Mă uit de câteva zile în jurul meu, pe la toate posturile de televiziune și printre semenii noștri și efectiv mă crucesc. O adevărată panică a cuprins poporul român după ce s-a liberalizat piața de energie electrică, de parcă liberalizarea nu ar fi ceva normal, firesc și, până la urmă, normal în orice societate capitalistă europeană. S-a liberalizat piața de energie electrică și acum, vezi Doamne, trebuie să căutăm un furnizor cât mai avantajos! Așa, și? Pentru atâta lucru e nevoie de o întreagă isterie? E nevoie de o nebunie fără seamăn și de o panică dusă la paroxism? Oameni în toată firea și-au ieșit din minți, pe motiv că o să plătească sume mai mari la factura de curent electric sau pe motiv că împotriva lor uneltește o întreagă conspirație națională, girată de afaceriști feroce care vor, chipurile, cu tot dinadinsul, să îi lase în fundul gol. Oameni normali la cap se isterizează pe motiv că s-a liberalizat piața de energie electrică și acum o să primească facturi uriașe la energie electrică. Toate acestea se petrec în timp ce nu ai nevoie decât de foarte puțină minte și de foarte puțină informare ca să îți dai seama că, de fapt, nu este nimic ieșit din comun, că totul este ceva normal într-o societate normală. Dar când proverbiala prostie românească intră în acțiune, aproape că nimic nu mai contează!
Oameni buni, să lămurim câteva aspecte cât se poate de simple: 1) Liberalizarea pieței de energie electrică este un semn de normalitate și de civilizație europeană, într-o lume concurențială; 2) Liberalizarea aceasta nu înseamnă altceva decât eliminarea monopolului atât de periculos și de nociv și ne dă nouă tuturor posibilitatea să alegem dintr-o listă lungă de furnizori pe cel pe care îl considerăm a fi cel mai avantajos pentru buzunarul nostru; 3) Calculele trebuie făcute nu cu prostia înainte și nici după ureche, ci utilizând niște parametri concreți cum ar fi consumul lunar mediu de energie electrică, locul de consum, regiunea în care trăim, ce facem cu curentul electric și la ce îl folosim, din ce este compus prețul final al unui kwh! 4) Studiul tuturor ofertelor de pe piață cu atenție și citirea cu și mai mare atenție a contractelor semnate. Ar mai fi și alte aspecte, dar dacă măcar pe acestea le veți avea în vedere, nu mai aveți nevoie de atâta panică și de o abordare atât de imbecilă a situației.
În mod concret, prețul final al unui kwh variază de la un furnizor la altul între 0,67 lei și 1,18 lei. Pe piața liberalizată de energie electrică sunt la ora actuală circa 70 de societăți care furnizează astfel de servicii, iar prețurile oferite de fiecare dintre acestea se găsesc pe site-ul oficial al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei sau ANRE, așa cum îl știm cu toții prescurtat. Mai mult decât atât, toți furnizorii de energie electrică au anunțat că avem la dispoziție trei luni pentru a ne decide și a compara ofertele, așa că nu este nevoie să ne călcăm în picioare ca animalele pe la sediile lor.
La următoarea adresă, https://www.anre.ro/ro/info-consumatori/comparator-de-tarife, găsiți un comparator de tarife, astfel încât puteți alege furnizorul în cunoștință de cauză. Și mai mult decât atât, la aceeași adresă puteți găsi un program prin care vă puteți personaliza oferta, în sensul că puteți introduce județul în care locuiți, valoarea medie a unei facturi lunare, tipul de energie electrică utilizat, iar programul vă va arăta exact cât economisiți lunar la fiecare dintre furnizori. E simplu ca bună ziua!
Diferențele nu sunt foarte mari
Costul final al unui kwh este compus din mai multe elemente: Preț energie (lei/kWh); Valoare componenta fixă (lei/zi); Tarif transport TL (lei/kWh); Tarif serviciu sistem (lei/kWh); Tarif serviciu distribuție (lei/kWh); Taxa cogenerare înaltă eficiență (lei/kWh); Contravaloare certificate verzi (lei/kWh); Acciza (lei/kWh); TVA (19%). Dacă luăm ca exemplu unul dintre cei mai populari furnizori, CEZ VÂNZARE, aici prețul final al unui kwh este de 72 de bani (0,72 lei), cu tot cu TVA. Să luăm ca reper un consum mediu dintr-un apartament normal, cu toate dotările necesare, adică undeva la 200 de kwh/lună. Dacă vom continua să păstrăm ca furnizor CEZ, vom avea de plată 144 de lei pe lună. Dacă, dimpotrivă, nu ne mai place acest furnizor și dorim să încheiem un contract cu HIDROELECTRICA SA, aici vom descoperi un preț final de 0,68 lei/kwh. Diferența este de 4 bani pe kwh. Așadar, pentru cei 200 de kwh/lună vom plăti, la acest furnizor mai ieftin, suma de 136 de lei pe lună. Deci, ce să vezi, vom face o economie de 8 lei pe lună! Adică un fel de rahat, scuzați expresia! Și, mare atenție, pentru acei amărâți de 8 lei/lună s-ar putea să avem mari surprize, deoarece nu toți furnizorii pot asigura toate serviciile ce contribuie la satisfacția noastră față de serviciul cumpărat, iar aici mă refer la mentenață, la intervenția la avarii, precum și la multe alte aspecte.
De altfel, cel mai mic tarif pentru un kwh este de 0,67 lei și este practicat de doar trei dintre cei 70 de furnizori înregistrați pe piața liberalizată, cu oferte concurențiale. De asemenea, mai mult de trei sferturi din furnizorii de pe piața liberalizată de energie electrică au tarife mai mari de 0,72 de lei/kwh, tariful practicat de cei de la CEZ VÂNZARE, o societate cu notorietate și prestanță totuși. Ca atare, cei care vor să aleagă o pot face, în linii mari, între CEZ VÂNZARE și HIDROELECTRICA. De ce ar face un consumator normal din România, adică unul care consumă între 50 și maxim 300 de kwh pe lună o astfel de schimbare? Pentru cei 3, 4, 5, 8, 9 sau 10 lei economisiți? Nu vi se pare totuși jenant, degradant, prostesc, să vă călcați în picioare pe la sediile companiilor pentru câțiva lei? Dar, ce să-i faci, așa-i românul când nu se informează, când se lasă manipulat de televiziuni însetate de senzaționalul ridicat la rang de ridicol și când protestează, dar nu știe de ce!
Și încă ceva: Când alegeți un furnizor de energie electrică, nu judecați oferta doar din perspectiva prețului! Mai beliți ochii și la firma respectivă, și la diferența de 1 până la 4 bani economisiți pe kwh și vedeți dacă se merită toată această isterie inutilă!