Miercuri, 11 Octombrie 2017 13:56

ADEVĂRUL DESPRE ÎNCĂLZIREA ORAȘULUI

Iarna se apropie cu pași repezi, în apartamentele severinenilor e tot mai frig, în special noaptea, iar în loc de agent termic încep să curgă balivernele celor care nu au finalizat centrala termică. ALFA GROUND SOLUTIONS a devenit amica unui portal de știri național, care plânge de mila severinenilor și susține că firma respectivă e nedreptățită, deși este gata cu lucrarea. O sinistră încercare de a minți din nou! Care este adevărul?

Publicat în Administratie
Joi, 28 Septembrie 2017 21:02

PETRE DAEA, CAMPION LA FONDURI EUROPENE

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat că România este pe primul loc în Europa, cu suma cea mai mare accesată din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA). Concret, este vorba de plățile directe și subvențiile achitate fermierilor. Procentul de accesare a ajuns la 99,03%.

Publicat în Administratie
Miercuri, 20 Septembrie 2017 00:00

STRADĂ FĂRĂ TROTUARE LA STREHAIA

O stradă din orașul Strehaia bate toate recordurile în materie de urbanism. A fost asfaltată, dar nu i s-au amenjat trotuare. Artera de circulație duce spre Căminul de bătrâni și se numește Tudor Vladimirescu. Opera inestimabilă s-a realizat în cele trei mandate ale fostului primar Sîmion Burcu. Este, de altfel, singura asfaltare făcută de un primar care a vegetat 12 ani la Strehaia.

Publicat în Administratie

Reușită formidabilă pentru Mehedinți! Județului nostru i-a fost alocată o sumă colosală prin intermediul etapei a doua a Programului Național de Dezvoltare Locală. Este vorba despre aproximativ 850 milioane de lei (188.653.000 de euro), bani care se vor concretiza în investiții în infrastructură, școli, grădinițe, alimentare cu apă și canalizare, precum și multe alte obiective de investiții. Locuitorii din Schela și Gura Văii au cele mai multe motive de bucurie, căci au fost alocați bani pentru reabilitarea străzilor de aici. Primarul Severinului, Marius Screciu, are 14 proiecte de investiții aprobate! (Vezi mai jos lista tuturor proiectelor de investiții din Mehedinți!)

Publicat în Administratie

Petre Daea se întoarce! LIVE: Audierile pentru un nou mandat de ministru!

Publicat în Administratie

Aproape o oră de aşteptare, ca să predea unor poliţişti un portofel pe care l-au găsit pe stradă! Atât au stat doi oameni, soţ şi soţie, în faţa biroului de poliţie din piaţa centrală a oraşului, după ce au sunat la un număr de telefon şi au solicitat un poliţist căruia să-i predea obiectul găsit. Absurd este că după zeci de minute de aşteptare, primul poliţist local sosit la post le-a spus că el nu are atribuţii să preia portmoneul şi i-a trimis la poliţia municipiului. Fără să ţină cont dacă omenii aveau sau nu timp ori nu aveau cu ce să ajungă la poliţie! Povestea s-a terminat până la urmă fericit pentru că, ajutaţi de işti, găsitorii au dat de proprietara portofelului şi i l-au înapoiat, fără să mai fie nevoie de poliţişti.

Publicat în Administratie

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…