Sâmbătă, 17 Septembrie 2016 21:38

DE LA ORAȘUL TRANDAFIRILOR, LA ORAȘUL GUNOAIELOR

A fost o vreme când minunatul municipiu de la malul Golfului Cerna, Orșova, era supranumit „Orașul trandafirilor”. Astăzi, acea imagine este doar o îndepărtată amintire. Azi poți vedea, luând la pas micul municipiu, că este sufocat de gunoaie, peisaj cu care orșovenii par să se fi resemnat. Din păcate! Focarul de infecție din imagini se află peste drum de un liceu.

Publicat în Social
Vineri, 16 Septembrie 2016 02:07

PREŢUL RCA, PROTEST AMPLU ŞI LA SEVERIN

Peste 120 de autoturisme de taxi, autobuze şi autocamioane au mărşăluit, joi, 15 septembrie2016, începând cu ora zece la Dobeta-Turnu-Severin, în semn de protest faţă de majorarea nejustificată a preţului la poliţele RCA. Oamenii spun că noile tarife îi vor aduce la faliment, deoarece veniturile încasate în urma serviciilor prestate nu mai acoperă cheltuielile cu întreţinerea autoturismelor.

Publicat în Social

După magistraţi, şi cei 12.000 de angajaţi din penitenciarelor din România declanşează proteste împotriva ministrului Justiţiei. Salariaţii din sistemul penitenciar reclamă lipsa personalului, neplata orelor suplimentare de muncă şi condiţiile mizere de lucru. Sindicaliştii spun că cei 12.000 de oameni fac munca a 20.000, orele suplimentare nu sunt plătite şi doar jumătate din acestea sunt recuperate prin zile libere. Mai mult, în penitenciare „colegi ne sunt ploşniţele şi gândacii”, spun protestatarii.

Lipsa de personal este cea mai gravă problemă cu care se confruntă gardinerii din penitenciare. Protestatarii spun că sunt situaţii în care un angajat ajunge să facă lunar şi 180 de ore suplimentare. Dar un lucru foarte grav este că un gardian ajunge în situaţia să păzească singur nu mai puţin de 300 de deţinuţi periculoşi. „O secţie de deţinuţi de maximă siguranţă, pedepse mari, grave, violuri, crime, un singur lucrător să facă faţă. Şi sunt probleme, sunt foarte multe activităţi care se desfăşoară pe secţii, scos la muncă, la plimbare, scos la telefon. Sunt foişoarele, posturile de pază, sunt locuri în penitenciar în care aceşti oameni nu sunt schimbaţi timp de treisprezece ore, mănâncă pur şi simplu pe ziare”, a declarat Radu Şchiopu, preşedintele Sindicatului Solidaritatea Dolj, la o conferinţă de presă desfăşurată în cursul acestei zile. Lipsa de personal este reclamată şi la Drobeta-Turnu-Severin, unde, ar fi necesari 500 de oameni de pază şi sunt doar 290. „Acumulăm un milion de ore suplimentare pe an la nivel de ţară. Avem salariaţi care în luna august totalizează deja 800 de ore suplimentare pe anul în curs. Din cele un milion de ore în plus, prestate de aproximativ 5000 de oameni, mai puţin de jumătate sunt compensate cu timp liber. Restul nu se pot plăti. În mod normal avem 15.000 de posturi prevăzute, din care sunt ocupate numai 12.000, însă prin aplicarea recent a unor standard propuse de sindicate, aprobate prin decizie ANP, cu avizul MJ a confirmat un necesar real de posturi, raportat la o întreagă serie de indicatori care ţin de sistem şi de legislaţie, de 20.000 de oameni”, a declarat Mihai Bărbulescu - preşedintele Sindicatului Danubius Drobeta.

„Lucrăm în spaţii şi locuri de muncă insalubre, iar ploşniţele şi gândacii au devenit colegi indispensabili”

În aceeaşi conferinţă de presă, sidicaliştii au mai declarat că angajaţii din penitenciare lucrează în condiţii neigienice şi cer îmbunătăţiirea condiţiilor de muncă, dar şi de detenţie. „Problema numărul unu este aceea că lucrăm în condiţii improprii de muncă. Lucrăm în spaţii şi locuri de muncă insalubre, uneori fără grupuri sanitare, iar ploşniţele şi gândacii au devenit colegi indispensabili ai angajaţilor de pe secţiile de deţinere. Ca urmare, solicităm investiţii urgent în condiţiile de muncă şi detenţie. Problema numărul doi este că avem personal insuficient pentru a asigura desfăşurarea normală a activităţilor, avem un deficit real de trei mii de oameni, iar un deficit pe standarde de şapte mii de oameni. Atunci când nu există personal suficient pentru a acoperi întreaga activitate, apare superficialitatea, apar erorile, iar atunci când apar erorile, oamenii sunt sancţionaţi”, a declarat Cosmin Dorobanţu - președintele organizației de tineret a Federației Sindicatelor din Administrașia Națională a Penitenciarelor.

Ultimatum dat şefilor din ANP şi guvernanţilor

Reprezentanţii angajaţilor din penitenciare spun că de astăzi salariaţii îşi vor exprima în scris refuzul de a mai presta muncă suplimentară, iar aceia care îi vor obliga să facă aceste ore suplimentare, nu o vor mai face fără o anumită răspundere. „De astăzi, cei care ne conduc vor începe să înveţe cum să respectăm cu toţii legea, strict. De astăzi SNLP-FSANP nu îşi mai dau acordul pentru depăşirea numărului de 180 de ore suplimentare anual, iar cei care vor ignora dezacordul, vor răspunde disciplinar şi penal”, a fost tranşant Mihai Bărbulescu.

Dacă toate aceste doleanţe nu vor fi luate în seamă, sindicaliştii spun că vor continua protestele cu pichetarea tuturor penitenciarelor din ţară, apoi urmează un miting de protest la Bucureşti, unde 2000 de oameni vor merge în faţa Ministerului Justiţiei.

Publicat în Social

Sătenii din satul Menţii din Faţă, o aşezare la aproximativ 7 km de oraşul Strehaia, trăiesc de ani buni un adevărat coşmar. Este vorba despre puntea care leagă satul de şoşeaua principală.

Publicat în Social

„În acest moment facem pași concreți să asigurăm alternativa la încălzire. Preluăm noi, prin Serviciul Public de Alimentare cu Energie Termică (SPAET) tot ceea ce a făcut RAAN anul trecut, pentru că acum, fiind în faliment, nu mai poate efectua activități comerciale. Îi mulțumesc domnului Borza pentru modul în care a înțeles să ne sprijine, avem împreună câțiva pași de făcut, sperăm să nu avem nici un fel de sincopă, săptămâna viitoare este una hotărâtoare pentru noi”, a declarat primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, prezent la o întâlnire cu Remus Borza.

Publicat în Social

În doar cinci zile au reuşit să păcălească prin metoda accidentul cinci oameni din Mehedinţi şi au luat de la ei aproape 150.000 de lei. Este tupeul incredibil a patru indivizi din Hârşova, judeţul Constanţa, prinşi de poliţişti şi reţinuţi pentru 24 de ore. Cel mai tânăr membru al grupării are doar 17 ani, iar liderul 44. Dacă nu au cheltuit banii şi îi pot returna celor păgibiţi, pot scăpa fără o zi de închisoare în condiţiile în care victimele îşi retrag plângerea.

Publicat în Social

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…