„Am decis ca din respect pentru severineni şi problemele cu care ne confruntăm (lipsa apei calde și a căldurii) să nu mai organizăm Toamna Severineană. Cu o parte din banii economisiți vom pune în valoare Cetatea Medievală şi Teatrul, recent renovate cu bani europeni”, scria primarul Severinului, Marius Screciu, pe pagina sa de Facebook, în data de 4 septembrie 2016.
Au trecut, de atunci, 10 zile, în care am așteptat înfrigurat să văd o revoluție autentică în municipiu, să văd oameni tăvălindu-se pe jos de supărare și smulgându-și părul din cap că nu mai pot gusta din bucatele înșirate pe grătarele ce sfârâiau lângă gardul cimitirului ortodox și că nu mai pot auzi pe Niculina Stoican și Mîțu-Stoian strigând, între două cântece repetate an de an, „pentru domnul primar, să trăiască!”. Am crezut, de asemenea, că severinenii vor plânge după spectacolele dintr-o Cetate Medievală în mijlocul căreia tronează o construcție de sticlă de cel mai prost gust, care contrastează cu aspectul medieval al fortăreței.
Mare păcat, zău așa! Chiar nu mai avem niciun severinean „responsabil”, care să urle disperat în fața Primăriei: „Jos mișeii care ne-au luat micul de la gură, cheful de la cimitir și kitsh-ul de pe străzile orașului! Vrem străzi blocate și fum gros de grătar, cetățeni orbecăind, cu vezica plină de berile turnate pe gât, după un bloc sau o scară de bloc în care să se urineze. Păi taman acum, în campanie, să ne luați behăiala de la urechi și micii de pe masă? Rușine!!!”
Era tare frumos până anul trecut, când nu treceau câteva luni și mai aveam un spectacol pe cinste! Ba „Zilele Severinului”, ba „Toamna Severineană”, ba „Festivalul berii”, ba nu știu ce mai găselniță pentru a da prilej oamenilor să chefuiască și, între două halbe și o duzină de mici, să preaslăvească pe dom’ primar Costel, că tare atent și grijuliu mai e cu „severinenii mei”. În toiul petrecerii, mai ales în anii electorali, mai vedeai și tu un senator, un deputat, un ministru, bătându-se pe burtă cu clasa muncitoare, cu omul de rând sau fâcându-și selfie cu cetățeanul îndesat de bere și cu chef de vorbă.
Păi chiar așa, domnule Screciu, să răpești matale singura bucurie și rațiune de a trăi a românului înainte de alegeri, aceea de a chefui pe stradă? Să refuzi matale să distrezi, măcar o dată pe an, morții din cimitir? Și, culmea, „severinenii mei” să nu țipe ca din gură de șarpe în fața unei astfel de nedreptăți istorice!
Ce „pierd” seveninenii anul acesta?
O să citez doar câteva momente de la festivalul de anul trecut, pentru a demonstra „emoțiile” sărbătorii nemaivăzute și nedrept de anulate „Toamna severineană”. Evenimentul de anul trecut a debutat cu alaiul de Toamnă Severineană ce a avut ca punct de pornire Portul Turistic Drobeta (care mama dracului de „port turistic”?) și deplasarea spre străzile Crișan și I.C. Brătianu unde urmau spectacolele propriu-zise. Și ca să nu creadă oamenii că festivalul a însemnat doar mici și bere, fum gros, străzi blocate și urinat pe gardul cimitirului, grădinile și blocurile din jur, parcări confiscate și indisponibilizate de Poliția Locală, la Cetatea Medievală, aceea cu pavilion de sticlă printre ziduri medievale, s-au consumat evenimente culturale de mare anvergură: „Concurs spre deliciul publicului Sparge dovleacul, cu spada medievală, legat la ochi” (WAAW!!!); Viața în tabăra medievală (Probabil, mai decentă și civilizată ca la „L”-uri); Poze cu cavalerii și domnițele; Lupte medievale (cu cavaleri, nu cu romii spadasini din Craiovița sau Rahova); dansuri medievale oferite de domnițele noastre îmbrăcate în rochii medievale (bine că ați precizat, că altfel am fi crezut că s-au sculat din morți domnițele medievale!). Și toate acestea se petreceau, repet, într-o cetate medievală, în mijlocul căreia s-a construit o clădire de sticlă, contemporană!) Noroc că nu au sărit bucățile de dovleac spart cu sabia medievală pe geamurile termopanelor, că ar fi fost mare nenorocire!
Dincolo de glumă, este de apreciat decizia primarului Marius Screciu de a stopa spectacole de prost gust și inutile și de a economisi 400.000 de lei (4 miliarde de lei vechi), o decizie care sperăm să fie un început pe cale desființării acestui festival concurs de băut bere, halit mici și spart dovlecii cu sabia medievală, lângă clădirea contemporană din cetatea medievală.