ÎNTÂLNIRE DE LUCRU LA SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat astăzi la o ședință de lucru la Spitalul Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin, unde a vrut să se asigure că lucrările de instalare a aparatului RMN primit în urmă cu două săptămâni se derulează așa cum a stabilit, astfel încât, în cel mai scurt timp să poată fi pus în funcțiune, iar pacienții să poată beneficia de investigații medicale performante.

„Eu am propus ca termen de finalizare a lucrărilor de instalare și punere în funcțiune, cel mai târziu, data de 1 noiembrie și am cerut echipei de conducere a unității medicale să respecte această dată, din respect pentru pacienții mehedințeni, dar și pentru medici, aceștia din urmă având un real sprijin în investigarea afecțiunilor cu ajutorul acestui aparat performant!”, a spus președintele Aladin Georgescu.

Tot în cadrul vizitei, președintele Consiliului Județean Mehedinți a constatat deficiențe de comunicare între conducerea unității și șefii secțiilor care își desfășoară activitatea în clădirea principală. În concret, domniile lor nu fuseseră informate cu privire la ce presupune implementarea proiectului de reabilitare / recompartimentare / modernizare a clădirii.

„I-am asigurat că pacienții nu vor avea de suferit și nici activitatea medicală nu va fi perturbată. Îi asigur de toată implicarea Consiliului Județean în implementarea tuturor proiectelor pe fonduri europene pe care le avem pentru spital și ne bazăm pe sprijinul domniilor lor. Totodată, întrucât mandatul fostului manager al Spitalului Județean de Urgență a expirat, îi doresc mult succes noului manager în implementarea proiectelor de modernizare a unității, proiecte cu fonduri europene ale Consiliului Județean Mehedinți, dar și în gestionarea problemelor Spitalului!”, a mai transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Citit 324 ori Ultima modificare Miercuri, 09 Octombrie 2019 09:06
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…