MEHEDINȚI GAZ, LUATĂ LA ȘUTURI DE AUTORITĂȚILOR LOCALE

Cunoscutul operator al rețelei de gaze, care a exasperat severinenii și autoritățile locale, va fi chemată să dea socoteală în fața municipalității, după ce noile prevederi legale dau posibilitatea unităților administrative teritoriale să încheie contracte cu astfel de operatori care se ocupă cu extinderea rețelelor de gaze. MEHEDINȚI GAZ este acuzată că de zece ani își bate joc de severineni.

MEHEDINȚI GAZ este la un pas de a se confrunta direct cu cei pe care în ultimii 10 ani i-a dus cu vorba și nu a extins rețelele de distribuție a gazului, în ritmul în care era normal să o facă. Potrivit noilor prevederi al Legii energiei și gazelor, societatea nu mai poate avea relații contractuale cu Ministerul Energiei, ci trebuie să încheie contracte direct cu primăriile pe raza cărora desfășoară activități de exploatare a rețelelor de gaze. În termen de 6 luni, MEHEDINȚI GAZ trebuie să schimbe partenerul contractual. În acest sens, municipalitatea din Severin solicită operatorului să prezinte contractul în baza căruia funcționează pe raza municipiului și toate documentațiile aferente. Primarul Marius Screciu a mers chiar mai departe și a solicitat Ministerului Economiei documentațiile și contractul cu MEHEDINȚI GAZ, pentru a analiza dacă se mai impune sau nu o relație contractuală cu acest partener despre care aleșii locali au spus în repetate rânduri că nu este unul serios.

„Am semnat hârtia oficială, am trimis-o către Ministerul Economiei, cei care au aceste documente și ni le pot da. Deocamdată trebuie să primim acel contract, nu putem să facem nimic până nu apar normele metodologice, dar am cerut contractual, caietul de sarcini, proiectul tehnic, tot ce înseamnă documente pe zona gazelor, pentru că puteam să cerem și lor dar cu siguranță am putea avea surpriza să nu ne dea tot cee ace cerem. Să sperăm că vom primi toate documentele, să vedem și noi în ce stadiu se află contractul cu Mehedinți Gaz. Din informațiile noastre, ei sunt în afara contractului, nu și-au îndeplinit condițiile asumate prin acest contract și dacă acest lucruri se verifică, vom trece la măsuri drastice care pot merge până la sistarea contractului cu Mehedinți gaz. Suntem total nemulțumiți, și noi, și cetățenii”, a declarat primarul Marius Screciu.

MEHEDINȚI GAZ este acuzată că nu și-a respectat promisiunile și nici angajamentele contractuale în Severin, nici 10 la sută din rețeaua de gaze nu este gata, iar firma nu poate face mai mult pentru că nu dispune de banii necesari realizării investițiilor asumate.

Citit 1418 ori Ultima modificare Joi, 30 August 2018 02:32
Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…