Marius Bălu – marele perdant al scrutinului local din judeţ

Marius Bălu poate fi considerat un mare perdant al alegerilor locale. Desemnat drept candidat al PNL Mehedinţi pentru funcţia de preşedinte al CJ Mehedinţi, lui Marius Bălu i s-a spulberat acest vis, întrucât liberalii au obţinut doar 11 consilieri judeţeni dintr-un total de 31. La debutul campaniei electorale Marius Bălu era foarte încrezător atât în şansele PNL Mehedinţi de a câştiga alegerile, cât şi în posibilitatea de a reveni în funcţia de preşedinte al CJ Mehedinţi.

În perioada 2008-2012 Marius Bălu a fost ales prin vot uninominal preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi, atunci candidând din partea PDL Mehedinţi. La finele mandatului nu a mai candidat, deoarece conducerea partidului a hotârât ca acest candidat să fie Mihai Stănişoară. Preşedinte al PDL Mehedinţi la acea vreme, Mihai Stănişoară a candidat din partea unei alianţe electorale, M N MH, în cele din urmă pierzând în faţa candidatului USL Mehedinţi, Adrian Duicu. Marius Bălu a acceptat noua situaţie, însă nu s-a simţit deloc confortabil, în cele din urmă fiind de părare că, dacă ar fi candidat el, ar fi ieşit. Este greu de apreciat că aşa ar fi fost. Cert este faptul că Marius Bălu nu a renunţat niciun moment la ideea de a reveni în fruntea administraţiei publice judeţene. De aceea a şi acceptat provocarea din acest an. Probabil Marius Bălu a mizat pe faptul că beneficiază de susţinerea unui partid mare şi vine din postura de candidat al unui partid de opoziţie. Însă PNL Mehedinţi nu i-a putut oferi acest sprijin politic.

De fapt, PNL Mehedinţi şi Marius Bălu au pierdut alegerile în judeţ nu pentru că nu au venit cu un mesaj electoral convingător pentru alegători, ci şi pur şi simplu pentru că PSD Mehedinţi este un partid mult mai bine organizat în teritoriu. Însă mai important decât atât este faptul că PSD Mehedinţi a avut drept candidaţi pentru primăriile din judeţ primari în funcţie eligibili. Aceşti primari au contribuit decisiv la Victoria PSD Mehedinţi în judeţ, fapt care s-a observat în votul final.

Evident, în aceste condiţii se pune întrebarea dacă Marius Bălu nu a adoptat o tactică electorală greşită, încercând să candideze pentru funcţia de primar al municipiului Drobeta Turnu Severin, mai ales după anunţul de retragere al primarului Constantin Gherghe. Nu ştiu dacă ar fi câştigat sigur, însă este evident că şansele ar fi fost mult mai mari pentru Marius Bălu în Drobeta Turnu Severin.

Nu e mai puţin adevărat că şi-a dorit să revină în funcţia de preşedinte al CJ Mehedinţi, având şi certitudinea că şi-o va adjudeca în urma votului din 5 iunie. Votul, dar mai cu seamă noua realitate politică a judeţului, i-au arătat lui Marius Bălu că PSD Mehedinţi rămâne în continuare cel mai puternic partid politic din judeţ.

Într-o astfel de situaţie, pentru Marius Bălu viitorul politic nu sună prea bine. Să aşteptăm alegerile parlamentare din toamnă, scutin la care se va lămuri într-o mare măsură ce perspective politice mai are Marius Bălu. Pentru că este exclus să renunţe acum la funcţia de senator şi să rămână un simplu consilier judeţean într-un Consiliul judeţean dominat de PSD Mehedinţi.

Citit 2072 ori Ultima modificare Miercuri, 27 Iulie 2016 19:01
Etichetat cu
Mai multe din această categorie: UN NOU ÎNCEPUT, jurnalmehedinti.ro »

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…