timişoara vine în ajutorul elevilor de liceu din clasele terminale care în viitor vor să devină arhitecţi, prin organizarea unor cursuri de pregătire gratuite de desen liber şi desen tehnic.

Publicat în Educatie

Învață oricând, oriunde, oricum și în ritmul tău propriu la Universitatea Politehnica Timișoara!

Publicat în Educatie

Unul dintre cei mai titrați profesori de matematică din România, mehedințeanca Manuela Prajea, a ales să emigreze în Statele Unite ale Americii. Valoarea inestimabilă a acestui dascăl a fost prea puțin apreciată la Colegiul Național Traian, dar va fi apreciată de americanii de la un liceu din Carolina de Nord.

Publicat în Educatie
Pagina 3 din 11

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…