După prima întâlnire cu factorii de decizie locali, după preluarea RAAN, lichidatorul judiciar Remus Borza a vorbit despre procedura rece și ireversibilă a falimentului și despre modul în care activele RAAN vor fi valorificate. „Interesul nostru este acela de a valorifica cât mai puțin la fier vechi o investiție de miliarde de euro a statului român, vorbim totuși de cel mai mare producător de apă grea din lume!”, avertizează Borza. (VIDEO)


Remus Borza a descris pe larg care va fi soarta RAAN, în noua conjunctură de declarare oficială a falimentului: „Am avut o discuție constructivă cu domnul prefect, cu noul primar al Severinului, cu echipele manageriale de la RAAN și cu reprezentanții societății care a câștigat prin licitație publică furnizarea energiei termice în municipiu. Discuțiile au vizat chestiuni ce țin de modul în care va fi gestionat falimentul de la RAAN. Trebuie să luăm măsuri de inventariere și valorificare a activelor. Societatea se dizolvă de drept cu consecința încetării imediate a oricăror activități de producție și comerciale, evident cu consecința încetării contractelor de muncă pentru salariați, urmând ca să păstrăm doar strictul necesar pentru acele operațiuni de conservare și valorificare. Totuși pe platforma RAAN sunt câteva active valoroase, funcționale și chiar vitale, pe de o parte pentru Drobeta Turnu Severin, pe de altă parte chiar pentru siguranța sistemului energetic național. Mă refer la partea de termoficare, centrala termică de la Halânga care a asigurat atâția ani de zile furnizarea agentului termic locuitorilor orașului Drobeta Turnu Severin și mă mai refer și la acea rezervă strategică de apă grea, destinată producției de energie electrică, la Centrala Nuclear-Electrică de la Cernavoda. Știm cu toții că în CSAT s-a prioritizat finanțarea construirii grupurilor 3 și 4 de la Cernavoda”.

Avertisment dur pentru cei care au tărăgănat un faliment previzibil

Remus Borza nu s-a ferit să taxeze dur pe toți aceia care au încercat să tragă de timp și au întârziat un faliment iminent, pronunțat de Tribunalul Mehedinți, încă di luna februarie 2016: „Noi am fost desemnați încă din februarie ca lichidator judiciar, însă unii băieți au mai vrut să mai ia 30.000 de euro pe lună, alții au vrut să mai acopere din urmele prăduielii din trecut de la RAAN, liderii de sindicat au mai vrut și ei să trăiască cu iluzia că mai au în spate armate de mii de oameni”.

Remus Borza a mulțumit Jandarmeriei pentru că a asigurat paza în toată această perioadă, cu mult profesionalism și nu s-a furat nimic din incintele celor două sucursale.

„Nu sunt ipocrit, însă nu am venit aici numai pentru bani!”

„Într-un faliment, lichidatorul judiciar se îngrijește să valorifice, grija lui e să facă rost cât mai repede de bani. Nu am venit pentru bani la RAAN, dar nu sunt nici ipocrit, noi avem zeci de oameni în EURO INSOL care lucrează și sunt plătiți bine, dar interesul nostru este acela de a valorifica cât mai puțin la fier vechi o investiție de miliarde de euro a statului român, vorbim totuși de cel mai mare producător de apă grea din lume și vom încerca să valorificăm active viabile cât mai mult din RAAN”, avertizează Borza.

Lichidatorul a mai vorbit și despre optimizarea părții de Termo, rentabilizare și găsirea unor soluții pentru salvarea stocului de apă grea.

Citit 3109 ori Ultima modificare Marți, 26 Iulie 2016 17:20
Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…