Imprimă această pagină

Spitalul municipal din Orșova dă primul semn de transperență, după o perioadă îndelungată. Noua echipă managerială a vorbit astăzi despre strategia aplicată în ultimele 6 luni și despre modul în care au fost reduse cheltuielile curente și datoriile către furnizori. Spitalul cumpără curent de pe bursa de mărfuri, face salubrizare în regim propriu, a redus costurile la încălzire și chiar a suportat un proces de reabilitare, în special la secția de pediatrie și la primiri-urgențe. Sigura problemă delicată rămâne, însă, lipsa medicilor specialiști.


De aproape 6 luni, Spitalul Municipal din Orșova are o nouă echipă managerială care susține că a reușit să reducă considerabil cheltuielile și să optimizeze activitatea. Au fost reduse costurile la utilități, s-au operat reabilitări la secțiile de pediatrie, boli interne, cardiologie și fizioterapie, dar și la compartimentul primiri-urgențe. De asemenea, s-au redus nu numai cheltuielile, ci și datoriile acumulate în ultimii ani. La spitalul municipal există și un plan de investiții care presupune inclusiv reabilitarea în integralitate a spitalului. În acest sens se întocmeștre un studiu de fezabilitate, iar costurile s-ar cifra la circa 600.000 de euro.

O mare problemă la Spitalul Municipal Orșova este, însă, lipsa medicilor de specialitate. Pentru a acoperi aceste lipsuri, noua echipă managerială colaborează cu Spitalul Județean Mehedinți, dar și cu medici tineri, pentru aducerea cărora s-au făcut eforturi mari.

La Spitalul Municipal Orșova vor fi înființate câteva secții noi cu specialități medicale mai puțin cunoscute, cum ar fi îngrijirile paleative, diabetologia sau ortopedie.

Spitalul Municipal din Orșova a fost și rămâne, în ciuda mai multor lipsuri, mult mai curat, modern și primitor decât multe alte spitale municipale, iar aici, spre exemplu, foarte multe femei preferă să nască, maternitatea din Orșova fiind una de prestigiu.

Citit 4853 ori Ultima modificare Joi, 19 Octombrie 2017 08:05
Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…