Municipiul Orșova, un fel de paradis, din punct de vedere al potențialului turistic, dar un dezastru, din punct de vedere al administrației locale și al mentalității după care se guvernează. De peste două decenii și jumătate, la Orșova nu se întâmplă nimic, nu se construiește nimic, nu se mișcă nimic. Aleșii locali s-au dovedit mereu incapabili să înțeleagă rostul misiunii pe care electoratul le-au încredințat-o și s-au complăcut în a forma alianțe politice rigide și distructive, concentrate doar pe tocarea banilor publici și pe certificarea de aranjamente și combinații mărunte și toxice.
După ceea ce noi am numit prea în zadar „Revoluția din decembrie 1989”, libertatea pare să fi fost prost înțeleasă la Orșova, atât de prost încât a fost confundată cu devalizarea bugetului local și cu politicianismul alianțelor toxice. În afară de provizoratul 1990 – 1992, peste bietul municipiu Orșova au trecut 6 legislaturi, cu primari și consilieri aleși democratic și cu aceeași răutate și indiferență în adoptarea de hotărâri ale forului legislativ local. Să ne gândim doar la un singur aspect, foarte important! Din 1992 și până în 2016, Orșova a avut 6 primari diferiți, niciunul dintre aceștia nereușind să câștige un al doilea mandat. Un primar care după doar patru ani de mandat cade în derizoriu, este un primar ineficient, nepopular și ajuns la statutul de mare dezamăgire. Oare de ce, la fiecare patru ani, orșovenii au fost nevoiți să constate cu amărăciune că au avut un primar pe care nu și l-au dorit sau care le-a înșelat încrederea?
Marius Stoica este cel de-al șaptelea primar de după revoluție și nu dă nici un semn că ar fi cel providențial, cel autorizat să mai câștige vreun mandat, la următoarele alegeri, cel puțin până la acest moment! Cei 6 primari care s-au perindat dezamăgitor pe la conducerea micului municipiu de la malul Golfului Cerna au asistat neputincioși la distrugerea unui oraș minunat, căruia nu i-au dat nimic, nu i-au facilitat progresul și dezvoltarea, ci doar i-au girat scandaluri interminabile și afaceri oneroase.
Din anul 2006, poate pentru a demonstra că Orșova trebuia zdrobită de bravii ei conducători cu personalitate ștearsă sau inexistentă, de la nivelul cel mai înalt al administrației publice locale, cel al Primarului, au fost girate două afaceri oneroase și distructive pentru Orșova. În acel an, două dintre cele mai importante servicii publice locale, salubrizare și apă - canal, au fost concesionate societății FLORICOLA. Nu știm dacă cumva, la acea vreme, primarul nu a crezut că face o faptă bună și că aduce o firmă ce va presta servicii de calitate, dar știm că a fost momentul în care Orșova a devenit prizonierul unor interese private și în care o mare parte din bugetul local începea să se scurgă către o firmă privată care nu mișca un deget pentru modernizarea acestor servicii. Nu știm exact ce a fost în mintea acelui primar și aproape că nu mai contează.
Acum, la 10 ani distanță de la acel nefast moment, Orșova seamănă cu ceea ce spuneam la începutul acestui comentariu, adică cu un ținut autonom ce pare a se guverna după legi proprii, cu o republică separatistă. Legea este făcută aici nu de administrația publică locală sau de primar, ci de afaceriști care dețin controlul puterii locale și care influențează, într-un mod sau altul, decizia de la cel mai înalt nivel.
Când, la ceasul celei de-a șaptea legislaturi locale, o majoritate politică a consilierilor locali a reziliat cele două contracte de delegare a gestiunii serviciilor publice, la Orșova a început războiul. Patronul firmei care gestiona aceste servicii refuză cu îndărătnicie să predea serviciile și face presiuni inutile asupra primarului. Primarul refuză să pună în aplicare hotărârile Consiliului Local, motivând că are „dubii asupra legalității adoptării acestor HCL”, de parcă primarul ar fi cel care decide legalitatea unor acte normative locale. Mai mult, primarul somează practic prefectul județului să îi dea un răspuns favorabil la adresa prin care cere verificarea legalității HCL-urilor, deși prefectul nu are atribuții în domeniul stabilirii legalității unor asemenea acte adoptate prin votul majorității consilierilor în funcție. Potrivit legii, prefectul are, cel mult, posibilitatea de a ataca actele normative emise de municipalitate, la instanța de contencios administrativ a Tribunalului Mehedinți, iar instanța se pronunță. Până la pronunțarea instanței, însă, orice Hotărâre a Consiliului Local produce efecte imediate, deoarece HCL nu sunt altceva decât legi aplicabile pe teritoriul administrativ din subordinea Consiliului Local.
Pentru a consfinți definitiv caracterul de „republică autonomă” al Orșovei, afaceristul din fruntea firmei care nu vrea în ruptul capului să predea serviciile publice pierdute prin HCL, emite judecăți de valoare legislative și apreciază cu de la sine putere ce trebuia și cum trebuia să voteze consilierii. În adresa nr. 475/27.09.2016, transmisă Consiliului Local al municipiului Orșova, FLORICOLA SA se prevalează de un articol din Legea 554/2004 actualizată și consideră adresa transmisă ca o procedură prealabilă. În notificare, reprezentantul legal al societății contrazice Legea 215/2001, „Biblia” administrației locale din România, spunând că HCL prin care i s-a reziliat contractul de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare a fost emisă „în condiții de nelegalitate”. În sprijinul savantei sale analize, operatorul privat aduce argumente aflate în totală contradicție cu Legea 215/2001: „Ședința de CL nu s-a desfășurat în condiții de legalitate, deoarece nu exista cvorum de ședință, fiind prezenți un număr de 8 consilieri, din totalul de 17 membri ai Consiliului Local Orșova, motiv pentru care ședința nu a fost statutară. Chiar dacă doi dintre membrii CL au fost revocați din funcție, cele două locuri, la momentul ședinței, nu erau vacante, motiv pentru care nu exista cvorum, fiind nevoie de prezența a 9 consilieri din totalul de 17”.
Ca o paranteză, trebuie să spunem că în acest caz nu poate fi vorba de nicio „revocare”, așa cum greșit scrie în notificarea transmisă CL Orșova. Celor 2 consilieri le-au încetat mandatele, deci ei nu mai există, nu mai sunt consilieri în funcție, nu mai au calitatea de aleși locali. „Revocare” este un termen folosit mai mult atunci când cineva pleacă dintr-o funcție în care a fost numit, este retras de cei ce l-au numit. Ori în cazul de față, nu alegătorii au „revocat” mandatele celor două doamne consilieri PSD, ci și-au pierdut mandatele pe fondul încălcării legii. Asta ca să fim riguroși!
Într-o țară democratică, europeană, guvernată după legi, o asemenea analiză nu este și nu trebuie să fie făcută de o persoană care nu are nicio legătură cu administrația publică locală și care nu are voie să se erijeze în judecător sau legiuitor. Însă în „REPUBLICA ORȘOVA”, iată că se poate! Art. 40, alin. (1), din Legea 215/2001, spune clar că „Ședințele consiliului local se desfăşoară legal în prezența majorității consilierilor locali în funcție”. Este de domeniul logicii simple, banale, faptul că 8 consilieri din 15, înseamnă majoritate, potrivit legii. Nu scrie niciunde nimic legat de vacantarea sau nevacantarea unor locuri și nici de calculele făcute de operatorul privat, calcule care îl avantajează, ce-i drept, doar pe el.
Dacă nu cumva „Republica Orșova” există deja și noi nu știm, dacă nu cumva Orșova se guvernează după legi separate de cealaltă Românie, atunci situația stă cam așa, din punct de vedere legal: Dacă ședințele Consiliului Local de desfășoară legal în prezența majorității consilierilor locali în funcție, păi atunci 17 consilieri, cât este capacitatea maximă a CL Orșova minus 2 consilieri care și-au pierdut mandatele, deci nu mai există, egal 15 consilieri. Cel puțin așa spune aritmetica de școala primară! Majoritate însemnă mai mult de jumătate, nu? Dacă împărțim 15 la 2, obținem 7,5. Deci 8 consilieri înseamnă, cu siguranță, o majoritate din 15. Ca atare, legea este respectată! Doar dacă, repet, nu se aplică LEGEA FUNDAMENTALĂ A REPUBLICII AUTONOME ORȘOVA!