ROMÂNIA SCAPĂ DE TĂRICEANU

Anunț, cică șocant, astăzi pe scena politică din România! „Rebutul politic” Tăriceanu, așa cum l-a numit fostul său partener de coaliție Daniel Constantin, adică domnul Călin Anton Constantin Popescu Tăriceanu, se retrage de la guvernare. Miniștrii săi își dau demisia, Călin Tăriceanu demisionează de la conducerea Senatului, iar toată lumea ar trebui să priceapă marea „onestitate” a unuia care a ajuns la doar 4 la sută în voturile românilor. Obrăznicia, tupeul și infatuarea ALDE e atât de mare, încât ai putea crede că au ajuns cel puțin buricul pământului în politica românească. În realitate sunt doar o echipă jalnică, agățată de PSD pentru a primi onoruri și funcții în stat, nemeritate.

Unul dintre cele mai toxice personaje politice din România, un individ alunecos și oportunist care a inventat un partid cu un nume prea degeaba similar cu al titratului grup european ALDE, face astăzi anunțuri revanșarde. Cică s-a supărat că ditamai PSD-ul nu l-a sprijinit pe pe Călin la cursa pentru funcția de președinte al României și iese de la guvernare. Românii au o vorbă plină de înțelepciune vizavi de gestul plin de infatuare al lui Tăriceanu: „Pagubă-n ciuperci!” Așa și? Dacă iese micul și nesemnificativul ALDE de la guvernare ce mare scofală? Un partid de 4 la sută, cu pretenții mai mari decât adevărata lor putirință anunță acum că ies de la guvernare și că îl sprijină, alături de PRO ROMÂNIA, pe Mircea Diaconu la Președinție. Asta după ce „rebutul politic” Tăriceanu nu mai candidează, convins fiind că îl va alege nimeni. Un lider politic umflat cu pompa, artificial, cu pretenții prea mari pentru umila lui condiție electorală și de încredere a populației, a deținut statutul de cel de-al doilea om în stat cu doar câteva mii de voturi, cu o mână de senatori și deputați și cu o bază ce tinde, precum limitele de la matematică, către zero.

Convins probabil de alt șmecher al politicii românești, Victor Ponta, să dea cu palma în rahat, Tăriceanu a uitat probabil că a ajuns mare din mila PSD, a scăpat de urmărirea penală tot din mila PSD și a beneficiat de onoruri nemeritate tot din mila PSD. Acum, turbat de propriile orgolii și de propria infatuare, Tăriceanu pleacă de la guvernare. Asta, de parcă Tăriceanu ar fi contat cumva în această coaliție. PSD l-a umflat pe Tăriceanu prea mult în ultimii ani, asta după ce, să fim corecți, Tăriceanu a devenit majordomul PSD de pe pe vremea lui Ponta, premierul care l-a inventat și l-a cocoțat în politica mare. Acum PRO ROMÂNIA îi tulbură mințile liderului ALDE și îl face din nou să creadă că e important pe scena politică românească. Ba mai mult, PRO ROMÂNIA anunță acum că, împreună cu micul ALDE, susțin candidatura lui Mircea Diaconu. Vă dați seama ce mare brânză? Un 7 la sută plus un 4 la sută gândesc la viitorul președinte al României!

Dar să lăsăm deocamdată condiția PRO ROMÂNIA, pentru că Ponta este cel care câștigă din această nebunie și nu Tăriceanu. Tăriceanu este un zero acum sau o cantitate neglijabilă aruncată la coșul de gunoi al istoriei. Auzi tupeu la rebutul politic: „Am aștepta-o pe doamna Dăncilă să îmi transmită dacă face o restructurare a Guvernului și dacă revizuiește rectificarea bugetară!” Nu sunt un fan devenit fanatic al PSD, dar în această situație nu am cum să nu țin cu PSD. Adică nu îți e rușine măi nimicule politic să pui tu condiții celui mai mare partid politic al României? Cine ești măi Tăricene să emiți pretenții, când tu ești un partid de 4 la sută? Când românii nu dau pe tice nicio ceapă degerată? Infatuarea și tupeul acestui politician nu mai are nicio limită!

Cică „este mai corect azi să ne despărțim”, „să trecem în opoziție”! Cică „am hotărât să mă retrag din cursa prezidențială ca să nu mai grevez judecata celor din PSD cu privirea la candidatura mea”. Păi cine ești tu măi 4 la sută, ce te legitimează pe tine să ai tu pretenții să se închine toți la tine? Acum, Tăriceanu anunță că îl sprijină pe Mircea Diaconu! Păi distinsul nostru mare actor ar trebui să fugă ca dracu de tămâie de micul Tăriceanu, de alunecosul Tăriceanu, de oportunistul mare șef de Senat! Are nevoie Diaconu de cele câteva procente de rahat ale ALDE? Desigur că nu! Salut cu mult respect decizia Ramonei Mănescu de a nu demisiona și de a se dezice de o asemenea mizerie politică numită ALDE România!

Părerea mea sinceră este aceea că PSD trebuie să rămână puternic, să nu se cramponeze de plecarea rebutului politic de la guvernare și să îl trimită dracului la coșul de gunoi al istoriei, cu un mare șut în fund, lipsit de orice fel de resentimente. ALDE devine de azi istorie! O istorie tristă cu un oportunist de care România trebuie să fie fericită că a scăpat. Și, încă ceva important! Să aprindem lumânările de pe coliva ALDE! Veșnica lui pomenire!

Citit 2061 ori Ultima modificare Luni, 26 August 2019 18:54
Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…