Util pentru mehedințenii cu rude în diaspora - ce cadouri le poți face și cum le trimiți celor dragi în străinătate

Odată cu startul sezonului sărbătorilor, începi să te gândești la persoanele importante din viața, atât cele pe care le ai aproape, cât și la cele care locuiesc peste hotare. Probabil că vrei să îi surprinzi cu daruri de suflet și te întrebi care sunt cadourile potrivite și cum vei reuși să le trimiți în siguranță. Din fericire, există mai multe idei pe care să le pui în aplicare anul acesta și iernile viitoare.

Descoperă sugestii de surprize pentru cei dragi care locuiesc în străinătate

Produse tradiționale

Probabil că te-ai gândit deja la această opțiune, însă ai renunțat la ea din cauză că nu găsești o metodă de transport potrivită. Din fericire, în prezent, firmele specializate oferă servicii de curierat avantajoase și personalizate pentru nevoile clienților, inclusiv pentru destinații internaționale.

Așadar, apelează la o companie ce îți poate livra coletul în deplină siguranță, la temperatură controlată. De exemplu, cu serviciul de transport colete de la Tabita Tour, pachetele tale vor ajunge cu bine în Spania, Italia sau Franța, iar cei dragi se vor bucura de bucate tradiționale românești chiar și la distanță de casă.

Haine sau accesorii realizate de tine

O variantă mai puțin convențională a unui cadou de Crăciun este un articol vestimentar sau un accesoriu realizat chiar de tine. Nu este nevoie să începi să înveți croitorie, ci poți executa ceva facil, precum un fular, pe care îl poți croșeta rapid și simplu. Dacă ai experiență în acest domeniu, nu ezita să creezi un articol mai complex, precum o ie. De asemenea, accesoriile simple, precum cerceii din bucăți de piele, brățările din pietre semiprețioase sau portofelele, pot fi apreciate de cel sau cea care le primește.

Avantajele unui asemenea dar sunt mai multe: este un obiect unicat, poartă amprenta ta personală, iar efortul de a-l realiza transmite cât de importantă este persoana respectivă pentru tine.

Albume cu fotografii din copilărie

Ca să îi emoționezi cu adevărat, poți opta să le trimiți, alături de alte cadouri și albume de fotografii din copilărie, care să le amintească de clipele petrecute împreună. Chiar dacă în ziua de astăzi poți trimite instant o fotografie cu telefonul, aceste imagini nu se compară cu cele realizate cu aparatele foto vechi și imprimate.

Dacă nu ai acces la asemenea imagini, poți realiza un album cu unele mai actuale, pe care să le aranjezi sub forma unui album personalizat, la un centru specializat de imprimare.

Ceea ce trebuie să reții este că în perioadele de criză, cum este actuala pandemie, oamenii au nevoie de a se reconecta la nivel emoțional cu cei pe care îi iubesc. De aceea, orientează-te către daruri care poartă semnificații puternice, sunt de origine autohtonă și stârnesc sentimente și amintiri frumoase. De sărbători, banii și cadourile scumpe, dar impersonale nu reușesc să transmită aceleași trăiri precum un dar de suflet. Nu uita să împachetezi cadourile corespunzător pentru a le feri de eventuale accidente!

Sursa foto: Pexels.com

Citit 1117 ori Ultima modificare Vineri, 10 Decembrie 2021 00:38
Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…