Tragedie în această dimineaţă pe o şosea din Mehedinţi. Trei oameni, toţi tineri, între 24 şi 34 de ani şi-au pierdut viaţa într-un grav accident de circulaţie, la ieşirea din localitatea Butoieşti. Oboseala la volan pare să fi fost cauza acestei drame, deoarece primele indicii ale anchetei conduc la concluzia că unul dintre şoferi ar fi adormit la volan.

Publicat în Eveniment

În cursul dimineții, Agenția Națională de Integritate (ANI) a publicat pe site-ul oficial, un comunicat referitor la situația de CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV ȘI PENAL în cazul lui POPESCU CONSTANTIN VALENTIN, DIRECTOR GENERAL AL DIRECȚIEI GENERALE DE ASISTENȚĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ MEHEDINȚI, nimeni altul decât fiul controversatului afacerist orșovean Constantin Popescu, patronul FLORICOLA SA.

Publicat în Eveniment

Anvelopările penale făcute la Drobeta-Turnu-Severin, între 2009 şi 2012 creează mari probleme pentru zeci de locatari din zona CET, care se plâng că le plouă în case. Oamenii spun că atât anveloările, cât și acoperişurile au fost făcute în bătaie de joc. Din promisiunea că nu le va mai ploua în locuințe locatarii s-au trezit că e mai rău ca înainte. Toate lucrările de reabilitare termică a blocurilor din oraşul nostru sunt cercetate acum de către DNA, după ce Curtea de Conturi a descoperit un prejudiciu de 4 milioane de euro prin nerespectarea calităţii lucrărilor.

Anveloparea blocurilor din oraşul nostru este o afacere tipic PDL-istă, în urma căreia protagoniştii au dat un tun, aşa, la o primă evaluare, de nici mai mult nici mai puţin de 17 milioane de lei. Asta calculând doar prejudiciul cauzat prin lucrări neefectuate, prejudiciu stabilit în urma unui control al Curţii de Conturi la Primăria Drobeta-Turnu-Severin, fără să mai luăm în calcul profitul efectiv scos în urma efectuării acestor lucrări. Pe primul loc într-un top al anvelopărilor făcute în bătaie de joc ar putea fi pus fără nicio problemă un bloc din cartierul CET al oraşului. După doar câteva luni de la momentul în care s-au terminat lucrările, locatarii au avut marea surpriză să constate că prin acoperişul care abia fusese terminat, apa trecea ca printr-o strecurătoare, iar la ei în case ploua de parcă turna cu găleata. Totul în timp ce parte dintre locatari spun că au plătit şi sume între 2700 şi 4000 de lei pentru a nu mai avea probleme din cauza ploilor.

„Plouă pe lucruri şi pe mobilă în case, cum plouă cum apar problemele. Uitaţi-vă aici că se cunoaşte pe unde plouă, este vai şi amar. Şi am dat o grămadă de bani şi nu am realizat nimic. Nu le-au făcut bine, pentru că nu i-a controlat nimeni şi l-au făcut în bătaie de joc. Şi noi stăm aici în frig şi ne plouă în case”, ne spune exasperată o locatară a blocului C 6 din cartierul CET.

„Practic este imposibil să faci un acoperiş într-un asemenea hal. În loc să fie placa pusă una peste alta, ele erau depărtate la o distanţă de 6 - 7 centrimetri. Nu se poate aşa ceva! Am fost la primărie, am făcut reclamaţii, au spus că nu sunt ei de vină, firma respectivă nu mai există, există şi acum o contestaţie la primărie. Am plătit 4000 de lei pentru acest acoperiş şi a fost un dezastru chiar după prima ploaie”, îşi completează vecina un alt locatar de la etajul patru al blocului C 6.

În acelaşi bloc, dar la scara doi locatarii de la ultimul etaj au aceeaşi problemă. Aceşti oameni spun că ei chiar şi-au construit în trecut un acoperiş şi nu mai aveau probleme din cauza ploii. Dar a venit societatea respectivă şi l-a demolat ca să-l construiască pe cel nou. La fel ca şi la scara vecină, la prima ploaie, bieţii oameni s-au trezit cu şuvoaiele în case. „Adunam apa cu găleţile de pe scară. Nu au petrecut bine plăcile când le-au pus şi s-au deplasat toate şi ploua cu găleata. Nici reabilitarea nu a fost făcută cum trebuie pentru că s-a deteriorat şi pe lângă bloc, am înţeles că nici nu s-a semnat recepţia acestei lucrări” declară un locatar de la scara doi a aceluiaşi bloc. „Am plătit 2750 de lei şi au făcut un acoperiş în bătaie de joc. Mai mult decât atât noi am avut acoperiş care era bun, făcut pe propria răspundere, dar l-au dat jos pe acela şi le-au făcut pe astea”, ne spune o altă locatară.

Exasperaţi, oamenii au încercat să remedieze care cum a putut deficienţele ca să nu se mai trezească cu apele şuvoaie în case, dar problema este departe de a fi rezolvată. Pentru că acoperişul ar trebui făcut din nou ca să scape definitiv de griji. O şansă ar fi, dar numai dacă primăria va câştiga în instanţă procesele intentate firmelor care şi-au bătut joc de lucrări. Pentru că în urma unui control al Curţii de Conturi s-a descoperit un prejudiciu de nu mai puţin de patru milioane de euro, prin lucrări neexecutate.

„Primăria municipiului Drobeta-Turnu-Severin, evident şi în urma constatărilor făcute de Curtea de Conturi Mehedinţi a acţionat în instanţă pe latură civilă toate aceste firme care au efectuat lucrări la anvelopările de blocuri în perioada 2009 – 2013, iar în acest moment ne aflăm în instanţă în diferite stadii procesuale”, a declarat viceprimarul oraşului, Daniel Cârjan.

Anvelopările penale portocalii au ajuns la DNA

Numai că toate aceste tunuri au ajuns şi la DNA, după ce în primăvara acestui an, ofiţeri de poliţie judiciară coordonaţi de procurori de la DNA Craiova au descins la Primăria Drobeta-Turnu-Severin de unde după verificări de o zi au plecat cu câţiva saci de documente, reprezentând anvelopările blocurilor din oraşul nostru. De ce nu ne miră, două dintre firmele care au făcut aceste anvelopări în bătaie de joc sunt cliente fidele ale fostei camarile PD-L, care au mai dat şi alte tunuri de anvergură în Mehedinţi. Una dintre ele este Confort SA, societatea miliardarului Georgică Cornu, apropiat al Elenei Udrea, firmă care a pus umărul serios şi la falimentul RAAN, prin nerealizarea unei investiţii de peste 300 de milioane de lei, bani pe care Confort i-a luat deja, prin grija unor foşti directori PDL-işti ai RAAN, sau urmează să-i ia la masa credală în urma falimentului regiei de stat, faliment care a lăsat şi în frig 80.000 de severineni.

Cealaltă firmă care şi-a bătut joc de lucrările de anvelopare este ROMSTRADE, firma lui Nelu Iordache, prietenul lui Constantin Gherghe, cel căruia fostul edil i-a încredinţat, după cum ştiţi şi afacerea încălzirii oraşului Drobeta-Turnu-Severin, prin ALFA GROUND SOLUTIONS, în fruntea căreia clientul fidel al DNA (Iordache) pusese o avocată devenită celebră în special prin pictorialele fierbinţi din Playboy. Rămâne de văzut dacă DNA va face lumină în acest caz în care au mai dispărut alţi cel puţin patru milioane de euro, desigur neuitând de bătaia de joc la adresa oamenilor care trebuie să stea cu găleţile în casă, în timp ce protagoniştii acestor tunuri zburdă liberi pe plaje însorite şi exotice sau capitale europene scumpe, bucurându-se de milioanele de euro pe care le-au sifonat pe seama românilor cinstiţi.

Publicat în Eveniment

Primarul oraşului Baia de Aramă, Rafael Dunărințiu, alături de alte patru persoane, au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, pentru abuz în serviciu, instigare la furt şi tăiere ilegală de arbori. O pădure de patru hectare a fost tăiată, iar arborii au fost vânduți, prin intermediul firmei deținute de primar.

Publicat în Eveniment

Sunt șanse pentru asigurarea mai rapidă a căldurii în Severin. Astăzi a fost respinsă una dintre cele două contestații depuse de ALFA GROUND SOLUTIONS la licitația pentru desemnarea operatorului echipamentelor de la ROMAG TERMO, închiriate de municipalitate pentru asigurarea confortului termic în această iarnă.

Publicat în Eveniment

DUPĂ CE AU DISTRUS ÎN ŞASE LUNI BLOCUL PE CARE PRIMĂRIA L-A PUS GRATIS LA DISPOZIŢIE, „BARBARII” DE LA L2 ÎŞI BAT JOC, DISTRÂNDU-SE, DE OAMENII CARE SALVEAZĂ VIEŢI. POLIȚIA NU I-A IDENTIFICAT PE AGRESORI; MOMENTAN ÎNCĂ LUCREAZĂ LA CERCUL DE SUSPECȚI!

Publicat în Eveniment

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…