DE RÂSUL LUMII! ȘOCANT! Așa cum ne-a obișnuit, pe întreg parcursul mandatului său de primar al Orșovei, Marius Stoica se face din nou de râs! În timp ce managerul Spitalului Județean din Severin, dr. Radu Iman, anunță că unitatea spitalicească iese de pe lista centrelor suport pentru tratarea pacienților infectați cu COVID 19, în locul lui fiind ca și desemnat Spitalul Municipal din Orșova, primarul Marius Stoica bate câmpii și declară că, la intervenția sa, spitalul orșovean a fost scos de pe listă. Campania electorală bate virusul la Orșova! Mai mult, o inițiativă a consilierilor locali este zădărnicită de același personaj!

Știmați orșoveni, uitați-vă la primarul vostru și cruciți-vă! Marius Stoica pare să fi intrat în campanie electorală într-un moment destul de nepotrivit și pe o temă destul de sensibilă, într-o perioadă în care România se luptă cu cel mai crunt și ucigaș inamic nevăzut. (toate declarațiile în materialul video aflat deasupra textului! Merită văzut!)

Jocul electoral practicat în această perioadă cumplită, de un personaj care ocupă, pentru moment, fotoliul de primar al Orșovei, atinge cote alarmante și chiar bizare. Marius Stoica declară la postul local de televiziune Tele 2 Drobeta, cu o seninătate infantilă, că a scăpat orșovenii de perspectiva transformării Spitalului Municipal din Orșova în Centru Suport pentru tratarea pacienților infectați cu COVID 19.

După ce în Monitorul Oficial al României a fost publicat numele Spitalului Județean din Severin, Stoica a intrat într-o exuberanță perpetuă și a declarat, pentru Tele 2 Drobeta, în seara zilei de 1 aprilie 2020 (poate a vrut să sărbătorească Ziua Păcălelilor!): „După ce pe 20 martie 2020, am trimis o adresă către DSP Mehedinți, în atenția domnului ministru al Sănătății, astăzi, cu bucurie constat că s-a dat curs acestei adrese a primarului și că Spitalul Municipal Orșova nu a fot inclus în lista spitalelor destinate pacienților infectați cu COVID 19. Am luat un feedback cât se poate de pozitiv de la cetățenii și oamenii de rând pe care îi reprezint și am constatat cu bucurie că și aceștia se bucură alături de mine de acest mare succes. Majoritatea cetățenilor Orșovei nu își doreau ca acest spital să fie inclus în lista aceea. Mă bucur că Guvernul, prin Ministerul Sănătății, a spus răspicat că la momentul acesta spitalul de la Orșova nu este pregătit să primească pacienți infectați cu COVID 19”.

Stoica Bate câmpii...

Doar că la ora la care Stoica se bucura și se împăuna cu un mare succes, oameni mai responsabili decât el tranșau situația și scoteau Spitalul Județean de pe lista centrelor suport. La un alt post de televiziune local, RTS, doctorul Radu Iman, managerul Spitalului Județean din Severin explica cum Ministerul a recunoscut, după explicațiile și argumentele profesionale și decisive aduse de el, că greșise când a publicat lista în Monitorul Oficial și că se va reveni la Spitalul Municipal din Orșova.

Nu știm dacă Marius Stoica era doar prost informat sau dacă, dimpotrivă, mințea cu bunăștiință, dar știm că s-a făcut, cu siguranță, din nou, de râsul lumii.

...profesioniștii spun adevărul

„Am vorbit cu directoarea DSP, cu toți acolo și s-a lămurit toată lumea că restul bolnavilor pe care îi tratăm noi acum, nu vor putea fi tratați la Orșova și s-a făcut o rectificare. S-a intervenit pe lângă cei de la București, că deși ei dăduseră deja în Monitorul Oficial, le-au spus părerea noastră și au acceptat. Urmează să apară din nou în Monitorul Oficial că spitalul nostru a fost scos și să apară corectura pe care noi o așteptăm. S-a hotărât pentru Orșova, ca al doilea mare spital din Mehedinți!”, a declarat doctorul Radu Iman, pentru televiziunea locală RTS.

Minciuna are picioare scurte, dar iresponsabilitatea costă!

Nu știm dacă Marius Stoica realizează ce a făcut, dar știm sigur că, de două zile, 8 consilieri municipali din Orșova, reprezentanți legitimi, aleși prin vot de către orșoveni, se chinuie să țină o ședință de îndată în care să ia atitudine față de decizia Ministerului Sănătății și să emită o Hotărâre de Consiliu Local în concordanță cu voința orșovenilor. Din păcate, primarul Marius Stoica blochează inițiativa, motivând diverse prostioare adminsitrative și invocând demersuri legislative de toate felurile.

Oare ce s-ar fi întâmplat dacă acea ședință se ținea pe 30 martie 2020, atunci când au dorit consilierii să o convoace? Poate că o HCL ar fi cântărit mult mai greu pe masa ministrului Sănătății, în luarea unei decizii pe care ar fi știut sigur că orșovenii nu o agreează.

Ce rost are campania primarului și dacă gestul său poate fi încadrat la capitolul iresponsabilitate, sunt întrebări la care edilu-șef al Orșovei va trebui să răspundă public!

Citit 1403 ori Ultima modificare Joi, 02 Aprilie 2020 01:16
Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…