Vineri, 16 Septembrie 2016 23:39

ORȘOVENII AU SCĂPAT DE FLORICOLA

FLORICOLA SA, operatorul privat care a pus stăpânire pe toate serviciile publice din Orșova și le-a exploatat timp de un deceniu, a rămas fără obiectul muncii. După ce pierduse contractul de concesiune a serviciului public de salubrizare, joi, 15 septembrie 2016, Consiliul Local Orșova i-a reziliat și contractul de prestare a serviciului de apă-canal, practic cea mai mare dintre resursele acestei firme. Mai mult, hotărârea de reziliere prevede și plata unor daune din partea operatorului.

Publicat în Orsova

Într-o ședință de îndată, convocată pe 6 septembrie 2016, primarul municipiului Orșova, Marius Stoica, a încercat din nou să stoarcă până la ultimul bănuț bugetul local, pentru a-l mulțumi pe operatorul de salubritate FLORICOLA SA. În prealabil, timp de 6 zile, operatorul a refuzat să mai ridice gunoiul din municipiu, creând o stare de haos și disperare și punând în pericol sănătatea publică. Consilierii au rămas fermi, alocând doar 30.000 de lei și asta pentru demararea acțiunilor de contractare a unui nou operator de salubritate.

Publicat în Orsova

(VIDEO) Consilierii municipali orșoveni, care formau până nu demult majoritatea fidelă primarului Marius Stoica, par să se fi convins de calea greșită spre care mentorul lor politic îi duce. Nu numai că s-au resemnat, ci au și început să voteze împotriva proiectelor inițiate de primar, votul lor fiind, implicit, unul dat împotriva alocărilor de bani publici, făcute cu nemiluita, către FLORICOLA. La ultima ședință, primarul mai avea de partea lui doar doi consilieri: Ionel Calea și Mariana Bijan.

Publicat în Administratie
Miercuri, 07 Septembrie 2016 00:22

IATĂ DOVADA! PRIMARUL PINOCCHIO, DE LA ORȘOVA

Primarul Orșovei, Marius Simion Stoica a început ședința de îndată a Consiliului Local Orșova, convocată chiar de el, cu o minciună gogonată, garnisită cu puțină grandomanie. Mai exact, chemat să motiveze urgența ședinței, primarul Stoica a explicat faptul că, după 6 zile în care orașul s-a împuțit, organele statului l-au vizitat pentru a-l ruga să aloce bani operatorului, pentru ca acesta să ridice gunoiul. (Urmăriți materialul VIDEO, pentru a vă convinge!)

Publicat în Orsova

REZILIERE CU DAUNE! După zece ani în care a exploatat, așa cum și-a dorit, toate serviciile publice din municipiul Orșova, operatorul privat FLORICOLA SA, controlat de afaceristul Constantin Popescu, a suferit, în prima zi a lunii septembrie 2016, prima înfrângere notabilă. Contractul de concesiune a serviciului public de salubrizare a Orșovei, atribuit în anul 2006, de primarul de la acea vreme, Constantin Negulescu, a fost reziliat, într-o ședință de îndată a Consiliului Local, de la care primarul, viceprimarul și consilierii de la PSD și ALDE au dat bir cu fugiții.

Publicat în Orsova

29 ‎August ‎2016, ‏‎ora 12:39:06! În zona Coramnic, în apropiere de domeniul lui Constantin Popescu, FLORICOLA golește o autogunoieră, manual, chiar pe malul râului Cerna, încălcând toate normele de mediu pe care s-a angajat în fața autorităților de mediu, locale și naționale, să nu le mai încalce. Ceea ce face FLORICOLA din nou, contrazice toate angajamentele luate în fața APM Mehedinți, atunci când aceasta i-a acordat conformarea după un control drastic al Gărzii Naționale de Mediu.

Publicat în Eveniment

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…