Jaful înfiorător la care a fost supusă Regia Autonomă pentru Activități Nucleare în ultimii 10 ani aduce prejudicii însemnate și bugetului de stat. Circa 47 de milioane de euro este țeapa pe care regia devalizată de cercurile politico – mafiote a dat-o statului român, prin neplata obligațiilor sociale, a impozitelor și a TVA. Suma este aproape imposibil de recuperat.


În timp ce foștii directori ai RAAN, Adrian Olaru (PDL) și Gheorghe Dulcea (PSD) dădeau garanții de bună execuție firmelor din grupul CONFORT, pentru lucrări ce nu au fost terminate niciodată, motiv pentru care acum se află sub control judiciar, cu perspective mari de a înfunda pușcăria, obligațiile către statul român nu erau plătite. Mai mult decât atât, timp de aproape 6 ani, la RAAN nu s-a făcut nici un control fiscal, ANAF uitând complet de faptul că are de primit de la regia transformată în vacă de muls pentru escroci, zeci de milioane de euro.

Aflată în pragul falimentului, după ce instanța de judecată a suspendat decizia de intrare în faliment, RAAN este într-o situația dramatică. Sute de creditori stau la pândă pentru a o sfâșia în bucăți, imediat ce falimentul va fi admis de instanța de judecată. Din cei peste 750 de milioane de lei, la cât se cifrează datoriile RAAN, 200 de milioane de lei reprezintă numai datoriile către bugetul statului și în timp ce contribuabilul de rând nu scapă de fisc nici pentru câțiva lei datorie, regia falimentară a produs prejudicii care în mare parte nu mai pot fi recuperate niciodată.

Dacă de datoriile către bugetul statului nu s-a sinchisit niciunul dintre directorii din ultimii ani, de firmele clientelare au avut grijă ca acestea să nu sufere. De la RAAN s-au plătit firme de pază cu milioane de euro anual, garanții de bună execuție pentru lucrări neexecutate, publicitate la trusturi de presă vopsite politic, ore de funcționare la utilaje închiriate cu dedicație specială și multe alte contracte păguboase.

Șeful AJFP Mehedinți: „Puțin probabil ca datoriile RAAN să mai poată fi recuperate!”

Cosmin Gabriel Durac, șeful Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Mehedinți, este cel care în anul 2014 a dispus un control de reverificare la RAAN și a descoperit un prejudiciu de aproape 10 milioane de euro. Acesta vorbește într-un interviu acordat jurnalmehedinti.ro despre datoria uriașă pe care regia o are către stat și despre faptul că sunt bani care nu mai pot fi recuperați vreodată. „RAAN datorează în prezent circa 47 de milioane de euro bugetului de stat, suma reprezentând impozit pe profit, TVA și contribuții sociale. În acest moment regia este la un pas de faliment, după ce acesta fusese declarat în primă instanță, dar suspendat de instanța de apel”, a declarat Cosmin Durac.

Întrebat dacă acești bani mai pot fi recuperați de la debitorul care se află pe primul loc din Mehedinți pe lista datornicilor, publicată de ANAF și supranumită „Lista rușinii”, Cosmin Gabriel Durac a declarat: „Noi ne-am înscris cu aceste sume la masa credală, dar nu cred că aceste sume se vor putea recupera, în totalitate, vreodată!”

Citit 1194 ori Ultima modificare Miercuri, 27 Iulie 2016 10:28
Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

2 comentarii

  • Link la comentariu licuriciul Duminică, 29 Mai 2016 13:54 postat de licuriciul

    Ei, da! Olaru pedelistul este autorul tunurilor de calibu mare la RAAN. Un baron îngâmfat care și-a construit un domeniu de nabab. Cât despre duicu și stănișoară, așa e! Se pare că s-au luat de mânuță și au ciordit în tandem!

    Raportează
  • Link la comentariu Valeriu Stere Sâmbătă, 28 Mai 2016 06:54 postat de Valeriu Stere

    Una din marile gauri negre ale Mehedintului, ale Romaniei. Cred ca Olaru este cel mai in masura sa spuna de capusarii RAAN-ului. Tandemul Duicu-Stanisoara au fost ultimi promotori ai marelui JAF.

    Raportează

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…