GRĂDINIȚA GROAZEI, LA COMANDA
O grădiniță construită în urmă cu mai bine de șase decenii este folosită și astăzi pentru educația copiilor sin satul Comanda, ce aparține administrativ de orașul Strehaia. Cam tot de atâta amar de timp aici nu s-au mai făcut reparații și, culmea, deși apa este la poartă, nimeni nu s-a obosit să o aducă în clădire. Copii între 3 și 6 ani sunt nevoiți să folosească două latrine insalubre din fundul curții.
EDUCAȚIA, REPETENTĂ DE LA PRIMUL CLOPOȚEL (video)
A început un nou an școlar. Deschideri festive, discursuri plate de politicieni, promisiuni deșarte, flori și bucurie de fațadă. Dincolo de festivismul de fațadă al primei zile de școală stau probleme înfiorătoare care macină sistemul de învățământ din România.
MARIAN BUTUȘINĂ, „GENERAL” DE TRANZIȚIE
Mare vânzoleală și mare curiozitate după ce Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți a fost decapitat de ministrul Educației! Cine îi va lua locul controversatei Mirela Pintea? Încă nu se știe răspunsul la această întrebare, dar se poate spune că Inspectoratul are acum un cap, ce-i drept, pus provizoriu pe locul rămas vacant. Inspectorul general adjunct Marian Butușină a preluat, începând de astăzi, conducerea Inspectoratului Școlar din Mehedinți și va coordona activitatea până când ministerul va decide succesorul Mirelei Pintea Enea.
ADMITERE SEPTEMBRIE 2017 - cursuri de învățământ la distanță și cu frecvență redusă la UNIVERSITATEA POLITEHNICA TIMIȘOARA
Învață oricând, oriunde și în ritmul tău propriu, la Universitatea Politehnica Timișoara
Universitatea Politehnica Timișoara, prin Centrul ID/IFR și e-Learning (CeL – fostul Centru de Învățământ la Distanță) organizează și desfășoară, în perioada următoare, admiterea pentru programele de studiu în regim de învățământ la distanță și învățământ cu frecvență redusă.
ADMITERE SEPTEMBRIE 2017 https://elearning.upt.ro/educatie/admitere/c-32-42
- Informatică: informaticieni - 3 ani de studiu, învățământ la distanță, în colaborare cu Facultatea de Automatică și Calculatoare - 0 locuri (http://admitere-ac.ro/);
- Tehnologii și Sisteme de Telecomunicații: ingineri - 4 ani de studiu, învățământ la distanță, în colaborare cu Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale - 6 locuri (http://www.etc.upt.ro/avizier/admitere/admitere-licenta-2017/);
- Comunicare și Relații Publice: licență - 3 ani de studiu, învățământ la distanță, în colaborare cu Facultatea de Ştiinţe ale Comunicării - 50 locuri (http://sc.upt.ro/ro/programe-de-studii/licenta-distanta);
- Tehnologia Construcțiilor de Mașini: licență - ingineri - 4 ani de studiu, învățământ cu frecvență redusă, în colaborare cu Facultatea de Mecanică - 25 locuri (http://mec.upt.ro/index.php/component/content/article/36);
Programele de studiu sunt acreditate de către ARACIS și conferă aceeași diplomă ca și în cazul studiilor la forma de învățământ cu frecvență, diploma de sudii superioare de licență în forma de invățământ la distanță/cu frecvență redusă:
(conform cu HG607/2014 - https://www.edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Invatamant-Superior/2016/Acte/HG_607_2014_con%C5%A3inut_format_acte_studii_ciclul%20I.pdf)
Perioada de înscriere
28 AUGUST – 13 SEPTEMBRIE 2017 - pe bază de depunere de dosare. Informaţii suplimentare sunt disponibile mai jos, cât și pe pagina Centrului ID/IFR și e-Learning (http://elearning.upt.ro) și Admitere UPT;
Înscriere ONLINE
Înscrierea online pentru specializările învățământ la distanță (ID) și învățământ cu frecvență redusă (IFR) se efectuează în perioada 28 august – 13 septembrie 2017, conform procedurii de aici. (https://elearning.upt.ro/educatie/admitere/c-32-42)
Calendarul pentru admitere studii licență în sesiunea septembrie 2017 este:
● Înscriere candidaţi ID/IFR: 28.08.2017 - 13.09.2017
● Concurs de dosare: 13.09.2017
● Rezultatele concursului: 14.09.2017, ora 10.00
● Confirmări Runda I: 14.09.2017, ora 10.00 - 14.09.2017, ora 16.00
● Afişare Runda II: 15.09.2017, ora 10.00
● Confirmări Runda II: 15.09.2017, ora 10.00 - 15.09.2017, ora 16.00
● Rezultatele finale: 15.09.2017, ora 18.00
Înscrierea se desfășoară la următoarele sedii:
- sediul Centrului ID/IFR si e-Learning – Bd. V. Pârvan nr. 2B, et 4 camera C406 (Clădirea Bibliotecii, intrarea laterală dinspre Electro, lângă bariere);
- clădirea ELECTRO (Bd. Vasile Pârvan, nr. 2, Timișoara) pentru Informatică și Tehnologii și Sisteme de Telecomunicații;
- clădirea Construcții (Str. Traian Lalescu nr. 2a, Timișoara) pentru Comunicare și Relații Publice;
- clădirea Mecanică (Bd. Mihai Viteazul nr. 1, Timișoara) pentru Tehnologia Construcțiilor de Mașini
- online: http://admitere.upt.ro/
Tehnologii și Sisteme de Telecomunicații
Absolvenţii acestei specializări vor deveni specialişti de înaltă performanţă şi competenţă cu o bună pregătire fundamentală în domeniul electronicii şi telecomunicaţiilor, dar şi în domenii conexe, astfel încât să se integreze rapid în economia de piaţă.
Ei vor beneficia de pregătire ireproşabilă în domenii de actualitate pe piaţa muncii: transmisii integrate de date şi voce, tehnologii audio-video şi multimedia, programare web, reţele de telecomunicaţii, telefonie fixă şi mobilă, dezvoltare de baze de date online.
Electronica şi sistemele de telecomunicaţii se regăsesc în aproape toate domeniile vieţii moderne şi au un impact deosebit în activitatea cotidiană: calculatorul, telefonia, telefonul mobil, Internetul, televizorul, echipamentele audio-video, echipamentele de comunicaţii, de satelit, etc.
O serie de cursuri le permit studenţilor să aprofundeze domenii specifice precum sunt sistemele integrate de telecomunicaţii, reţele de comunicaţii sau multimedia. Studenţii în an terminal au posibilitatea de a-şi elabora lucrarea de diplomă în străinate sau în colaborare cu firme importante din domeniu. Inginerii specialişti în electronică şi telecomunicaţii pot deveni: specialişti în telecomunicaţii mobile, dezvoltatori de reţele de comunicaţii, calculatoare sau de centrale, dezvoltatori de aplicaţii audio-video, TV, dezvoltatori multimedia sau aplicaţii Web.
Toți absolvenţii ultimelor generații şi-au găsit locuri de muncă în domeniu.
Informatică
Absolvenţii acestei specializări vor deveni specialişti informaticieni. Informaticianul în formare trebuie să poată găsi soluţii complete pentru problemele practice de prelucrare a datelor şi pe baza conceptelor generale ale informaticii şi ştiinţei calculatoarelor. Pentru aceasta trebuie să stăpânească pe langă bazele teoretice ale informaticii şi posibilităţile utilizării practice a acestora. El va trebui să cunoască şi să înţeleagă un spectru larg de aplicaţii din tehnică, respectiv economie. Informaticianul găseste un larg domeniu de activitate în diverse domenii ale tehnicii şi economiei.
Ei vor beneficia de pregătire de înalt nivel în domenii de actualitate pe piaţa muncii: medii de programare, dezvoltare şi administrare sisteme informatice, administrare de reţea, dezvoltare de aplicaţii web.
Diploma de informatician oferă posibilitatea de a exercita o gamă largă de ocupaţii în acest domeniu, cum sunt: dezvoltatori şi administratori de sisteme informatice, specialişti în securitatea calculatoarelor, analişti de programe, administratori de reţea, specialişti în asigurarea calităţii software şi testare, administratori de site-uri Web, dezvoltatori de aplicaţii Web, profesori de informatică.
Comunicare şi relaţii publice
Forma de şcolarizare Comunicare şi relaţii publice (CRP) în regim de învăţământ la distanţă (ID) este organizată de Facultatea de Ştiinţe ale Comunicării în colaborare cu Centrul de e-learning, ID și IFR, Universitatea Politehnica Timişoara. Programul de studii la distanță este autorizat de Agenţia Română pentru Asigurarea Calității în Învăţământul Superior. Competenţele, calificările şi diplomele conferite sunt identice cu cele oferite de specializarea Comunicare şi relaţii publice, domeniul de licență Științe ale Comunicării, forma de învăţământ cu frecvenţă. Titlul profesional care se acordă absolvenților la finalizarea studiilor este de “Licenţiat în Ştiinţe ale comunicării”.
Programul de studii Comunicare şi relaţii publice – învățământ la distanță formează absolvenţi capabili să activeze ca specialişti în domeniul comunicării şi al relaţiilor publice pentru activităţi specifice ocupaţiei, desfăşurate în instituţii, societăţi comerciale, organizaţii politice, organizaţii nonguvernamentale etc.: specialişti în comunicare și relaţii publice, specialişti în relaţiile cu presa, purtători de cuvânt, consultanţi în comunicare și relații publice, consultanţi resurse umane, asistenți manager, referenți, mediatori lingvistici.
La finalizarea ciclului de licență (3 ani de studii), absolvenții vor deţine competenţe şi abilităţi în crearea şi gestionarea imaginii organizaţiilor, în medierea şi negocierea relațiilor, în producerea de mesaje scrise şi orale în limba română şi în două limbi de circulaţie internaţională (engleză, franceză, germană).
Tehnologia Construcţiilor de Maşini
Specializarea Tehnologia Construcţiilor de Maşini (TCM) defineşte o profesie adaptată evoluţiei economice prezente şi viitoare, conectată la practica europeană şi mondială, în care inginerului mecanic, pe lângă instruirea tehnică de bază de profil Inginerie Industriala, i se formează competenţe operaţionale pentru sectorul productiv în general, dar şi pentru sfera serviciilor şi de promovare produs.
Profilul profesional al inginerului TCM le oferă absolvenţilor noştri posibilităţi diversificate de integrare pe piaţa muncii în sectoare industriale sau de prestări de servicii: producţia de componente, subansambluri sau produse industriale sau manufacturiere, pentru industria de autovehicule (automotive), energetică, transporturi aeriene, navale sau feroviare, echipamente industriale, produse electrocasnice, aparate de măsură şi control, mecanică auto, întreţinere şi reparaţii în domeniul mecanic.
http://mec.upt.ro/
Informații suplimentare despre specializări: http://elearning.upt.ro/educatie/licenta/info/c-32-33-34
Metoda de învățământ
Diploma de licență acordată la finalul studiilor este identică cu cea de la forma de învățământ de zi, singura diferență fiind menționarea formei de invățământ. Curricula, cursurile sunt identice cu cele de la forma de învățământ de zi, iar tutorizarea va fi efectuata de către aceleași cadre didactice care desfașoară cursuri la forma de învățământ de zi.
Avantaje ale desfășurării cursurilor prin învățământ la distanță:
● cursuri desfășurate online prin platforma Campus Virtual al UPT (www.cv.upt.ro);
● administrare online note și teme/proiecte;
● 9 întâlniri pe semestru (sâmbăta și duminica) pentru învățământ cu frecvență redusă (specializarea Tehnologia Construcțiilor de Mașini). În perioada sesiunii, examenele se vor programa în fiecare weekend (1-2 examene pe weekend).
● Studenții ID/IFR beneficiază de suport complet online pe durata studiilor, prin intermediul Campusului Virtual: materiale de curs, teme și activități, note examene, comunicare și interacțiune directă.
Pentru anul universitar 2017-2018 taxa școlară este de:
- 3.600 lei/an, plătibilă în 2 tranșe pentru Informatica, Tehnologii și Sisteme de Telecomunicații, Tehnologia Construcțiilor de Mașini;
- 2.550 lei/an, plătibilă în 2 tranșe pentru Comunicare și Relații Publice.
Informații suplimentare:
Website CeL: https://elearning.upt.ro / https://elearning.upt.ro/educatie/admitere/c-32-42
Facebook: https://www.facebook.com/CIDUPT
Twitter: http://twitter.com/elearning
Youtube: http://www.youtube.com/user/cidupt
Contact
Centrul ID/IFR si e-Learning
Bv. Vasile Parvan, Nr. 2 B - Etaj IV, sala C406
Timișoara
elearning.upt.ro
tel: 0256 403300
E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
PERLE DE LA BACALAUREATUL DE TOAMNĂ
„Florica iubea pe Alexandru Glanetașu, un fraier bătrân cu 4 clase ce-i doi au hotărât să se căsătorească iar Ion a aflat de Florica și chiar dacă e la casa ei tot vrea să-i rupă ridichea”. Fantezia elevilor înscriși la sesiunea de toamnă a bacalaureatului nu are limite! În sens negativ, desigur! Și în acest an, nestematele așternute pe foia de examen au amuzat, dar și îngrijorat deopotrivă profesorii corectori.
ADMITERE 2017 - pentru cursurile de învățământ la distanță și cu frecvență redusă la UNIVERSITATEA POLITEHNICA TIMIȘOARA
Învață oricând, oriunde și în ritmul tău propriu, la Universitatea Politehnica Timișoara
Universitatea Politehnica Timișoara, prin Centrul ID/IFR și e-Learning (CeL – fostul Centru de Învățământ la Distanță) organizează și desfășoară, în perioada următoare, admiterea pentru programele de studiu în regim de învățământ la distanță și învățământ cu frecvență redusă.
ADMITERE 2017
- Informatică: informaticieni - 3 ani de studiu, învățământ la distanță, în colaborare cu Facultatea de Automatică și Calculatoare - 100 locuri (http://admitere-ac.ro/);
- Tehnologii și Sisteme de Telecomunicații: ingineri - 4 ani de studiu, învățământ la distanță, în colaborare cu Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale - 60 locuri (http://www.etc.upt.ro/avizier/admitere/admitere-licenta-2017/);
- Comunicare și Relații Publice: licență - 3 ani de studiu, învățământ la distanță, în colaborare cu Facultatea de Ştiinţe ale Comunicării - 75 locuri (http://sc.upt.ro/ro/programe-de-studii/licenta-distanta);
- Tehnologia Construcțiilor de Mașini: licență - ingineri - 4 ani de studiu, învățământ cu frecvență redusă, în colaborare cu Facultatea de Mecanică - 60 locuri (http://mec.upt.ro/index.php/component/content/article/36);
Programele de studiu sunt acreditate de către ARACIS și conferă aceeași diplomă ca și în cazul studiilor la forma de învățământ cu frecvență, diploma de sudii superioare de licență în forma de invățământ la distanță/cu frecvență redusă:
(conform cu HG607/2014 - https://www.edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Invatamant-Superior/2016/Acte/HG_607_2014_con%C5%A3inut_format_acte_studii_ciclul%20I.pdf)
Perioada de înscriere
3 – 25 iulie 2017 - pe bază de depunere de dosare. Informaţii suplimentare sunt disponibile mai jos, cât și pe pagina Centrului ID/IFR și e-Learning (http://elearning.upt.ro) și Admitere UPT (http://www.upt.ro/Informatii_admitere-2016---licenta_618_ro.html);
Înscriere ONLINE
Înscrierea online pentru specializările învățământ la distanță (ID) și învățământ cu frecvență redusă (IFR) se efectuează în perioada 6.06.2017 – 25.07.2017, (pentru a rezerva un loc) conform procedurii de aici. (https://elearning.upt.ro/educatie/admitere/c-32-42)
Tehnologii și Sisteme de Telecomunicații
Absolvenţii acestei specializări vor deveni specialişti de înaltă performanţă şi competenţă cu o bună pregătire fundamentală în domeniul electronicii şi telecomunicaţiilor, dar şi în domenii conexe, astfel încât să se integreze rapid în economia de piaţă.
Ei vor beneficia de pregătire ireproşabilă în domenii de actualitate pe piaţa muncii: transmisii integrate de date şi voce, tehnologii audio-video şi multimedia, programare web, reţele de telecomunicaţii, telefonie fixă şi mobilă, dezvoltare de baze de date online.
Electronica şi sistemele de telecomunicaţii se regăsesc în aproape toate domeniile vieţii moderne şi au un impact deosebit în activitatea cotidiană: calculatorul, telefonia, telefonul mobil, Internetul, televizorul, echipamentele audio-video, echipamentele de comunicaţii, de satelit etc.
O serie de cursuri le permit studenţilor să aprofundeze domenii specifice precum sunt sistemele integrate de telecomunicaţii, reţele de comunicaţii sau multimedia. Studenţii în an terminal au posibilitatea de a-şi elabora lucrarea de diplomă în străinate sau în colaborare cu firme importante din domeniu. Inginerii specialişti în electronică şi telecomunicaţii pot deveni: specialişti în telecomunicaţii mobile, dezvoltatori de reţele de comunicaţii, calculatoare sau de centrale, dezvoltatori de aplicaţii audio-video, TV, dezvoltatori multimedia sau aplicaţii Web.
Toți absolvenţii ultimelor generații şi-au găsit locuri de muncă în domeniu. http://www.etc.upt.ro/avizier/admitere/admitere-2015-studii-de-licenta/
Informatică
Absolvenţii acestei specializări vor deveni specialişti informaticieni, în formarea lor trebuind să afle soluţii complete pentru problemele practice de prelucrare a datelor şi pe baza conceptelor generale ale informaticii şi ştiinţei calculatoarelor. În acest sens, au nevoie să stăpânească atât bazele teoretice ale informaticii, cât şi posibilităţile utilizării practice a acestora, pătrunzând într-un spectru larg de aplicaţii din tehnică, respectiv economie.
Informaticienii vor beneficia de pregătire de înalt nivel în domenii de actualitate pe piaţa muncii: medii de programare, dezvoltare şi administrare sisteme informatice, administrare de reţea, dezvoltare de aplicaţii web, iar după absolvire, diploma le conferă şansa de a profesa în diverse domenii ale tehnicii şi economiei: dezvoltatori şi administratori de sisteme informatice, specialişti în securitatea calculatoarelor, analişti de programe, administratori de reţea, specialişti în asigurarea calităţii software şi testare, administratori de site-uri Web, dezvoltatori de aplicaţii Web, profesori de informatică. http://admitere-ac.ro/
Comunicare şi relaţii publice
Forma de şcolarizare Comunicare şi relaţii publice (CRP) în regim de învăţământ la distanţă (ID) este organizată de Facultatea de Ştiinţe ale Comunicării în colaborare cu Centrul de e-learning, ID și IFR, Universitatea Politehnica Timişoara. Programul de studii la distanță este autorizat de Agenţia Română pentru Asigurarea Calității în Învăţământul Superior. Competenţele, calificările şi diplomele conferite sunt identice cu cele oferite de specializarea Comunicare şi relaţii publice, domeniul de licență Științe ale Comunicării, forma de învăţământ cu frecvenţă. Titlul profesional care se acordă absolvenților la finalizarea studiilor este de „Licenţiat în Ştiinţe ale comunicării”.
Programul de studii Comunicare şi relaţii publice – învățământ la distanță formează absolvenţi capabili să activeze ca specialişti în domeniul comunicării şi al relaţiilor publice pentru activităţi specifice ocupaţiei, desfăşurate în instituţii, societăţi comerciale, organizaţii politice, organizaţii nonguvernamentale etc.: specialişti în comunicare și relaţii publice, specialişti în relaţiile cu presa, purtători de cuvânt, consultanţi în comunicare și relații publice, consultanţi resurse umane, asistenți manager, referenți, mediatori lingvistici.
La finalizarea ciclului de licență (3 ani de studii), absolvenții vor deţine competenţe şi abilităţi în crearea şi gestionarea imaginii organizaţiilor, în medierea şi negocierea relațiilor, în producerea de mesaje scrise şi orale în limba română şi în două limbi de circulaţie internaţională (engleză, franceză, germană). http://sc.upt.ro/ro/admitere/admitere-2016
Tehnologia Construcţiilor de Maşini
Specializarea Tehnologia Construcţiilor de Maşini (TCM) defineşte o profesie adaptată evoluţiei economice prezente şi viitoare, conectată la practica europeană şi mondială, în care inginerului mecanic, pe lângă instruirea tehnică de bază de profil Inginerie Industriala, i se formează competenţe operaţionale pentru sectorul productiv în general, dar şi pentru sfera serviciilor şi de promovare produs.
Profilul profesional al inginerului TCM le oferă absolvenţilor noştri posibilităţi diversificate de integrare pe piaţa muncii în sectoare industriale sau de prestări de servicii: producţia de componente, subansambluri sau produse industriale sau manufacturiere, pentru industria de autovehicule (automotive), energetică, transporturi aeriene, navale sau feroviare, echipamente industriale, produse electrocasnice, aparate de măsură şi control, mecanică auto, întreţinere şi reparaţii în domeniul mecanic.
http://mec.upt.ro/
Informații suplimentare despre specializări: http://elearning.upt.ro/educatie/licenta/info/c-32-33-34
Metoda de învățământ
Diploma de licență acordată la finalul studiilor este identică cu cea de la forma de învățământ de zi, singura diferență fiind menționarea formei de invățământ. Curricula, cursurile sunt identice cu cele de la forma de învățământ de zi, iar tutorizarea va fi efectuata de către aceleași cadre didactice care desfașoară cursuri la forma de învățământ de zi.
Avantaje ale desfășurării cursurilor prin învățământ la distanță:
● cursuri desfășurate online prin platforma Campus Virtual al UPT (www.cv.upt.ro);
● administrare online note și teme/proiecte;
● 9 întâlniri pe semestru (sâmbăta și duminica) pentru învățământ cu frecvență redusă (specializarea Tehnologia Construcțiilor de Mașini). În perioada sesiunii, examenele se vor programa în fiecare weekend (1-2 examene pe weekend);
● Studenții ID/IFR beneficiază de suport complet online pe durata studiilor, prin intermediul Campusului Virtual: materiale de curs, teme și activități, note examene, comunicare și interacțiune directă.
Pentru anul universitar 2017-2018 taxa școlară este de:
- 3.600 lei/an, plătibilă în 2 tranșe pentru Informatica, Tehnologii și Sisteme de Telecomunicații, Tehnologia Construcțiilor de Mașini;
- 2.550 lei/an, plătibilă în 2 tranșe pentru Comunicare și Relații Publice.
Calendarul pentru admitere studii licență în sesiunea iulie 2017 este:
● Înscriere candidați: 3.07.2017- 25.07.2017;
● Concurs de dosare: 25.07.2017;
● Rezultatele concursului: 26.07.2017, ora 10.00;
● Confirmări Runda I: 26.07.2017, ora 10.00 - 28.07.2017, ora 16.00;
● Afișare Runda II: 29.07.2017, ora 10.00;
● Confirmări Runda II: 29.07.2017, orele 10.00 - 18.00;
● Rezultatele finale: 29.07.2017, ora 20.00.
Înscrierea se desfășoară la următoarele sedii:
- sediul Centrului ID/IFR si e-Learning – CeL Bdv V.Parvan nr 2B, et 4 camera C406 (Clădirea Bibliotecii, intrarea laterală dinspre Electro, lângă bariere);
- clădirea ELECTRO (Bv. Vasile Pârvan, Nr. 2, Timișoara) pentru Informatică și Tehnologii și Sisteme de Telecomunicații;
- clădirea Construcții (Str. Traian Lalescu nr. 2a, Timișoara) pentru Comunicare și Relații Publice;
- clădirea Mecanică (Bv. Mihai Viteazul nr. 1, Timișoara) pentru Tehnologia Construcțiilor de Mașini;