KAVA SHOPPING vă oferă o gamă variată de produse, la preţuri fără nicio concurenţă!
KAVA SHOPPING este cel mai nou centru comercial din Drobeta Turnu Severin și va funcționa zilnic, între orele 8.30 și 20.30, inclusiv sâmbăta, iar duminica de la 9.30 la 19.00. Severinenii vor găsi foarte ușor noul centru comercial, el funcționând în Complexul FORTUNA (INTEREX), de lângă Autogară, la intersecția străzii Topolniței cu bulevardul Tudor Vladimirescu.
Vineri, 21 octombrie 2016, panglica inaugurală a fost tăiată de administratorul spațiului comercial împreună cu primarul municipiului Drobeta Turnu Severin – Marius Screciu. De asemenea, la inaugurare au mai fost prezenți viceprimarul Severinului – Daniel Cîrjan și consilierii municipiului Orșova – Doinița Mariana Chircu, Adrian Cican, Vasile Nichescu, Elena Camelia Ianculovici, dar și reprezentanți ai mass-media locale.
Principalul avantaj al noului centru comercial sunt prețurile foarte mici, acesta comercializând, în principal, produse din China, dar nu numai. Produsele sunt de foarte bună calitate, iar personalul este foarte primitor și foarte amabil. Mai mult decât atât, în perioada următoare, clienții care vor cumpăra de aici, vor avea parte de numeroase premii surpriză.
„Le urăm din tot sufletul succes, suntem aici să îi sprijinim și ne dorim, pentru severineni, să aibă prețuri mici!”, a declarat primarul Marius Screciu, la inaugurarea noului magazin KAVA SHOPPING.
„Am apreciat prețurile ca fiind foarte mici, adică s-au adaptat la nivelul de cumpărare al severinenilor, mi se par mărfuri de bună calitate și sunt convinsă că este un lucru bun că, în Severin, KAVA se adresează nouă și îmi doresc să revin aici peste luni de zile și chiar peste ani să îmi fac cumpărăturile cu plăcere, ca orice severinean, în orașul meu și să nu mai fim nevoiți să plecăm prin alte părți, atâta timp cât avem aici tot ceea ce ne trebuie, la prețuri rezonabile”, a declarat, la inaugurare, și Doinița Mariana Chircu, managerul Muzeului Regiunii Porților de Fier și consilier municipal la Orșova.
LA KAVA SHOPPING GĂSEȘTI CELE MAI MICI PREȚURI ȘI CELE MAI VARIATE PRODUSE,
de la obiecte de mobilier, la radiatoare electrice și produse de veselă, toate la PREȚURI FĂRĂ CONCURENȚĂ!