SPITALUL JUDEȚEAN: MĂSURI DE URGENȚĂ ÎN STARE DE URGENȚĂ

Gestionarea măsurilor pentru tratarea eventualelor cazuri de Coronavirus în Mehedinți este prioritate maximă în această perioadă. La Secția de Boli Infecțioase se amenajează, în ritm alert, cinci saloane pentru eventuale internări.

„Am mers în această după-amiază la Secția de Boli Infecțioase, acolo unde sunt în desfășurare lucrările pentru amenajarea a cinci saloane pentru eventuale internări. Deși secția este cuprinsă într-un proiect de modernizare cu fonduri europene, în regim de urgență, am alocat fonduri pentru reabilitare, astfel încât să putem gestiona eventualele internări. Am primit confirmarea că cel mai târziu, la sfârșitul săptămânii viitoare, saloanele vor fi complet amenajate urmând să fie dotate cu aparatura necesară. Saloanele sunt tip rezervă, cu baie proprie”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

În paralel, se urmăresc procedurile de achiziție a sistemului pentru diagnoasticarea cazurilor de Coronavirus, astfel încât, acesta să ajungă în scurt timp la Spitalul din Drobeta Turnu Severin.

Totodată, cel puțin șase aparate pentru ventilație mecanică vor fi achiziționate pentru a fi folosite tot pentru tratarea eventualelor cazuri grave de Coronavirus.

Citit 572 ori
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…