Social
Centrul Local de Combatere a Bolilor, convocat în ședință extraordinară, după ce încă două cazuri de pestă porcină africană s-au descoperit la porcii mistreți. (declarații, în VIDEO!)
Citit 476 ori
Cetățenii județului Mehedinți se pot bucura acum de o soluție economică de încălzire, încălzirea electrică în pardoseală oferită de firma cu experiență considerabilă în domeniu, AMASS, companie dedicata pe solutii economice de incalzire. Acest sistem vine cu mai multe avantaje…
Citit 1154 ori
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a vizitat Sucursala Porțile de Fier a HIDROELECTRICA, unde a abordat și problema delicată a angajaților de la HIDROSERV. Situația acestora urmează să se îmbunătățească, începând de anul viitor, a promis oficialul. (Vezi ce a declarat…
Citit 1998 ori
Consiliul Local al municipiului Drobeta Turnu Severin a votat, în unanimitate, hotărârea prin care s-a aprobat asocierea între SPAET și Mehedinți Gaz în vederea implementării proiectului pilot prin care cei de la Mehedinți Gaz vor asigura căldura și apa caldă…
Citit 515 ori
Municipalitatea din Drobeta Turnu Severin s-a mai înmuiat în privința furnizării de agent termic către datornici. Cele 23 de asociații de proprietari care au datorii se pot bucura de reluarea furnizării! Decizia survine după întâlnirea cu președinții asociațiilor cu probleme,…
Citit 509 ori