SOŢ ŞI SOŢIE, CĂZUŢI ÎNTR-UN CANAL NEASIGURAT

Au văzut moartea cu ochii după ce au căzut într-un canal care adăposteşte conducte de căldură. Este păţania incredibilă prin care au trecut doi bătrâni, soţ şi soţie, din Drobeta-Turnu-Severin. Scoşi de acolo de pompieri, oamenii au fost transportaţi la spital cu multiple traumatisme şi escoriaţii pe corp, dar au avut noroc, pentru că puteau sfârşi tragic dacă nu ar fi fost auziţi strigând după ajutor.

Cei doi se întorceau de la spitalul din Turnu Severin unde bărbatul făcuse un tratament şi au intrat în încăperea respectivă pentru că bărbatul avea nevoie la toaletă. În vârstă fiind, bieţii bătrâni nu au observat că în partea dreaptă a clădirii se afla canalul. Au făcut doar un pas şi au căzut nu mai puţin de patru metri în gol. Primul a căzut bărbatul, apoi şi soţia sa. Cei doi au avut noroc că nu au suferit răni grave şi au rămas conştienţi ca să poată striga după ajutor. Câţiva trecători i-au auzit şi au alertat pompierii. „Nu ştiu foarte multe, dar pot să vă spun că am auzit că bătrânul avea nevoie la toaletă. Cum erau departe de casă au intrat acolo, dar nu au văzut canalul, aşa că au căzut. Cineva i-a auzit şi a sunat la pompieri”, a declarat unul dintre martori.

Un echipaj de la pompieri sosit la locul intervenţiei a coborât la patru metri adâncime după victime, le-a scos de acolo şi le-a predat ambulanţei. „Garda de intervenţie a ISU Drobeta a fost solicitată pentru a interveni la scoaterea a două persoane dintr-un canal care adăposteşte reţeaua termică a oraşului. Am intervenit cu mijloacele din dotare, am scos cele două persoane de la o adâncime de patru metri şi le-am predat Serviciului de Ambulanţă. Starea lor este stabilă, au suferit câteva traumatisme”, a declarat plutonierul major Mihăilă Valentin de la ISU Mehedinţi.

Bărbatul şi soţia sa nu au suferit răni grave, dar s-au ales cu multiple traumatisme şi escoriaţii. Ei au rămas sub supraveghere medicală, la Spitalul Judeţean din Turnu Severin.

Citit 1717 ori Ultima modificare Vineri, 02 Septembrie 2016 10:12
Etichetat cu
Mihai Bădescu

„Oamenii buni nu au nevoie de legi pentru a acţiona responsabil, iar oamenii răi vor găsi întotdeauna o modalitate de a le ocoli.” - Platon

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…