PRIMAR EȘELNIȚA: „În Zona Metropolitană, am putea deveni o mare zonă de interes turistic național” (interviu și VIDEO)
Proiectul ORȘOVA METROPOLITANĂ este îmbrățișat și de primarii celor patru comune ce se vor asocia proiectului, Svinița, Dubova, Eșelnița și Ilovița. Urmăriți un interviu cu primarul comunei Eșelnița, Ioan Ciuru! (VIDEO)
PENALUL PRIMAR AL ORȘOVEI SE ÎNTOARCE ÎN INSTANȚĂ. ZORNĂIE CĂTUȘELE
Mai în glumă, mai în serios, în preajma primarului Orșovei, Marius Stoica, se aude tot mai clar zornăitul cătușelor! După ce cauza penală aflată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin a fost suspendată de două ori, datorită epidemiei de COVID-19, primarul este chemat în fața instanței pe 6 iulie 2020, pentru două infracțiuni de fals intelectual și alte două de uz de fals. Stoica va fi candidatul PRO ROMÂNIA pentru un nou mandat!
TUN IMOBILIAR, CU GIRUL PRIMARULUI, LA ORȘOVA
Un adevărat tun imobiliar se pregătește cu premeditare la Orșova, sub oblăduirea administrației primarului Marius Stoica. Un teren de 3.400 de mp, rupt din suprafața stației de epurare a Orșovei, a fost vândut unui afacerist local, în urma unei adeverințe false eliberate de municipalitatea din Orșova. În loc să se lupte pentru recuperarea terenului primarul municipiului renunță la dreptul de revendicare, lăsând cale liberă unui tun premedidat cu multă atenție.
APELUL LUI CONSTANTIN POPESCU A AVUT ECOU. AUTORITĂȚILE LOCALE SE PUN ÎN MIȘCARE. INCLUSIV PRIMARUL!
Apelul la responsabilitate, făcut către autoritățile locale din municipiul Orșova, de către omul de afceri Constantin Popescu a avut un ecou remarcabil. 10 consilieri locali au înaintat astăzi un proiect de hotărâre prin care recomandă Ministerului Sănătății să scoată Spitalul Municipal de pe lista spitalelor COVID-19. În al 13-lea ceas s-a trezit și primarul Stoica și a recunoscut ca legitim demersul inițiat de Popescu.
CONSTANTIN POPESCU: „REDAȚI SPITALUL ORȘOVENILOR!!!”
Candidatul PSD la funcția de primar al municipiului Orșova, Constantin Popescu, ia atitudine împotriva blocării Spitalului Municipal din localitate, după ce, în ultimele două luni și jumătate, a devenit CENTRU SUPORT COVID-19. Liderul PSD Orșova și consilierii locali ai PSD amintesc faptul că au inițiat un demers legislativ la momentul potrivit, dar el a fost compet ignorat de primarul și secretaul municipiului.
UITE STOICA CE-AI FĂCUT! ORȘOVENII NU AU ACCES ÎN SPITALUL LOR, CARE TRATEAZĂ UN SINGUR PACIENT!
Orșovenii au ajuns la disperare după ce Spitalul Municipal a fost închis complet aiurea și degeaba și transformat în Centru Suport COVID-19. La această oră, în ditamai spitalul se tratează UN SINGUR PACIENT!!! În schimb, primarul Marius Stoica s-a sters la fund cu o inițiativă legislativă care ar fi putut opri grozăvia. La finele lunii martie 2020, 8 consilieri municipali au depus un proiect de hotărâre prin care Consiliul Local să ia atitudine împotriva transformării spitalului în Centru COVID-19. Primarul i-a trimis la plimbare.