Cu aceste gânduri pornește acum la drum publicația online pe care am înființat-o, dar și cu speranța că poate deveni o tribună a societății civile și a adevărurilor spuse cu riscul de a-i deranja pe cei care s-au erijat nu în reprezentanții noștri, ci în stăpânii noștri. De la celebra Duminică a Orbului, din 20 mai 1990, când societatea românească adormită de neocomuniștii ce luaseră locul dictatorului, au votat, la primele alegeri libere din România, de după Al Doilea Război Mondial, construcția politică inventată de Ion Iliescu, dar și pe neocomunistul Ion Iliescu, drept primul președinte al unei Românii libere. Asta în condițiile în care alegătorii de la acea vreme aveau și alte variante care nu aveau nimic în comun cu fostul PCR, iar aici mă refer la Ion Rațiu și Radu Câmpeanu. Iliescu lua atunci 85,07 la sută din voturile românilor, alegerile dovedind pentru prima oară faptul că România nu se trezise suficient de bine la noua realitate pe care o traversa. Instaurarea acelui regim sumbru, care a amânat mulți ani intrarea României în zona țărilor civilizate și democratice ale Europei, a fost posibilă nu numai pe fondul neînțelegerii de către români a principiilor unei democrații reale, ci și pe fondul manipulării bolșevice, practicată de un aparat politic bine instruit în tot ceea ce însemna arta manipulării maselor.
Dincolo de acele dureroase momente ale evoluției societății românești, unul dintre principalele motive ale alegerii lui Ion Iliescu nu a fost neapărat lipsa exercițiului democratic al alegerilor libere și mintea încețoșată a alegătorilor, ci tocmai lipsa unor instituții media puternice și independente care să le fi deschis mințile bieților români. Nu avea nimeni pretenția că, după decenii de comunism de tip nord-coreean, românii vor putea avea mintea limpede și vor gândi pe termen lung ceea ce este bine pentru țara lor. Era imposibil să faci față manipulării transformate în mecanism de lucru de către Ion Iliescu și sinistra lui gașcă de acoliți, pentru că românii nu aveau exercițiul democrației și al alegerilor libere. Ceea ce a făcut diferența, încet – încet, în anii care au urmat, a fost implicarea presei libere, o presă care abia se forma și care abia prindea gustul libertății.
După 1990 au apărut foarte multe ziare, posturi de radio și chiar televiziuni. Unele au murit la foarte scurt timp după apariție, altele mai există și astăzi, însă acel aflux impresionant de publicații m-a impresionat profund, m-a făcut să mă simt, la acea vreme, liber, european, puternic. Nu exista prea mult profesionalism în presa acelor ani, însă în orice ziar, cât de mic era el, se puteau citi pentru prima oară dezvăluiri, anchete, portrete de politicieni corupți și mincinoși, se puteau descoperi oameni cărora începeau să le cadă scheletele din dulap, după ce se erijau în candidați la diverse funcții elective. Această presă, firavă la începutul acelor vremuri, a prins curaj și în anii care au urmat a reușit să impună respect și chiar să devină un adevărat dezinfectant, un antiseptic al cangrenei care cuprindea România, o Românie neajutorată în care toți ciudații, corupții și răsfățații fostului regim comunist ieșeau în față pretinzând că sunt politicienii democrației românești.
Am realizat, la acea vreme, faptul că orice publicație nou înființată poate fi un pas către libertate și democrație europeană și am susținut mereu că media trebuie sprijinită și încurajată prin orice metode și sub orice formă, pentru că doar media poate fi garanția că România se va elibera într-o zi de trecutul comunist și de politicieni corupți, mincinoși și lipsiți de scrupule. În anul 1996 am intrat și eu în presă, la un ziar local cu apariție săptămânală, pe care nu îl voi uita niciodată. Se numea „Informația Mehedințiului” și fusese fondat de un tânăr om de afaceri liberal, un inginer constructor cu mintea deschisă și cu ambiții politice. Ceva mai târziu, a ajuns prefect al județului Mehedinți, iar astăzi este deputat, la al doilea mandat.
Acel mic ziar local, realizat de o echipă plină de entuziasm mi-a deschis mie personal apetitul pentru jurnalism, iar dacă atunci când discutam conținutul, înainte de apariție, voiam să fim cât mai critici, cât mai acizi și mai revoltați pe politicienii ciudați ce începuseră să populeze administrația locală și instituțiile locale, mai târziu am înțeles că presa devenea o componentă importantă a societății și câștiga încredere în rândul populației, cu o viteză amețitoare.
Media locală a avut suișuri și coborâșuri, a fost dens populată de publicații locale, dar au fost și vremuri în care s-a prăbușit. În ultimii ani a apărut presa online, iar conceptul s-a răspândit cu repeziciune, ceea ce a condus la o adevărată modă la nivel mondial. Majoritatea publicațiilor de azi au pagini online, iar multe dintre ele, dacă nu chiar toate, sunt interconectate cu rețelele de socializare, devenite indispensabile omului modern. Un astfel de ziar online este și cel pe care tocmai l-am lansat: jurnalmehedinti.ro. Este un nou început, un nou pas către o mass-media ce dorește să fie interfața corectă între cetățean și ales, între mehedințeni și conducătorii lor, dar nu o interfață prietenoasă, ci mai degrabă una vigilentă, agresivă și intolerantă cu obiceiurile proaste ale celor care ne cer mereu votul doar pentru a ne uita și a-l folosi numai și numai în interesul lor.
jurnalmehedinti.ro este un nou ziar local, online, care va dezvolta și o ediție de print bilunară și care promite că va sta cu ochii pe cei care nu fac decât să ne fure votul, pentru a se folosi ulterior de uriașa lui putere.
