Inconștiență criminală. Cum să calci pe cadavrele morților de COVID-19!

Un miting al inconștienței criminale, cu zeci de replici, din fericire slabe, prin mai multe județe, a avut loc la finele săptămânii trecute. Oameni puhoi, înghesuiți în spatele unor instigatori avizi de imagine personală, s-au plimbat prin Capitală și prin alte câteva capitale de județ, sub ochii binevoitori ai Jandarmeriei. În țară se duce o luptă pe viață și pe moarte cu virusul criminal, se închid orașele unul după altul, iar la ATI nu mai sunt paturi. Dar asta nu contează pentru cei care s-au scălâmbăiat sinistru, agitând oamenii să își dea jos masca, ba chiar să îi dea foc. Vi se pare normal ca, în goana după imagine, să călcăm pe cadavrele celor care au fost răpuși de COVID?

Înțeleg perfect și empatizez cu nemulțumirile românilor, care sunt speriați, triști și sătui de un an de restricții, care și-au pierdut locurile de muncă și care nu mai au încredere în autorități. Este și normal să fie nemulțumiți oamenii și frustrați, dar de aici și până la a da frâu liber inconștienței criminale, ieșind în locuri aglomerate, fără mască și alăturându-se unor lideri iresponsabili, e deja prea mult.

Mitinguri de protest sunt peste tot în lume, doar că, în unele locuri, oamenii au protestat cu masca pe față și cu o oarecare distanță socială păstrată. Da, evident că au fost și orașe europene în care s-a aplicat rețeta iresponsabilității din România, însă forțele de ordine nu s-au sfiit să intervină, de cele mai multe ori dur, și chiar să opereze arestări. La noi, jandarmii au păzit dileala din stradă și au pretins că vor amenda protestatarii, după ce în prealabil i-au fotografiat.

Zilnic vedem la buletinele de știri cum situația epidemiologică se agravează, cum secțiile ATI sunt din ce în ce mai aglomerate și cum mor oameni, unii chiar tineri. A pretinde, într-o asemenea situație dramatică, că virusul nu există sau că vaccinul te omoară, este o iresponsabilitate majoră. Din câte știam, răspândirea de informații false despre coronavirus și punerea în pericol a vieții semenilor noștri erau fapte penale. De ce nu sunt la fel de penale, atunci, faptele sutelor de nebuni care expun populația din marile orașe la riscuri? Și de ce permitem ca un parlamentar al României să promoveze inconștiența și nesupunerea civică? Poate ne răspund autoritățile!

Până atunci, să vedem, doar așa ca exemplu, care era situația chiar în ziua în care senatoarea Diana Șoșoacă și câțiva lideri de opinie, autointitulați așa, dansau în Capitală FĂRĂ MASCĂ și INSTIGAU OAMENII LA NERESPECTAREA MĂSURILOR IMPUSE PENTRU PREVENIREA INFECTĂRII CU COVID-19. Sâmbătă, 20 martie 2021, când nebunia înflorea pe străzile Capitalei, Grupul de Comunicare Strategică (GCS) anunța că în ultimele 24 de ore se înregistraseră 6.096 de noi cazuri de COVID-19. Un număr de 112 persoane au murit din cauza Covid, de vineri și până sâmbătă (în 24 de ore). 1.324 de bolnavi erau internați la ATI, ceea ce reprezenta, la acea dată, un nou record. Nu mai puțin de 8 județe și municipiul București intrau, în acea sâmbătă, în scenariul roșu. Cea mai mare rată de infectare era în Ilfov: 6,36 de cazuri la mia de locuitori. Dacă nici asta nu mai sperie pe nimeni, atunci aproape că este inutil să mai comentăm!

Dacă dileala, iresponsabilitatea și, de cele mai multe ori, prostia unora dintre semenii noștri nu mai miră pe nimeni, există câteva aspecte generale care trebuie evidențiate aici. Nu este normal ca pentru câteva mii de minți înfierbântate să suferim cu toții. Nu este normal ca specialiștii, medicii și epidemiologii să ne spună să ne protejăm, iar niște nebuni să ne pună tuturor viața în pericol, ieșind în stradă neprotejați. În locurile în care nebunii au mărșăluit sunt spații publice, prin care au circulat oameni nevinovați, copii, mame, oameni care nu aveau nicio vină pentru iresponsabilitatea unor indivizi, provocați, culmea, de un senator al României.
Cei care vor să trăiască înghesuiți, fără mască, fără minime măsuri de responsabilitate socială și sanitară, sunt liberi să meargă în munți, departe de oameni, departe de cei care nu au nevoie să fie infectați doar pentru că unii au avut chef să behăie în stradă și să își ardă măștile.

Mergeți, dragii mei, în pustietate, în munți, la la voi acasă și acolo urlați și behăiți liniștiți, dar nu în stradă, riscând și viața noastră a celorlalți semeni mai responsabili ca voi. Dacă cineva ar putea alunga peste noapte acest virus nenorocit, fiți siguri că ar face-o! Nu este nimeni vinovat de existența acestei pandemii și nici de efectele ei sau, dacă există vinovați, așa cum spun unele teorii, aceia nu suntem noi, ceilalți, noi care respectăm măsurile sanitare și care trebuie să ne închidem în casă, până terminați voi nebunia din stradă!

Nu vă oprește nimeni să manifestați zilnic dacă e nevoie! Este un drept constituțional! Dar trebuie să o faceți respectând legea, adică având măști și păstrând distanța socială!

Și, în final, aș mai dori să îmi exprim nedumerirea față de imbecilitatea cu care oameni normali la cap pot să se alinieze ca oile în urma unei senatoare exaltate și să o urmeze orbește. V-ați gândit vreodată că toți acei lideri care vă manipulează, o fac doar în interesul imaginii lor? Credeți că le pasă câtuși de puțin de durerea voastră? Cât putem fi de neajutorați să credem că madam Șoșoacă, de exemplu, este trup și suflet pentru binele poporului și nu poate dormi noaptea de grija bieților români? V-ați gândit că o interesează doar imaginea și notorietatea pe care să le folosească în avantajul ei, dacă va putea, într-o zi?

Citit 271 ori Ultima modificare Luni, 22 Martie 2021 21:06
Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…