Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de reabilitare a drumului județean 564, pe un tronson de 5,7 kilometri. Este vorba despre o investiție a Consiliului Județean Mehedinți, în valoare de 2,7 milioane lei, iar traseul ce va fi reabilitat pornește de la intrarea în comuna Dănceu dinspre comuna Pătulele, traversează satul Dănceu, până în centrul satului Jiana, la sediul primăriei comunei (la intersecția cu DJ 606, reabilitat tot de Consiliul Județean).

„Este o lucrare importantă, atât pentru Consiliul Județean, cât și pentru locuitorii celor două sate, pentru că de-a lungul timpului, platforma rutieră se degradase și avea neapărat nevoie de intervenții. La semnarea contractului a asistat domnul primar din Jiana, Stelian Stăncioiu, dumnealui fiind cel care în urma discuțiilor cu oamenii, mi-a adus în atenție starea acestui drum. Astfel, dacă vremea va permite, primul strat de asfalt va fi turnat până la sfârșitul anului, iar dacă nu, oricum, în primăvară, drumul va fi complet reabilitat”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Contractul cu firma care a câștigat licitația a fost încheiat pe o perioadă de șapte luni, primele trei luni fiind necesare întocmirii proiectului tehnic și obținerii avizelor, urmând ca apoi să se treacă la execuția lucrărilor.

Pe lângă lucrările de reabilitare a platformei carosabile, se vor reabilita rigolele, parcările și se va reface sistemul de semnalizare a drumului, astfel încât circulația să se desfășoare în condiții de siguranță.

Citit 135 ori Ultima modificare Joi, 05 Septembrie 2019 08:30
Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…