COMUNA ȘOVARNA VA FI COMPLET ASFALTATĂ PÂNĂ LA SFÂRȘITUL ANULUI

Este un adevărat șantier în comuna Șovarna, unde primarul Constantin Prundeanu, cu sprijinul Guvernului și al Consiliului Județean a reușit să folosească toate sursele de finanțare guvernamentale pe care a putut să le atragă pentru modernizarea drumurilor. Președintele CJ Mehedinți, Aladin Georgescu, a vizitat șantierul.

Inițial, asfaltarea ulițelor a început prin PNDL I și a continuat cu succes prin PNDL II. În această perioadă, pe ultima sută de metri, se lucrează la modernizarea drumurilor de interes local în baza unui proiect în valoare de 3,6 milioane lei, finanțat cu fonduri guvernamentale. Important este și că, de acum, localnicii traversează pârâul Șovarna pe un pod din beton, de 20 metri, construit în cadrul aceluiași proiect. Acesta înlocuiește puntea de lemn care nu oferea nicio siguranță trecătorilor, lucrările fiind realizate în proporție de 90 la sută.

Până la sfârșitul anului, din banii primiți de la Guvern și de la Consiliul Județean pentru anul 2019, primarul susține că va asflata și ultimele două ulițe rămase nemodernizate, astfel că în comună nu rămâne niciun petic de drum neasfaltat. Tot în lunile următoare se va reabilita și sistemul de iluminat public.

 

Citit 1211 ori Ultima modificare Joi, 16 Mai 2019 22:44
Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…