VEZI CE MĂSURI NOI ADUCE STAREA DE ALERTĂ!

Starea de alertă, instaurată începând cu data de 15 mai 2020, aduce noi măsuri ce vor fi impuse și supravegheate atent de autoritățile statului român. Marea relaxare încă nu a venit, pericolul nu a trecut, restricțiile nu s-au ridicat în totalitate! VVEZI NOUL MODEL A DECLARAȚIEI PE PROPRIA RĂSPUNDERE, LA FINALUL ARTICOLULUI!

MĂSURI GENERALE

- obligativitatea purtării măștii, astfel încât nasul și gura să fie acoperite, în spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă și în alte spații închise;

- este permisă circulația, în interiorul localității, cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecției și evitarea formării grupurilor pietonale mai mari de 3 persoane care nu aparțin aceleiași familii (fără declarație);

- ieșirea din localitate se face pe bază de declarație cu motive întemeiate (FOTO JOS!);

- persoanele aflate în carantină instituționalizată la data de 15.05.2020, rămân în carantină în spațiile respective până la încheierea perioadei de 14 zile;

- persoanele care nu respectă măsurile de carantină/izolare la domiciliu vor fi introduse în carantină instituționalizată pentru o perioadă de 14 zile și obligate să suporte contravaloarea cazării și hrănirii pe perioada carantinei instituționalizate;

- se instituie măsura carantinării unor clădiri, zone, localități la solicitarea comitetelor județene pentru situații de urgență, pe baza analizelor realizate de către direcțiile de sănătate publică și avizate de către INSP;

- măsurile de carantinare instituite pe durata stării de urgență și care nu au fost revocate se mențin;

- se menține închiderea temporară, totală sau parțială, a unor puncte de trecere a frontierei de stat.

SUNT INTERZISE

- mitinguri, demonstrații, concerte sau orice alte întruniri în spații deschise, precum și de activități culturale, științifice, artistice, sportive, de divertisment, jocuri de noroc, activități de fitness, activități în piscine și de tratament balnear desfășurate în spații închise;

- ‪intrarea pe teritoriul României a cetățenilor străini și apatrizilor (cu excepția membrilor familiilor cetățenilor români, familiilor rezidenților români, persoane cu viză/permis de ședere, persoane care vin în interes profesional, personal diplomatic sau consular, pasageri în tranzit, persoane care au nevoie de protecție internațională sau alte motive umanitare)‬.

SUNT PERMISE/DESCHISE

- activități religioase în exteriorul lăcașurilor de cult;

- ritualurile cu caracter privat în interiorul lăcașurilor de cult (cu participarea a maxim 16 persoane) – aici intră și nunți, botezuri, înmormântări;

- activitățile de îngrijire personală care se desfășoară în spațiile special destinate și cu respectarea măsurilor de prevenire și protecție, doar cu programare și fără a utiliza sală de așteptare;

- activitățile de pregătire a sportivilor de performanță în cantonamente, care se desfășoară cu respectarea măsurilor de prevenire și protecție;

- activitățile culturale desfășurate în spațiile special destinate, respectiv la nivelul muzeelor, bibliotecilor și a sălilor de expoziții care se desfășoară cu respectarea măsurilor de prevenire și protecție;

- activitățile recreativ-sportive în aer liber, precum ciclismul, drumețiile, alergarea, canotajul, alpinismul, vânătoarea, pescuitul și altele asemenea, care se desfășoară cu participarea a cel mult 3 persoane care nu locuiesc împreună;

- accesul în parcuri, dar nu la locurile de joacă pentru copii care rămân închise;

- activitatea cabinetelor stomatologice cu respectarea măsurilor de prevenire, doar cu programare și fără a utiliza sală de așteptare;

- vânzarea produselor alimentare, veterinare, farmaceutice, a produselor și serviciilor de optică medicală şi a serviciilor de curățătorie;

- vânzarea produselor electronice și electrocasnice, doar dacă operatorii economici asigură livrarea acestora la domiciliul/sediul cumpărătorului;

- activitățile de preparare a hranei, cât și de comercializare a produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice, care nu presupun rămânerea clienților în spațiile destinate acestui scop, precum cele de tip „drive-in“, „room-service“, livrare la client, ”take-away” etc.;

- activitatea desfășurată de operatorii economici din cadrul centrelor comerciale care au accesul asigurat direct din exteriorul incintei și este întreruptă comunicarea cu restul complexului;

- deplasările rutiere pentru persoane cu permis valabil de muncă, contract de muncă, reședință pe teritoriul altui stat cu condiția ca statul respectiv să le primească.

SE SUSPENDĂ

- activitatea de servire şi consum al produselor în spațiile comune de servire a mesei din interiorul restaurantelor, hotelurilor, motelurilor, pensiunilor, cafenelelor sau altor localuri publice, cât și la terasele din exteriorul acestor locații;

- activitatea de comercializare cu amănuntul a produselor şi serviciilor în centrele comerciale cu suprafața construită mai mare de 15.000 mp, în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici

- zborurile spre Austria, Belgia, Confederația Elvețiană, Franța, Germania, Iran, Italia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Regatul Țărilor de Jos, Spania, Statele Unite ale Americii, Turcia și Iran, și din aceste țări către România pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 15.05.2020 (cu excepția zborurilor umanitare, transport marfă sau corespondență, cu aeronave de stat, pentru căutare salvare, transportul echipelor tehnice, pentru lucrări la aeronave, cu licență pentru transportul de lucrători sezonieri etc.)

- cursurile din toate unitățile de învățământ până la finalul anului școlar

- elevii din anii terminali se pot pregăti “față în față” cu respectarea măsurilor de prevenire, după ‪data de 2.06.2020‬

- examenele se vor da “față în față” cu respectarea măsurilor de prevenire

INSTITUȚII – SOCIETĂȚI

Instituțiile și autoritățile publice, precum și operatorii economici publici și privați, au obligația organizării activității, astfel încât munca să se desfășoare de la domiciliul angajaților, iar dacă activitatea desfășurată nu permite acest lucru, să ia măsuri:

- triaj epidemiologic – controlul temperaturii care să nu fie mai mare de 37,3

- dezinfectarea mâinilor înainte de a intra în spațiile de lucru

- cei care au peste 50 de angajați - decalarea programului de lucru astfel încât să nu se întâlnească mai mult de 20% dintre angajați la intrări-ieșiri în/din clădire

INSTITUȚII – SOCIETĂȚI CARE LUCREAZĂ CU PUBLICUL

- minimum 4mp pentru fiecare persoană

- 2m între persoane

- controlul temperaturii care să nu fie mai mare de 37,3

- dezinfectarea suprafețelor expuse

- evitarea aglomerării în zona ghișeelor și a caselor de marcat

Toate persoanele care vin din străinătate, în România, intră în carantină/izolare la domiciliu, cu familia, iar dacă nu au posibilitatea îndeplinirii condițiilor pentru măsura mai sus menționată sau solicită acest lucru pentru a nu își expune familia, se poate opta pentru măsura carantinei instituționalizate, în spații special destinate puse la dispoziție de autorități

NU INTRĂ ÎN CARANTINĂ/IZOLARE – dacă nu prezintă simptome

- piloții și personalul navigant

- mecanicii de locomotive și personalul feroviar

- personalul care debarcă de la bordul navelor de navigație interioară

- lucrătorii transfrontalieri

- echipele care efectuează lucrări

- șoferii de transport marfă peste 2,4 tone

- membrii Parlamentului European, parlamentarii și personalul sistemului national de apărare, ordine publică și siguranță națională

- membrii misiunilor diplomatice

Citit 333 ori Ultima modificare Vineri, 15 Mai 2020 18:47
Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…