FESTIVALUL „SENSUL IUBIRII”, EDIŢIA A XIX-A

La Drobeta Turnu Severin s-a desfăşurat cea de-a XIX-a ediţie a Festivalului European de Literatură „Sensul Iubirii”, eveniment cultural organizat de de către Centrul Cultural „Nichita Stănescu”, Muzeul Regiunii Porţilor de Fier şi Societatea Scriitorilor Danubieni, sub egida Consiliului Judeţean Mehedinţi. A fost un adevărat regal cultural, la acest eveniment participând scriitori importanţi din judeţ, din ţară, dar şi din Serbia.

Festivalul European de Literatură „Sensul Iubirii” a fost înfiinţat de către scriitoare Ileana Roman, devenind unul de tradiţie şi care se bucură de o mare apreciere cu fiecare ediţie. De fapt, este singurul festival de acest din judeţ. La ediţia din acest an, învitat special a fost poetul Mircea Dinescu, care şi-a lansat volumul de versuri „Colierul din bomboane de colivă”. Tot în cadrul festivalului a avut loc lansarea volumului de poezii al scriitorului sârb Hažji Aca Kozokić, volum publicat cu sprijinul Consiliului Județean Mehedinți, prin intermediul Centrului Cultural ” Nichita Stănescu”.

„Mă bucur că ne întâlnim la cea de-a de-a XIX ediţie a acestui festival, care a devenit unul internaţional, pentru că, în ultimii ani, am avut invitaţi din mai multe ţări, precum Serbia, Austria, Spania, oameni de foarte bună calitate, scriitori remarcabili. Alături de noi în acest demers a fost în permanenţă conducerea CJ Mehedinţi. În mulţumesc personal domnului Aladin Georgescu pentru implicare şi sprijin”, a declarat Emilia Mihăilescu, managerul Centrului Cultural „Nichita Stănescu”.

În cadrul Festivalului au fost premiaţi mai mulţi scriitori care şi-au lansat operele, premiile fiind înmânate de preşedintele CJ Mehedinţi, Aladin Georgescu. „Mulţumesc organizatorilor pentru invitaţie şi, totodată, îi felicit pentru organizarea acestui eveniment cultural, acest festival fiind un bun prilej de a strânge laolaltă oameni iubitori de cultură atât din judeţul nostru, cât şi din ţară, ori din afara graniţelor acesteia, ceea ce este un fapt apreciabil. Cultura este una dintre pârghiile proceselor de coeziune şi dezvoltare la nivelul fiecărei comunităţi, este un element prin intermediul căruia putem reflecta asupra convenţiilor sociale şi le putem transforma, de aceea încurajez şi susțin toate evenimentele culturale care au loc la nivelul fiecărei instituţii mehedinţene”, a declarat Aladin Georgescu preşedintele CJ Mehedinţi.

La rândul său, poetul Mircea Dinescu a fost plăcut impresionat de organizarea festivalului şi de atmosfera culturală din judeţul nostru.

Citit 186 ori Ultima modificare Duminică, 22 Octombrie 2017 15:26
Etichetat cu

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…