CAMPUS ŞCOLAR DE CINCI MILIOANE DE EURO, LA BAIA DE ARAMĂ

Cinci milioane de euro, bani europeni, au fost aceesaţi de Primăria Baia de Aramă, pentru unul dintre cele mai moderne campusuri şcolare din România, care şi-a deschis deja porţile. Peste 1100 de elevi vor avea cele mai bune condiţii să înveţe carte în săli de clasă şi laboratoare moderne. Noul campus are şi cămin şi cantină pentru elevi, dar şi o noutate absolută. A fost construit un bloc de garsoniere în care să locuiască gratuit dascălii şcolii, veniţi din alte localităţi.

Cei peste 1000 de elevi ai Colegiului Tehnologic Constantin Brâncoveanu au păşit cu emoţie în noua lor şcoală. Cei mai mulţi au fost plăcut surprinşi de condiţiile de aici. „Sunt în clasa noua şi am foarte mari emoţii pentru că sunt prima dată în această şcoală. Am rămas surprinsă de condiţii, dar şi de domnii profesori, de cum am fost primită”, a declarat o adolescentă care a făcut pentru prima dată cunoştinţă cu Colegiul de la Baia de Aramă. O părere bună are şi o altă elevă din clasa a X-a şi care poate face comparaţie cu trecutul: „Faţă de anul trecut, şcoala se găseşte în condiţii foarte bune, se vede că sunt oameni care s-au ocupat de ea şi au făcut îmbunătăţiri la nivel major. Laboratoarele sunt noi, sunt moderne şi dotate la standarde europene pot să spun. Este un lucru foarte bun pentru copiii care învaţă şi care vor învăţa, pentru generaţiile viitoare, este o şansă la o educaţie mai bună”.

Şi pentru mulţi dintre părinţi, campusul şcolar de la Baia de Aramă este o investiţie foarte importantă. Cum oraşul se află în zona de munte şi este înconjurat de sate în care accesul este destul de greoi, în special în perioadele de iarnă, copiii vor avea acum un loc în care să înveţe, dar şi să se cazeze. În plus, cu ajutorul a patru microbuze, este asigurat transportul tuturor elevilor de acasă la şcoală şi invers, iar totul este gratuit. „Este un mare pas înainte. Eu am fiica la liceul acesta, iar acum am adus şi băiatul în clasa a V-a. Suntem foarte bucuroşi că am putut să-l aducem aicea, deoarece condiţiile sunt foarte bune, este o şansă foarte mare pentru noi, având în vedere că ne aflăm într-o zonă de munte, o zonă foarte mare şi este o şansă în plus pentru aceşti copii”, spune una dintre mămici.

O şcoală modernizată din temelii

Cu banii europeni a fost modernizată şcoala veche, a fost construită o clădire nouă pentru şcoală, au fost construite ateliere, cămin, cantină şi blocul de garsoniere în care vor locui dascălii, spune administratorul întregului colegiu: „Avem spaţiu pentru colegiu, avem douăzeci de săli de clasă amenajate, cu tot mobilierul, avem laboratoare de fizică, chimie, biologie am dotat două laboratoare de informatică cu tot ceea ce este nevoie pentru a putea să ne desfăşurăm activitatea de zi cu zi, pentru elevi avem 60 de spaţii de cazare, cantină, sală de mese, iar pentru profesori avem zece garsoniere în care cei care vin din afara oraşului şi nu au casă vor putea locui în acestea”.

Cele zece garsoniere i-au stimulat într-adevăr pe dascăli să se întoarcă la Baia de Aramă. „Eu sunt din Drobeta-Turnu-Severin, sunt titular la Baia de Aramă şi anul trecut am plecat de aici pentru a fi mai aproape de familie. Acum am auzit însă că vom primi un loc în care să stăm, pot să vă spun că am revenit la Baia de Aramă”, spune una dintre profesoarele de Chimie. „Şi eu, şi soţul, suntem dintr-o localitate din afara oraşului. Eu sunt profesor de română, soţul este învăţător. Este un lucru foarte bun că avem unde locui atunci când se desfăşoară orele de curs, pentru că din slariile noastre, şi aşa mici, mulţi bani mergeau pentru navetă”, a declarat o altă profesoară.

Acestea fiind condiţiile oferite, poate un aspect la fel de important este acela că la Colegiul Tehnologic Constantin Brâncoveanu din Baia de Aramă un copil care vine la grădiniţă, poate ieşi de pe băncile şcolii, peste ani, cu o diplomă în mână. De anul acesta şcoala are grupe de grădiniţă cu program prelungit, la care copii vor putea dormi şi mânca, desigur, are şcoală primară, gimnazială şi colegiu. Şi tot ca o noutate absolută, tot de anul acesta a fost înfiinţată o clasă de şcoală postliceală cu profesia asistent generalist. Adică un ciclu întreg la finalul căruia un tânăr poate ieşi pe porţile acestui colegiu pregătit pentru viaţă, pregătit pentru piaţa muncii sau pentru o facultate. „Aici vor putea participa la cursuri preşcolari, primari, elevi care învaţă la gimnaziu, liceu şi şcoală postliceală. Este o şcoală care a obţinut toate autorizaţiile şi care ne face cinste”, a declarat Mirela Pintea Enea, inspectorul şcolar general.

Toate investiţiile, făcute pe bani europeni

Campusul şcolar de la Baia de Aramă a fost finalizat cu fonduri europene, după mai bine de opt ani în care lucrările au stagnat. Investiţia a fost începută cu fonduri de la Ministerul Învăţământului, care însă a sistat finanţarea şi a recomandat continuarea ei pe bani europeni, ceea ce s-a şi întâmplat. „Construcţia acestui campus a demarat în 2008, pe bani de la Ministerul Învăţământului, dar în 2012 am primit o adresă prin care eram anunţaţi că nu vor mai primi finanţare. Am depus în 2014 acest proiect european şi am reuşit să obţinem finanţarea, iar acum l-am finalizat. Este vorba de modernizarea vechii clădiri a colegiului, construirea unui local nou de şcoală, ateliere, cămin, cantină, dar şi acest bloc de garsoniere pe care le vom pune gratuit la dispoziţia profesorilor care nu sunt din localitate. Ei vor trebui să-şi plătească doar utilităţile. Toate aceste investiţii au costat patru milioane de euro”, a declarat Rafael Dunărinţiu, primarul oraşului Baia de Aramă.

Citit 1461 ori Ultima modificare Miercuri, 14 Septembrie 2016 00:54
Etichetat cu
Mihai Bădescu

„Oamenii buni nu au nevoie de legi pentru a acţiona responsabil, iar oamenii răi vor găsi întotdeauna o modalitate de a le ocoli.” - Platon

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…