Mehedinți – în cea mai dificilă situație
Începutul lunii octombrie a acestui an a venit peste mehedințeni și severineni ca o năpastă, iar aceasta în primul rând datorită crizei Covid-19, a creșterii alarmante, fără precedent, a numărului de cazuri. Este pentru prima oară când atât județul Mehedinți, cât și municipiul Drobeta Turnu Severin traversează cea mai grea perioadă, o perioadă de teamă, de neliniște, de nesiguranță, dar, în același timp, și de disperare.
Spațiu multifuncțional pentru activități sportive și recreaționale al Municipiului Drobeta Turnu Severin
Duminică neagră la Severin! Rata de infectare COVID-19 a depășit 7 la mie
Situația epidemiologică COVID-19 se agravează, în Mehedinți, cu fiecare zi care trece. Municipiul Drobeta Turnu Severin a ajuns la o rată de infectare de 7,34 la 1000 de locuitori. De asemenea, la nivelul întregului județ, rata de infectare a ajuns la aproape 5 la 100 de locuitori. 5 decese au fost înregistrate în ultimele 24 de ore.
Preotul ADRIAN CĂPITĂNESCU și artistul plastic CONSTANTIN PLĂVIȚU, cetățeni de onoare post-mortem ai Severinului
La inițiativa primarului Marius Screciu, două figuri marcante ale municipiului nostru au fost declarate cetățeni de onoare ai Severinului. Din păcate cei doi oameni deosebiți nu mai sunt printre noi, așa că titlului a fost atribuit post-mortem. Este vorba de preotul Adrian – Claudiu Căpitănescu și artistul plastic Constantin Plăvițu.
AROGANȚĂ! Costel Gherghe, fără mască la ședința de Consiliu Local
Pentru consilierul municipal Constantin Gherghe, fost primar al municipiului, masca nu e chiar atât de obligatorie la o ședință publică, desfășurată în interior. Pentru ceilalți aleși locali, masca a fost folosită pe tot parcursul ședinței. Chiar și atunci când totuși și-a pus masca, Costel a ținut-o sub nas, cel mai probabil pentru a nu i se aburi ochelarii. Asta în timp ce rata de infectare în Severin a trecut de 5 la 1000 de locuitori!
Primarul Marius Screciu a câștigat procesul cu ANI și rămâne în funcție. Spre mâhnirea unora!
După 5 ani de chin și stres, timp în care a fost realmente hărțuit de Agenția Națională de Integritate, pe baza unor legi imbecile, imperfecte și prost interpretate, primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, a câștigat procesul cu ANI. Înalta Curte de Casație și Justiție a desființat și anulat raportul de evaluare sinistru al Agenției de Integritate și a făcut dreptate într-o cauză de un penibil grețos și rar întâlnit. Deși speța era de la început o prostie, a fost nevoie de multe ședințe de judecată ca să iese adevărul la lumină. Așadar, Screciu rămâne primar, iar calculele celor care îi cântau prohodul s-au închis!