Am fost de curând într-un concediu în Grecia, o ţară aproape aridă, în care în multe locuri cresc, cum se spune, doar pietrele. Sunt multe lucruri de pus la punct şi la ei, poate şi problemele din ultimii ani i-au afectat, dar ceea ce m-a uimit în Grecia este că am văzut întinderi foarte mari, în care porumbul avea mult peste un stat de om. Nu culturi uscate, nu probleme din cauza lipsei de apă şi totul pentru că în Grecia sistemul de irigaţii este pus la punct. Am mers o bună parte pe autostrăzi care traversează ţara de la un capăt la altul, este inutil să spun că am găsit tunele care străpungeau muntele pe 6 km lungime, (desigur, noi şi la autostrăzi suntem la coada Europei) dar ceea ce m-a uimit este altceva: Autostrada pe care intri din Bulgaria traversează în Grecia şi o zonă cu dealuri aride, la baza cărora erau câmpii de o lăţime de circa 500 de metri sau poate mai mult. Ei bine, dacă în zonele muntoase şi pe dealuri nu găseai decât stâncă şi jnepeniş, un fel de arbuşti nu mai mari de un metru înălţime, pentru că altceva nu creşte, la bază, adică în zona de câmpie culturile erau parcă rupte din revistă, iar aspersoarele şi instalaţiile de irigaţii care pulverizau apa ce asigură umiditatea plantelor îmi amintea de România de dinainte de 1989. Aşadar, în timp ce grecii (se spune că sunt un popor leneş, dar eu nici pe departe nu cred că este aşa) au înţeles că agricultura viitorului nu se mai poate face fără irigaţii, diriguitorii României ori nu au vrut, ori nu au fost în stare să priceapă timp de 27 de ani că această idee cât se poate de simplă ar putea aduce prosperitate fermierilor de la noi şi implicit românilor în general, pentru că profiturile înseamnă impozite plătite şi oameni angajaţi şi de ce nu, mai bine plătiţi.
La ei irigaţii şi culturi de revistă, la noi secetă şi pierderi uriaşe
Aşa a ajuns Grecia o ţară în care agricultura prosperă, iar România o ţară cu fermieri care trăiesc mereu la limita falimentului pentru că fac agricultură la mila Domnului. Exemplul este chiar lângă noi, în Mehedinţi, unde de aproape două luni nu a mai căzut o ploaie zdavănă. Dacă la grâu fermierii au mai pus ce au mai pus în pătul, când vine vorba de porumb şi floarea-soarelui, culturile sunt la pământ. Fermierii vorbesc de pierderi cuprinse între 50 şi 80 la sută şi vor trebui să mai treacă printr-un an în care nu şi-au scos nici măcar ceea ce au pus în pământ. Asta poate însemna faliment, oameni trimişi în şomaj şi impozite mai mici plătite statului.
„Cosesc porumbul pentru că nu s-a făcut. Proprietarii spun că l-au erbicidat, dar pentru că a fost secetă nu a crescut. Aşa că îl strâng de pe câmp ca să-l dea măcar la animale”, spune un bărbat pe care îl găsim pe câmpul de la marginea localităţii Pristol, cosind o tarla de porumb de jumătate de metru, aproape uscat.
„Un hectar de treren am, l-am pus cu porumb, dar nu se face nimic. Nu dă ploaie şi s-a pălit, s-a uscat totul. Este secetă mare, nu am văzul ploaie de două luni”, ne spune supărat un alt fermier.
„Nu a plouat aproape deloc, iar ce a fost, a fost în cantităţi mici, doi-trei litri pe metrul pătrat, adică nesemnificativ! Nici coceni de animale nu se fac, pentru că nu a fost apă. Cred că nu exagerez dacă spun că vor fi compromise până la 80 la sută culturile de porumb şi floare”, spune un fermier din satul Cioroboreni.
Cei mai afectaţi sunt marii fermieri. Oamenii spun că la investiţiile pe care le-au făcut, pierderile sunt uriaşe. Un mare cultivator poate investi şi până la două milioane de lei într-un an agricol, de la înfiinţarea culturilor până la recoltat, iar pierderile anul acesta, la cei care au respectat tehnologia sunt de 50 la sută, deci fermierul nu are nicio şansă să-şi scoată cheltuielile, pentru că nu ai nimic de câştigat dacă investeşti 2.000 de lei într-o cultură de porumb şi nu scoţi decât 1.000 de lei. De aceea fermierii din sudul judeţului Mehedinţi tot le-au cerut celor care conduc agricultura românească investiţii în sistemul de irigaţii. Au cerut apă pe canal, pentru că au investit ei în aspersoare şi instalaţii care pot duce apa la culturi, numai că nu i-a luat nimeni în seamă, aşa că mai trag linie peste un an dezastruos.
„Ar fi fost producţie bună dacă ar fi plouat şi dacă guvernanţii noştri s-ar fi ocupat şi ne-ar fi băgat şi nouă apă pe canalele de irigaţii”, spune cu amărăciune un fermier. Îi continuă povestea Nicoale Stroescu, inginer agronom şi mare cultivator în zona Gârla Mare. „Din cauza lipsei de apă, din cauză că nu avem apă pe canalele de irigaţii, staţia de la Dunăre nu funcţionează, deşi Guvernul a făcut eforturi să facă nişte acte legislative să avem apă pe canal, am ajuns să avem şi anul acesta pierderi de 50 la sută la culturile de porumb şi floarea-soarelui”, spune Nicu Stroescu.
În loc de investiţii, autorităţile trag linie şi contabilizează pierderile
În timp ce grecii, în spaţiul lor arid, fac agricultură şi export pe piaţa europeană, la noi autorităţile numără an de an pagubele. A fost secetă în 2011, la fel în 2012, apoi din nou în 2015. De fiecare dată au fost evaluate proporţiile calamităţilor, au fost raportate, în 2015 s-au acordat şi unele despăgubiri, dar ulterior, unora dintre fermieri li s-a solicitat returnarea banilor. Chipurile, statul român a descoperit că pierderile nu ar fi fost aşa mari, în raport cu o medie a anilor trecuţi. Asistăm, aşadar, la o bătaie de joc incredibilă la adresa fermierului român corect, care încearcă să supravieţuiască într-o piaţă care îi este total defavorabilă. Cum era de aşteptat şi anul acesta vor fi făcute evaluări: “Este o vară capricioasă, cu temperaturi foarte mari, s-a văzut, au existat coduri roşii la nivelul judeţului, coroborate cu lipsa de precipitaţii, duc la probleme mari în agricultură, în sensul că există deficit de apă în sol şi în aer, iar plantele suferă. Vor exista diminuări de producţie, mai mici sau mai mari, în funcţie de deficitul de apă, agricultorii vor sesiza comitetele locale pentru situaţii de urgenţă, care sunt mandatate să constate pagubele, acestea vor întocmi rapoarte pe care le vor înainta nouă, (n.n. Direcţia Agricolă), ISU, Prefecturii şi, implicit, Ministerului Agriculturii” a declarat Ştefan Răceanu, directorul Direcţiei Agricole Mehedinţi.
Numai că, în urma acestora, cel mai probabil oamenii vor rămâne din nou cu praful de pe tobă, cum spune românul, iar agricultura mehedinţeană merge, încet dar sigur, către un colaps inevitabil.
