Senatorul PSD de Mehedinți, Liviu Mazilu, a susținut și prezentat, de la tribuna Parlamentului, două amendamente la bugetul de stat, care vizau bani pentru municipiul Orșova. La propunerea și cu mandatul PSD Orșova, senatorul social-democrat a solicitat bani pentru blocuri sociale care să fie destinate celor ce locuiesc în focarul de infecție numit „Ghetoul CALIFORNIA”, precum și pentru reabilitarea stației de epurare din Orșova. VEZI INTERVENȚIA SENATORULUI VIDEO!

Publicat în Parlamentari

La finele săptămânii, Partidul Mișcarea Populară va avea primul eveniment marcant de după alegerile parlamentare din anul 2020. Membrii de partid sunt chemați să voteze noua echipă de conducere, pe baza unei moțiuni sugestiv intitulată „PROIECTUL NOSTRU DE ȚARĂ – ROMÂNIA RESPECTATĂ”. Liderul moțiunii este deja celebrul diplomat român Cristian Diaconescu, care vizează funcția de președinte al partidului. Fostul deputat Ion Cupă candidează, de asemenea, pentru o funcție de vicepreședinte pentru Regiunea Sud-Vest. PMP va alege la Congresul de duminică o conducere ce trebuie să ducă partidul în preferințele politice viitoare.

Publicat în Politic

Continuă scandalul în PRO ROMÂNIA Mehedinți! Excluderea din partid a consilierului județean Georgiana Coca nu a fost avizată de Consiliul Județean, care așteaptă o decizie a instanței. Șandramaua lui Adrian Duicu înregistrează eșec după eșec și, mai mult, în apărarea Georgianei Coca, în plenul ședinței ordinare a Consiliului Județean, consilierul Nicolae Drăghiea, fost prefect de Mehedinți, a izbucnit și a șters pe jos cu ceea ce el numește „grupul infracțional” din jurul lui Adrian Duicu, președintele din umbră al filialei PRO ROMÂNIA Mehedinți.

Publicat în Consilieri

Filiala din Mehedinți a PRO ROMÂNIA se clatină serios. Unii numesc debandada de acolo reorganizare, în timp ce alții trag concluzia că șandramaua lui Adrian Duicu se prăbușește. După o înfrângere rușinoasă la alegerile parlamentare și o victorie palidă la alegerile locale, filiala înființată cu surle și trâmbițe de penalul Duicu a început să își devoreze aleșii locali. Au început cu consilierul județean Georgiana Coca și vor termina, cel mai probabil cu Constantin Gherghe.

Publicat în Guvernare locala

După ceva timp de la ultima postare, vicepreședintele național al Partidului Mișcarea Populară, Ion Cupă, revine pe contul său de socializare cu o postare destul de interesantă. Și spunem interesantă pentru că mai mulți prieteni liberali i-au reamintit, în aceste zile destul de agitate pe scena politică românească, faptul că avea mare dreptate atunci când, în campania electorală, spunea că România are nevoie în Parlament de un partid precum PMP. Vezi ce la ce declarații face recurs la istorie fostul deputat Ion Cupă!

Publicat în Politic

Elevii și studenții din Organizația de Tineret a PMP Mehedinți iau atitudine fermă împotriva tăierii gratuității pe calea ferată pentru studenți. Liderul OTPMP Mehedinți, Andrei Beze, condamnă, pe contul său de socializare, modul inechitabil în care Guvernul face economii la buget pe spatele celor mai defavorizate categorii, în timp ce bugetarii de lux sunt menținuți și protejați în continuare.

Publicat în Politic
Pagina 1 din 62

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…