Peste 4 milioane de lei datorează în acest moment populaţia Severinului către Serviciul Public de Alimentare cu Energie Termică (SPAET), din subordinea Primăriei Severin, gradul de încasare fiind, pentru lunile noiembrie şi decembrie, de doar 54 la sută. Primarul Marius Screciu face apel la populaţie să conştientizeze situaţia şi să considere acest serviciu ca pe oricare altul, adică bun de plată, pentru ca Primăria să nu intre în blocaj.


Deşi confortul termic al municipiului Drobeta Turnu Severin a fost asigurat cu mari eforturi de minicipalitate, după primele două luni de la începerea furnizării agentului termic, doar jumătate din populaţie plăteşte facturile. Nepăsarea și indolența severinenilor a ajuns la cote alarmante. Există asociaţii de proprietari care nu au plătit până acum niciun leu către SPAET, iar altele care au grad de încasare sub 10 la sută. Primarul Marius Screciu spune că nu înţelege o astfel de atitudine, în condiţiile în care pentru alte servicii nu se admit întârzieri la plată. S-a ajuns în situaţia de a fi la limită cu achiziţia de păcură şi dacă se continuă în acest fel, municipalitatea avertizează că va ajunde în imposibilitatea de a mai furniza căldură.

Primarul spune că se gândeşte serios ce fel de sistem de furnizare a agentului termic va fi mai bun în viitor pentru acest municipiu, pentru că şi în contractul cu firma care construieşte noua centrală este stipulat că agentul termic este cumpărat „la gard”, restul cheltuielilor trebuind să fie suportate de Primărie şi la un asemenea grad scăzut de încasare, Primăria ar trebui să dea din banii ei, chiar dacă populaţia nu plăteşte.

În luna noiembrie a anului trecut, în disperare de cauză, populaţia făcea presiuni, inclusiv prin manifestaţii de stradă, asupra primarului şi a municipalităţii, pentru că în apartamente era frig. Problema s-a rezolvat, cu cheltuieli imense, cu eforturi uriaşe din partea adminsitraţiei locale, iar acum când există confort termic, beneficiarii serviciilor de furnizare a energiei termice uită să îşi plătească facturile şi manifestă o indolenţă crasă. În aceste condiţii, municipalitatea ori trece la executarea rău-platnicilor, ori sistează furnizarea de agent termic în oraş.

Citit 4206 ori Ultima modificare Sâmbătă, 11 Februarie 2017 17:54
Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

1 comentariu

  • Link la comentariu Pop Florica Sâmbătă, 11 Februarie 2017 20:14 postat de Pop Florica

    Executati rau platnicii, de ce trebuie sa sufere copiii si batranii familiilor care platesc la zi!?

    Raportează

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…