MOMENT ANIVERSAR LA PREFECTURA MEHEDINȚI

La începutul anului 2019 a intrat în vigoare Legea nr. 348/2018 privind instituirea zilei de 2 aprilie - Ziua Instituției Prefectului. În județul Mehedinți, evenimentul aniversar a fost organizat astăzi, 29 martie, prilej cu care președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a transmis un mesaj de felicitare, atât prefectului județului Mehedinți, Nicolae Drăghiea, cât și echipei din cadrul Instituției Prefectului.

„Instituirea Zilei Instituției Prefectului a fost o decizie oportună adoptată de Parlamentul României, cu atât mai mult cu cât de-a lungul istoriei, guvernele care s-au succedat la conducerea țării au sporit competențele reprezentantului guvernului în teritoriu. Acum, Instituția Prefectului, deși nu este una stufoasă din punctul de vedere al personalului, are rol deosebit de important la nivel județean. Îl felicit pe domnul prefect al județului Mehedinți, Nicolae Drăghiea, la moment aniversar și îi mulțumesc pentru parteneriatul bazat pe încredere și respect și prietenie, pe care îl avem! La mulți ani echipei din cadrul Instituției Prefectului Județului Mehedinți!”, a transmis președintee Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Instituția Prefectului ca reprezentant al Guvernului în teritoriu veghează la funcționarea teritorială a instituțiilor statului, având responsabilități în cele mai importante domenii precum administrație, economie, apărare, ordine publică și securitate, sănătate și învățământ.

Citit 2284 ori Ultima modificare Vineri, 29 Martie 2019 21:01
Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…