Spitalul municipal din Orșova merge din ce în ce mai bine în ultima perioadă, iar conducerea întituției sanitare a reușit chiar să optimizeze cheltuiele și să îmbunătățească serviciile medicale. Mai mult, pentru Spitalul Orșova se pregătește un proiect transfrontalier pe Programul Operațional România – Serbia, în colaborare cu Spitalul Municipal din Orșova, prin care se vor dezvolta secții noi, precum cea de oncologie și de vor perfecționa cadrele medicale. Și în ceea ce privește reabilitarea termică a Spitalului, lucrurile au intrat în linie dreaptă. Primarul Marius Stoica a garantat un sprijin permanent pentru spital.

Situația Spitalului Municipal din Orșova este din ce în ce mai bună, iar în ultimele 6 luni aici au fost optimizate mai multe procese economice importante, dar și cheltuielile cu bunurile, serviciile și utilitățile. În următoarea perioadă se fac eforturi mari pentru a îmbunătăți serviciile medicale și de a se înființa noi secții care până acum nu au existat la Orșova. Fizioterapia, diabetologia și ortopedia, dar și procesele de radiologie vor fi noile specialități medicale dezvoltate în ritm accelerat în următoarea perioadă, iar în ceea ce privește creșterea calității actului medical, municipalitatea și conducerea spitalului pregătesc un proiect transfrontalier pe componenta România – Serbia. Primarul Orșovei, Marius Stoica, a garantat un sprijin permanent pentru conducerea spitalului.

Conferința de presă susținută împreună de primarul Orșovei și managerul Spitalului Municipal relevă faptul că, deși erau adversari politici, cei doi colaborează fructuos pentru dezvoltarea unității medicale, iar proiectele demarate aici vor avea tot sprijinul declarat și susținut din partea municipalității, dar și a Consiliului Local.

Spitalul municipal din Orșova este într-un amplu proces de dezvoltare și modernizare, iar serviciile medicale ofrite vor fi în anii următori unele de cea mai bună calitate, mai ales că acest spital este frecventat nu numai de către orșoveni, ci și de foarte mulți cetățeni din satele și comunele învecinate și chiar din județul vecin, Caraș-Severin.

Citit 220 ori Ultima modificare Miercuri, 15 Noiembrie 2017 16:38
Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…