MARIAN BUTUȘINĂ, „GENERAL” DE TRANZIȚIE

Mare vânzoleală și mare curiozitate după ce Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți a fost decapitat de ministrul Educației! Cine îi va lua locul controversatei Mirela Pintea? Încă nu se știe răspunsul la această întrebare, dar se poate spune că Inspectoratul are acum un cap, ce-i drept, pus provizoriu pe locul rămas vacant. Inspectorul general adjunct Marian Butușină a preluat, începând de astăzi, conducerea Inspectoratului Școlar din Mehedinți și va coordona activitatea până când ministerul va decide succesorul Mirelei Pintea Enea.

Nu demult, Mirela Pintea Enea a zburat din funcția de inspector general al Inspectoratului Școlar Județean, fiind demisă de ministrul Educației. Postul rămas vacant a fost scos la concurs, iar până la data limită cerută s-au înscris la concurs un număr de 5 candidați. Din păcate, numele noului șef al învățământului mehedințean nu a fost încă decis de mai marii din educația românească, care, cel mai probabil, nu au reușit să ajungă la un consens politic în acest sens. Până una alta, pentru că ne aflăm într-o perioadă delicată, la începutul unui an școlar și cu multe probleme de rezolvat, ministerul a decis cine va conduce inspectoratul până la numirea unui nou șef. Luni seara, ministerul dispus ca inspectorul general adjunct Marian Butușină să devină general interimar, până la noi ordine. La ultimul colegiu prefectural, proapspătul general s-a cam bâlbâit în fața prefectului.

Vom vedea dacă noul general va reuși să îl convingă pe prefectul de Mehedinți, Nicolae Drăghiea că își face treaba așa cum trebuie, deoarece la ultima întrevedere din cadrul Colegiului Prefectural, din data de 29 august 2017, Butușină a fost pus la punct ferm de reprezentantul Guvernului în teritoriu.

Contactat telefonic, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației Naționale nu a vrut să ne spună cine s-a înscris la concursul pentru postul de inspector școlar general, ci doar că s-au înscris 5 persoane. Surse credibile ne-au dezvăluit, însă, că ar fi vorba de: Daniela Ghimeș, Cristinel Degeratu, Ion Tomoiescu, Vică Ungureanu și, desigur, Marian Butușină.

Citit 2557 ori Ultima modificare Marți, 05 Septembrie 2017 15:11
Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…