Potrivit ultimelor zvonuri vehiculate pe piața politicii mehedințene, actualul primar al Orșovei, Marius Stoica, aruncat peste bord din barca PSD, va candida din partea PRO ROMÂNIA. Și pentru că trebuie să se alinieze, Stoica preia din mers stilul lui Ponta.

Publicat în Jurnal de campanie

Conform studiului coordonat de prof.Bruno Ștefan, PMP înregistrează o creștere semnificativă în Oltenia, dublându-și aproape scorul. Faptul că aproape 10% dintre cetățenii zonei de Sud-Vest Oltenia ar vota un candidat PMP la alegerile locale dar și la cele parlamentare este o certitudine confirmată de cercetările sociologice.

Publicat în Jurnal de campanie

RAMONA CUPĂ, președintele PMP Drobeta Turnu Severin: „Excelentă inițiativa conducerii naționale a partidului nostru, prin lansarea platformei online http://solutiata.ro . Această platformă, având drept motto ”Patriotismul înseamnă fapte. Spune soluția ta”, își propune să colecteze și să pună în dezbatere publică soluțiile românilor cu privire la probleme naționale și locale.

Publicat în Jurnal de campanie

Președintele PMP Drobet Turnu Severin, Ramona Cupă, consideră că statul sau autoritățile locale ar trebui să achiziționeze măștile pe care să le distribuie în mod gratuit prin farmacii, la intrarea în magazine, instituții, case de bilete pentru transportul de călători, etc. Liderul popularilor severineni așteaptă opiniile severinenilor.

Publicat în Jurnal de campanie

„Investiția masivă în reabilitarea energetică a clădirilor, inclusiv cele publice, din Severin (spitale, școli, grădinițe, unități sociale sau sedii ale administrației locale) ar aduce numeroase beneficii”, susține președintele PMP Drobeta Turnu Severin, Ramona Cupă.

Publicat în Guvernare locala

Din data de 21 martie 2020, prefecților li s-a interzis să comunice orice informații referitoare la criza generată de pandemie și situația specifică la nivelul județelor țării. Printr-o adresă parafată de secretarul de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Gheorghe Sorescu, li s-a transmis Instituțiilor Prefectului că orice comunicare pe subiecte privitoare la pandemie și criză se face doar de la nivel central, prin Grupul de Comunicare Strategică. Este o mare eroare!

Publicat în Politic
Pagina 9 din 48

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…