În perioda 22-26 aprilie 2019, la Drobeta-Turnu Severin se desfășoară Olimpiada națională de istorie la care vor participa aproximativ 350 de elevi din toate județele țării.

Publicat în Administratie

În cadrul ședinței de îndată de astăzi, consilierii județeni au aprobat încheierea unui contract de asociere între Consiliul Județean Mehedinți și Primăria Drobeta Turnu Severin, pentru a aloca din bugetul județului, suma de 10 milioane lei în vederea susținerii unor investiții de interes pentru locuitorii orașului. (VIDEO: TELE 2 DROBETA)

Publicat în Administratie

La începutul acestei săptămâni s-a semnat ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a drumului județean 563 A, pe tronsonul de aproximativ șase kilometri cuprins între localitățile Slașoma - comuna Pădina și Petra (intersecția cu DC 91) - comuna Bîcleș.

Publicat în Administratie

Consiliul Județean Mehedinți a lansat licitația pentru atribuirea lucrărilor de execuție în cazul proiectului ce vizează reabilitarea și modernizarea a peste 112 kilometri drumuri județene în județul Mehedinți.

Publicat în Administratie

Joi, 4 aprilie 2019, la sediul Consiliului Județean Mehedinți, președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a convocat toți primarii din județ la o ședință în care au fost prezentate principalele coordonate ale programului, avantajele, dar și condițiile generale și domeniile pentru care poate fi accesat. Vezi ce spune Aladin Georgescu (VIDEO, sus!)

Publicat în Administratie

Consilierii județeni, reuniți joi, 28 martie, în ședința ordinară a Consiliului Județean Mehedinți au avut pe ordinea de zi, proiectul care a vizat repartizarea către unitățile administrativ teritoriale din Mehedinți suma de 28 492 000 reprezentând cota de 7,5% din impozitul pe venitul estimat la nivel național, sumă care i-a revenit Unității Administrativ Teritoriale Consiliul Județean Mehedinți prin Legea Bugetului de Stat.

Publicat în Administratie
Pagina 6 din 28

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…