Editoriale

Se apropie cu pași repezi alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020 și, dacă nu se mai întâmplă ceva până atunci, ele vor avea loc la termenul stabilit deja. Partidele politice s-au pregătit, și-au depus listele de candidați, iar bătălia electorală,…
M-a surprins un comentariu postat, pe pagina sa de socializare, de către fostul prefect al județului Mehedinți, Nicolae Drăghiea. Nu prea se înțelege exact ce vrea să spună, se vrea un mesaj subtil, subliminal, în stilul binecunoscut al domnului Drăghiea,…
Mizeria de partid numită PRO ROMÂNIA, cancerul politicii românești, a dat-o în bară la alegerile locale, la nivel național. Mincinosul național Victor Ponta a scos sub așteptări și, cu mici excepții, nu a reușit, așa cum își dorea, să infecteze…
S-au încheiat alegerile locale, avem câștigătorii și configurația celor mai importante consilii locale. Nu mai e niciun dubiu asupra numărului de consilieri locali și județeni din principalele foruri legislative mehedințene, Consiliul Județean Mehedinți și Consiliul Local Drobeta Turnu Severin. Doar…
Alegerile locale s-au încheiat, rezultatul oarecum previzibil s-a consemnat, iar viața merge mai departe. Doar că în toată această importantă ecuație politico – administrativă nu ai cum să nu remarci modul lamentabil în care partidul lui Victor Ponta, nășit în…

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…