Educatie

Au plâns, au ţipat, s-au îmbrăţişat şi chiar au dansat de bucurie. Acestea sunt doar câteva dintre reacţiile absolvenţilor după afişarea notelor de la examentul de Bacalaureat, în Mehedinţi. Aproape 60 la sută dintre elevii de liceu au reuşit să…
Proiectele lor de afaceri de astăzi, pot deveni business-uri frumoase atunci când vor ieşi de pe băncile şcolii. Acesta este şi scopul unui concurs de idei de afaceri lansat de Colegiul Economic din Drobeta-Turnu-Severin. 14 elevi de la Colegiul Naţional…
Pe 20 februarie 2017 se împlinesc 161 de ani de la dezrobirea romolor, ceea ce Mihail Kogălniceanu considera a fi un act de înlăturare pentru “păcatele lor şi ale părinţilor lor de a fi fost ani lungi stăpâni pe suflete…
Garda Naţională de Mediu, în parteneriat cu „Let’s Do It, Romania!” anunţă lansarea concursului „Let’s Be Eco!”, desfăşurat în cadrul primei ediţii a proiectului de economie circulară „Let’s Be ECO!”, competiţie adresată unităţilor de învăţământ din mediul rural, în scopul…
Zecilor de unități școlare din țară, închise și cauza vremii, li se alătură și două școli gimnaziale din județul Mehedinți. Inspectoratul Şcolar Județean anunţă că marţi, 10 ianuarie 2017, vor fi suspendate cursurile la Școala gimnazială „Gheorghe Enescu”, din Tâmna…

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…