CARAVANA FAN PORNEȘTE PRIN ȚARĂ

Caravana Filmului Accesibilizat pentru Nevăzători va avea a opta oprire la Drobeta Turnu Severin, vineri, 27 octombrie, ora 17:00, la sediul Filialei Mehedinți a Asociației Nevăzătorilor din România , unde va fi proiectat filmul „Actorul și sălbaticii” (1974), regia Manole Marcus. Caravana FAN la tine acasă va aduce nevăzătorilor 7 filme artistice dintre cele mai bune producții românești.

Acest proiect este organizat de Fundația Cartea Călătoare în parteneriat cu Asociația Nevăzătorilor din România și este finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și de Centrul Național al Cinematografiei.

În cadrul caravanei vor fi proiectate filme artistice special accesibilizate pentru persoanele cu deficienţe de vedere. La intrarea în sala de proiecție, spectatorii nevăzători vor primi un set de căști în care vor auzi explicații suplimentare, inserate între replicile actorilor din film. În cazul proiecțiilor care vor avea loc în cinematografe, nevăzătorii vor putea urmări filmul în aceleași condiții cu ceilalți spectatori văzători.

Explicațiile primite în căști vor descrie schimbările de scenă, mimica actorilor, felul în care sunt îmbrăcați și gesturile mai importante, astfel încât spectatorul nevăzător să înțeleagă cât mai bine acțiunea și să se integreze în atmosfera filmului.

Poate este surprinzător să vorbim despre filme artistice pentru nevăzători, dar printre ei sunt oameni care au văzut în trecut și s-au bucurat de a 7-a artă.

Partenerii evenimentului: Hi Film Productions, Mandragora, Iadasarecasa, ActorieDeFilm, DaKINO Production.

Vă așteptăm la film, cu prietenii și familia!

Fundația Cartea Călătoare

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării, respectiv FCC.

Citit 473 ori Ultima modificare Miercuri, 25 Octombrie 2017 21:26
Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…