O MARE PARTE DINTRE ROMÂNI, TOT RETARDAȚI AU RĂMAS

Traversăm o criză ce poate fi cea cumplită din istoria omenirii. Ne luptăm cu un inamic nevăzut care lovește cu sânge rece și ucide fără milă. Ni se impun restricții, spre bine nostru. Ca răspuns la toată această grozăvie, o mare parte dintre compatrioții noștri dau dovadă de prostie și inconștiență criminală, ieșind la grătar sau în parcuri. Ce ar trebui oare să mai facă autoritățile? Poate doar să ia parul!

Atâta prostie și inconștiență criminală nu am mai văzut! În timp ce ni se spune să stăm în casă, să evităm deplasările și să aplicăm distanțarea socială, mulți dintre compatrioții noștri dau dovadă de suficientă prostie, de o imensă cantitate de nesimțire și de o inconștiență soră cu moartea și ies ca tembelii în parcuri, la grătare sau la plimbare, chiar și cu copiii după ei. Oare câtă prostie poate fi în fibra acestui popor? Autoritățile fac ce pot, aplică interdicții, dau sfaturi, fac apeluri disperate, dar cocalarii și cretinii mișună în continuare. Ce ar trebui să mai facă autoritățile pe care, cu aceeași nesimțire tradițională, le înjurăm și le punem la zid că nu ne apără, vezi Doamne, dacă noi, noi cretinii, unii dintre noi, nu înțelegem să lăsăm dracului grătarele, să nu mai umblăm ca viermii pe străzi, fără vreo țintă, și să străm în casă? Dacă noi nu pricepem că nu e nevoie să mai mergem la biserică, că putem să ne rugăm și de acasă, dacă noi suntem atât de nesimțiți, oare autoritățile ce să mai facă?

Evident că, văzând cum cretinii au ieșit la grătare sau cum alți cretini ies din izolare pentru a face curse cu BMW-urile pe ulițele satelor, autoritățile au instituit acele măsuri dure din ultima ordonanță militară. Poate că totuși, pentru unii dintre compatrioții noștri nesimțiți, regulile instituite sunt prea blânde! Poate ar trebui să scoatem armata pe străzi, ca în Bulgaria, poate ar trebui să luăm parul și să ne ținem la cocalarii care nu se sinchisesc de pericolul pe care îl provoacă. Sau poate că ar trebui ca autorităților să li se permită să folosească forța. Dacă numai cu forța putem scăpa de această nenorocire ce ne-a lovit, atunci să fie folosită forța!

Acum câteva zile, la ceas de seară, patru cretini cu o decapotabilă, din care manelele răzbăteau la cote superioare, goneau pe străzile din Severin și dansau în mașină cu glugile de la hanorace pe scăfârlie. Aveau ei vreo apăsare? I-a oprit vreun echipaj de poliție? Evident că nu! Și poate că, dacă i-ar fi oprit, ar fi făcut derbedeii scandal, că doar erau șmecheri! Putem oare vindeca șmecheria asta împuțită cumva, măcar acum când, sub starea de urgență, autoritățile au puteri sporite?

La frontiere vedem mii de români care vin acasă. Foarte bine, sunt și ei ai noștri, iar unii dintre ei poate că sunt extrem de loviți. Dar printre acei diasporeni care revin, se află și foarte mulți hoți, cerșetori, vagaboande și alte asemenea racile. Nici asta nu ar fi vreo problemă! Haideți să admitem că și ei sunt români! Dar când acești retardați mint asupra zonelor din care revin sau fac sacandal când sunt duși în carantină, ce mai putem spune? Nu cumva trebuie din nou să luăm parul? Oameni buni, cretinilor care nu înțelegeți gravitatea pandemiei, Putin a avut un singur mesaj pentru ruși: „Ori stați 15 zile în izolare, ori stați 5 ani la pușcărie!” S-ar putea și la noi asta? Dar nu dosar penal, din acela care se va rezolva peste doi ani, ci judecată în regim de urgență, urmată de încarcerare!

Oameni buni, dragi compatrioți, înțelegeți, pentru Dumnezeu, să nu mai fiți cretini și iresponsabili, să nu mai fiți nemernici și să pricepeți că nu e de glumă! Lăsați dracului grătarul, că nu crăpați și nici nu vă scade glicemia! Lăsați promenada cu căcaturile de mașini pe care le-ați luat din Europa că nu mai interesează pe nimeni fandoseala voastră! Stați dracului în casă cretinilor!

Citit 2348 ori Ultima modificare Duminică, 22 Martie 2020 14:45
Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…